Romania nu are inca nici macar un restaurant cu o stea Michelin, pentru ca localurile tind sa ofere tot ce cer clientii si sa mareasca astfel meniurile, sustine Andrei Dascalu, managerul celui mai nou restaurant din Capitala, Le Vivier. Totusi, el spune ca in cinci ani Romania ar putea fi recompensata cu prima sa stea din celebrul ghid.

Le Vivier, deschis in aceasta vara, este singurul oyster bar din tara si singurul restaurant specializat doar in fructe de mare, ceea ce il face sa se pozitioneze intr-o categorie exclusivista. Astfel, l-am intrebat pe managerul localului de ce in Romania nu exista inca un restaurant cu stele Michelin si ce sansa are la aceasta recompensa.

"Ma uitam ca Ungaria cu Budapesta are al saselea restaurant cu stele Michelin si parca ieri a avut primul restaurant. Romania nu are un restaurant clasificat (n.r.: in ghidul Michelin) si mai dureaza putin, pentru ca putini bucatari inteleg ca trebuie sa achizitioneze produse de calitate. Romanul nu este usor de pacalit, dar accepta sau nu a fost obisnuit cu produse proaspete. De exemplu, in Franta, se afiseaza provinienta carnii, unde a fost crescuta, pe cand la noi carne de vita se cumpara de oriunde, se vinde congelata", explica Andrei Dascalu.

Retail jobs

Anul acesta, doua fast-food-uri au primit cate o stea Michelin, o premiera la nivel mondial. Citeste mai mult despre unde in lume poti manca cu 6 lei mancare apreciata de ghidul Michelin.

Totodata, el subliniaza ca un restaurant care se respecta si aspira la cel putin o stea Michelin trebuie sa aiba un meniu scurt, cu cateva feluri de mancare, cu accent pe gust, aspect, arta culinara. Pe cand in Romania clientii vor "de toate" in meniu si vor portii mari, ceea ce ne indeparteaza de ghidul Michelin.

"Eram in vizita la un client si m-am uitat pe meniu… avea un meniu de pizzerie, nu se mai termina. Nu poti sa tii un mise en place cu produse proaspete, calitate exceptionala, sa nu ai pierderi, dar noi, romanii, ii oferim clientului ce doreste el. Mai cere un vin, il punem in meniu, mai cere un fel de mancare, punem si cartofi prajiti pe meniu. Din acest motiv un restaurant nu o sa obtina (n.r.: stea Michelin)", spune managerul Le Vivier, care in acelasi timp recunoaste ca "este destul de greu sa supravietuiesti cu niste clienti care vor portii mari si preturi micii".

Citeste si:
Chef Foa deschide primul restaurant à la carte și lansează un nou...
Chef Foa deschide primul...

In opinia lui Andrei Dascalu, un restaurant care se respecta trebuie sa aiba un meniu cu 5 antreuri, 5 feluri principale, 5 deserturi, deci un meniu scurt, se concentreaza pe gustul mancarii, pe servire, are 20-25 de locuri si, implicit, 20-25 de angajati pentru a se ocupa cat mai personal de clienti.

"De obicei, restaurantele gastronomice au meniul scurt pentru ca mise en place-ul si farfuria sunt foarte complexe. O bucatarie gastronomica inseamna 10 elemente intr-o farfurie chiar daca felul este rata. Ghidul Michelin impune multe conditii, sa lucrezi cu anumiti furnizori, sa ai o anumita vesela, un anumit numar de angajati. Unele restaurante ajung sa nu mai faca profit. Sunt restaurante in sate langa Paris cu o stea Michelin cu meniuri de 20 de euro, poate mai ieftin decat la noi, dar sunt produse locale, una dintre conditiile ghidului", spune Dascalu, care timp de trei ani a lucrat in restaurante din Paris, dintre care unul avea un chef cu o stea Michelin.

Citeste si:
Povestea restaurantului a carui soarta depinde de educarea romanilor
Povestea restaurantului fara...

O alta problema pentru care Romania nu are inca nicio stea Michelin este lipsa personalului calificat si a unei scoli de bucatarie si de ospatarie.

Totusi, are Romania vreo sansa sa intre in ghidul Michelin? "Da, in urmatorii 5 ani", concluzioneaza Andrei Dascalu, fara sa doreasca sa spuna cate si care restaurante ar avea cea mai mare sansa la macar o stea Michelin.

Sursa foto: Semen Kuzmin/Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri