Tenorul Ștefan von Korch își continuă parcursul din acest an: după succesul cu rolul Camille de Jolidon din Văduva veselă 2.0 pe scena Operei din Iaşi şi pe scena Operei Naţionale din Bucureşti și după mai multe spectacole de Carmina Burana susținute în această vară pe scene ale Filarmonicilor Naţionale, solistul dă curs invitației orchestrei spaniole Reino de Aragón, de a se alătura unui turneu ce va trece prin 27 de oraşe din China. Ştefan von Korch va fi singurul solist român din turneul ce va reuni peste 60 de muzicieni sub bagheta reputatului dirijor Ricardo Casero.

Turneul China Tour 2023 se va derula între 18 iulie - 4 septembrie şi va străbate China de la sud la nord, trecând prin săli de referinţă în patrimoniul cultural şi architectural mondial precum: Chongqing Grand Theatre, Zhuhai Opera House, Nanjing Poly Grand Theatre, Shengyang Grand Theatre, Shanxi Poly Grand Theatre. Audienţa totală a turneului este estimată la peste 170 milioane spectatori, de către coproducătorul China Poly Theater Group.

Despre experienţa în care porneşte în a doua jumătate a lunii iulie Ştefan von Korch spune: “muzica este un limbaj universal care uneşte şi conectează dincolo de orice bariere culturale, lingvistice ori geografice.”

Ştefan von Korch este actualmente vocea de referinţă pentru de partitura de tenor din Carmina Burana în România, dar şi unul din puţinii tenori ce pot interpreta la un nivel tehnic şi artistic desăvârşit rolul Arturo Talbot din I Puritani de Bellini, cea mai înaltă lucrare scrisă pentru voce masculină.

Personalitate de marcă a scenelor internaţionale, Ricardo Casero este directorul muzical al Orchestrei Reino D’Aragon, iar printre soliştii pe care i-a dirijat pe scena acesteia se numără celebrităţi ca Maxim Vengerov, Sarah Chang sau Natalia Gutman. Catalogat drept unul dintre cei mai buni dirijori verdieni ai lumii, Ricardo Casero onorează frecvent invitaţii pe scene ale unor instituţii de prestigiu ca: Opera din Marsilia Franţa, Filarmonica Naţională a Ucrainei, Opera Naţională din Albania, Opera Naţională din Kiev, iar anul 2024 îl va aduce la Gran Teatre del Liceu Barcelona, The Metropolitan Opera, Opera Naţională din Paris, Opera de Stat din Berlin şi Royal Opera House.

Dirijorul deţine şi un record înscris în Guiness Book of World Records 2012, pentru performanţa de a fi avut sub bagheta sa nu mai puţin de 235 de instrumentişti, în timpul înregistrărilor pentru coloana sonoră a jocului video “Lords of Shadow”.

Orchestra Reigno De Aragón a fost fondată de Sergio Guarné în 2011 și este în prezent orchestra rezidentă în Auditoriumul din Zaragoza. De-a lungul celor 13 ani de activitate Orchestra Reigno De Aragón şi-a trecut în palmares producţii de referinţă. Din repertoriul de opera menţionăm: Bărbierul din Sevilla, Madama Butterfly, Carmen, Traviata sau La Bohéme. Iar dintre vocal-simfonice se marcă se numără Requiem-ul de Verdi şi Requiem-ul de Mozart, toate sub bagheta dirijorului Ricardo Casero.

Alături de orchestră, dirijor şi de Ştefan von Korch la turneul din China vor lua parte alţi trei solişti apreciaţi pe scenele teatrelor de operă şi operetă din Spania: Federica di Trapani – soprană, Marta Heras – soprană şi David Esteban – tenor.

Sursa foto: Wall-Street.ro

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri