Preţul petrolului a crescut miercuri cu peste 3%, iar avansul a continuat joi, deoarece escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu şi perturbarea livrărilor din Libia au provocat îngrijorări pe piaţă cu privire la evoluţia cererii, transmit Reuters şi Bloomberg, conform Agerpres.

În jurul orei 07:30 GMT, cotaţiile futures la ţiţeiul Brent erau în creştere cu 0,7%, până la 78,78 dolari per baril, în timp ce cotaţiile futures la ţiţeiul WTI au urcat cu 0,9%, până la 73,36 dolari per baril.

Protestatarii din Libia au oprit producţia de la zăcămintele Sharara şi El-Feel, care în mod normal pompează aproximativ 365.000 barili pe zi (bpd). De asemenea, cresc temerile legate de extinderea în întreaga regiune a conflictului din Fâşia Gaza dintre Israel şi Hamas, mai ales după un atentat care a făcut peste 100 de morţi în Iran miercuri şi eliminarea numărului doi politic al Hamas într-o lovitură aeriană în Liban marţi.

Între timp, rebelii houthi din Yemen au revendicat miercuri un nou atac asupra unei nave port-container a companiei franceze de transport maritim CMA CGM în zona strâmtorii Bab al-Mandeb din Marea Roşie.

Astfel, numeroase companii de transport maritim evită Marea Roşie după seria de atacuri din regiune, iar analiştii estimează că redirecţionarea transporturilor ar putea majora cu trei-patru dolari cotaţiile ţiţeiului.

Escaladarea tensiunilor din Orientul Mijlociu, sursa a aproximativ o treime din ţiţeiul mondial, ar putea duce la o creştere semnificativă a preţului petrolului, după scăderea cotaţiilor cu aproximativ o cincime în trimestrul patru din 2023, în urma majorării producţiei de către statele din afara grupului OPEC+ (Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol şi aliaţii).

Cotaţiile cresc în urma perturbării livrărilor din Libia, dar "cea mai mare îngrijorare şi incertitudine este cauzată de tensiunile din Orientul Mijlociu, mai ales după evenimentele din Iran", susţine Warren Patterson, de la ING Groep NV în Singapore.

Grupul OPEC+ şi-a reafirmat angajamentul de a stabiliza piaţa, după ce în 30 noiembrie a decis reducerea producţiei pentru susţinerea preţului petrolului.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri