După cum știe orice persoană care are o slujbă de birou, găsirea unei ținute diferite pentru fiecare zi a săptămânii este o provocare. Și ce persoană care lucrează are timp să stea în fiecare zi să sorteze haine, căutând o ținută de lucru adecvată, atât elegantă, cât și confortabilă? De aceea, este important să ai o garderobă capsulă, cu piese minimaliste, de bună calitate, versatile și atemporale, pe care le poţi combina în diferite feluri.

Iată care sunt cele cinci obiecte care nu ar trebui să-ţi lipsească din garderoba office.

Un trenci

Trenciul este o piesă versatilă, care poate fi extrem de utilă, atât în garderoba profesională, cât şi în cea casual. Alege o culoare neutră, cum ar fi albul, negrul, bejul sau griul, astfel încât să-l poţi asorta uşor la orice alte culori pe care le porţi concomitent. Avantajul este că îl poţi purta atât primăvara, cât şi toamna, şi arată impecabil atât cu balerini şi pantofi cu toc, cât şi cu o pereche de cizme. Dacă vrei să-i dai un aer mai prețios, poţi înlocui cordonul cu o curea de piele. De asemenea, poate fi accesorizat cu eşarfe de mătase, când vremea este mai caldă, sau cu fulare de lână sau caşmir în anotimpul rece. Oricum ai alege să-ţi poţi trenciul, cu siguranţă este o investiţie excelentă.

Retail jobs

Patru topuri

Bineînţeles, din această categorie nu poate lipsi o cămaşă albă clasică, foarte simplu de inclus în orice fel de ţinută de birou, indiferent că alegi să porţi fustă sau pantaloni. Pe lângă cămaşă, alege şi o bluză sofisticată din mătase, un pulover fin din caşmir şi un top subțire din in sau din bumbac, ideale pentru primăvară-vară. Şi în acest caz accesoriile fac diferenţa. Poţi „decora” o cămaşă simplă cu broşe sau o poţi face să iasă în evidenţă adăugând un colier supradimensionat. Vara mai ales, un colier mare din mărgele poate da un plus de culoare unei ţinute terne. Eşarfele sunt şi ele o modalitate simplă, dar eficientă, de a integra o pată de culoare în vestimentaţia ta de birou şi, în plus, sunt şi foarte elegante.

Două fuste

Nu poți avea niciodată prea multe fuste midi creion! Lungimea potrivită este cea până la genunchi și se asortează perfect cu fiecare bluză menţionată mai sus. Atunci când cumperi o astfel de fustă, fii atentă la material. Optează pentru cele din bumbac sau din in, atât timp cât nu sunt transparente. Pentru un look elegant, ţine-ţi mereu bluzele băgate în fustă. Dacă silueta îţi permite, poţi adăuga în talie şi o curea mai lată într-o nuanţă complementară fustei, pentru a marca talia.

Citeste si:
Un angajat din trei ia în calcul să-și schimbe jobul în 2022
Un angajat din trei ia în...

O rochie

O rochie elegantă este foarte utilă la birou, atât pentru întâlnirile sau prezentările importante, cât şi pentru cocktailuri, în funcţie de accesorizare. Dacă alegi să porţi ceas la birou, fii atentă cum îl alegi! Multe modele de ceasuri pentru femei sunt de fapt unisex. Grosimea ceasului şi forma sa ar trebui să fie în armonie cu silueta ta. Când porţi o rochie de zi, ar fi bine să alegi un ceas mai fin sau unul bijuterie. Pentru a transforma rochia de birou în una de seară, colierele din pietre semipreţioase sau preţioase, cerceii cu design îndrăzneţ sau brăţările masive sunt accesorii ideale.

Două perechi de pantaloni

Pentru că vorbim despre piesele esenţiale în sezonul cald, cel puţin una dintre perechile tale de pantaloni ar trebui să fie într-o culoare mai deschisă. Dacă albul nu este culoarea ta, încearcă o pereche de pantaloni bej, cu croială clasică şi talie normală sau înaltă. Sunt mai uşor de asortat decât crezi, mai ales dacă te inspiri din stilul safari. A doua pereche de pantaloni din această garderobă capsulă poate fi neagră. ca să fie simplu de asortat cu orice fel de top şi pantofi.

Citeste si:
Un poliţist a fost bătut de o femeie care nu purta masca de protecţie
Un poliţist a fost bătut de o...

Garderoba de birou, chiar dacă este formată din piese minimaliste, în culori neutre, poate să arate senzaţional, cu ajutorul accesoriilor şi mai ales graţie creativităţii tale! Sursa foto: unsplash.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri