TMK, unul din principalii producatori de tevi pentru sectorul petrolier la nivel mondial si principalul producator de tevi pentru industrie din Rusia, a produs 783.800 tone tevi, pe primul trimestru din 2007, cu aproape 12% peste nivelul perioadei similare a anului trecut, informeaza NewsIn.

Productia de tevi fara sudura, in primele trei luni ale acestui an, a fost de 533,4 tone, si a crescut cu 12,2% comparativ cu productia din intervalul similar al anului trecut. Productia de tevi sudate a fost in acest interval de 250,4 milioane tone, cu 11,3% peste nivelul din 2006.

"Cresterea livrarilor de tevi produse de TMK in primul trimestru a fost rezultatut unei noi capacitati de productie si al eficientei operationale, coroborate cu cresterea cererii de tevi pe piata din Rusia", sau precizat oficialii companiei.

Producatorii de tevi sau confruntat in primul trimestru al anului cu o crestere a materiei prime pentru tevi. Grupul TMK are in plan o crestere a pretului pentru toate produsele sale, strategie prin care grupul asteapta sa reduca din costurile ridicate ale materiei prime si ale altor materiale, se continua in comunicat. TMK a semnat in martie un acord de parteneriat strategic cu gigantul din domeniul energiei Rosneft, potrivit anuntului publicat pe pagina de internet a grupului TMK.

TMK este proprietara TMK-Resita SA (SROY), unde, in februarie, a introdus o noua linie de turnare continua a taglelor, cu o capacitate de 450.000 tone anual. Grupul rusesc mai detine in Romania si TMK-Artrom Slatina (ART), care are o linie noua de laminare a tevilor, cu o capacitate de 100.000 tone anual, si o productie de 200.000 tone tevi anual pe intreaga intreprindere.

Productia totala de tevi a TMK a fost anul trecut de 3,018 milioane tone, in crestere cu 3,2% fata de productia din 2005. Productia de tevi fara sudura a crescut cu 3,6% in 2006, fata de anul precedent, de la 1,877 milioane tone pana la 1,944 milioane tone. Productia de tevi sudate a crescut cu 2,6% in 2006, comparativ cu 2005, de la 1,047 milioane tone pana la 1,074 milioane tone.