Cu o carieră impresionantă în spate, Calum Scott s-a remarcat pe plan internațional prin vocea sa puternică și compozițiile pline de sensibilitate. Albumul său de debut, "Only Human", a ocupat locul 1 pe iTunes în peste 20 de țări și a vândut peste un milion de exemplare ajustate. Hitul său single, "You Are The Reason", a obținut discul de platină și a înregistrat peste 1 miliard de streamuri în întreaga lume. Billboard a lăudat vocea pură și versurile sensibile ale lui Scott, în timp ce The Huffington Post a descris albumul său de debut ca fiind convingător și impresionant

Calum Scott a fost nominalizat la un Brit Award pentru cel mai bun single pentru interpretarea piesei "Dancing On My Own" de Robyn, care a devenit un fenomen global cu peste două miliarde de streamuri și certificare de platină în cinci țări.
ÎNCEPUTUL CARIEREI

Născut și crescut în orașul Hull din Anglia, Scott a devenit una dintre cele mai populare vedete din lumea muzicii din Marea Britanie, după ce a lansat acteva hituri de impact și a cucerit inimile la o mulțime de fani pasionați. Versiunea convingătoare a artistului, piesa „Dancing on My Own” a devenit imediat hit și a ajuns pe locul doi în topurile din Marea Britanie.

Îmbrăcat în jeans și cămașă Ralph Lauren, urcând pe scena la Britain's Got Talent, Calum Scott a cucerit publicul în 2015. S-a făcut cunoscut la nivel mondial cu un cover al piesei „Dancing on my Own” a lui Robyn, cântând-o cu propria voce la „Britain’s Got Talent” și a ajuns la inimile juraților. Simon Cowell, unul dintre jurați i-a spus lui Scott că este cel mai talentat bărbat pe care l-a văzut în aceea emisiune. „Cu vocea să de tenor înalta, puternică, ușor nazală și cu o atitudine masculină, Scott a devenit un favorit al fanilor și a progresat rapid prin spectacol”. După acest mare succes, artistul a reușit să-și transforme succesul într-o carieră de înregistrări ca artist pop plin de suflet.

În martie 2016, Scott și-a lansat versiunea „Dancing on My Own” ca single de debut solo. Iar în luna aprilie a fost folosită în sezonul 7 al celui mai cunoscut și îndrăgit serial al adolescenților, seria The Vampire Diaries, moment în care platforma Twitter a explodat cu postări ale tinerilor care îl felicitau pe Calum Scott pentru această colaborare. Piesa s-a vândut în peste șase sute de mii de exemplare.

Succesul său a continuat să crească, lansând în 2017 piesa „You Are the Reason” de pe albumul său de debut din 2018 – „Only Human”, apoi continuând să colaboreze cu cântăreața Leona Lewis pentru această piesă. Setul a ajuns pe locul patru în Marea Britanie și fost urmat de o ediție de lux a albumului care a inclus trei piese suplimentare, inclusiv single-ul „No Matter What”.
În prima jumătate a anului 2021, Scott a lansat o serie de EP-uri pe baza materialul de pe primul său album, inclusiv Only Acoustic, Only Colabs și Only Love.
Trecând la materiale noi la începutul anului 2022, a lansat „If You Ever Change Your Mind” și „Boys in the Street” înainte de lansarea celui de-al doilea album al său, Bridges. Însă Scott nu s-a oprit aici, anul trecut, împreună Lost Frequencies a scos melodia „Where are You Now” care imediat a ajuns în top 10 UK Singles Chart.

Tot acest parcurs al artistului celebru cu o voce de milioane s-a datorat și surorii lui, Jade care în anul 2013, l-a înscris pe furiș în competiția Star Search organizată de ziarul local The Hull Daily Mail, pe care a câștigat-o.

MESAJ PENTRU ROMANIA

A fost <> de bine aici! Să fiu într-o țară pe care nu am mai vizitat-o și să am o primire atât de uimitoare, să interpretez <> în fața a 60.000 de oameni reali… mi-ați adus un mare zâmbet pe față! Muzica live a revenit! Mulțumesc România, mă voi întoarce!”, a postat Calum Scott pe rețelele de socializare în urma cu câțiva ani când a cântat fanilor din țara noastră.

În prezent, unul dintre cei mai iubiți artiști celebrii cu o voce incredibilă, Calum Scott este așteptat cu nerăbdare pentru a face spectacol pentru o a doua oară în România la festivalul Summer in the City, ce va avea loc între 18-19 august în Piață Constituției.

CE ÎȘI DOREȘTE ARTISTUL LA SUMMER IN THE CITY

În riderul de ospitalitate din România, el preferă să aibă o varietate de băuturi, inclusiv apă minerală, opțiuni sănătoase pentru gustări și alimente proaspete, cum ar fi fructe și legume. Este evident că artistul are grijă de sănătatea să și este important să fie asigurate aceste cerințe pentru a se asigura că poate oferi o performanță excelentă în cadrul evenimentului Summer in the City.
Acest rider tehnic îl ajută pe Calum Scott și echipa sa să se pregătească și să se concentreze pe partea artistică, ceea ce înseamnă că ne putem aștepta la o prestație de înaltă calitate și memorabilă la evenimentul pe 19 august in Piata Constitutiei.

Calum Scott continuă să fie un artist apreciat pentru abilitățile sale muzicale și pentru mesajul său puternic. El rămâne dedicat să ofere muzică autentică și emoționantă pentru fanii săi și să împărtășească experiențele sale personale într-un mod care să inspire și să conecteze cu publicul. Inspirația pentru stilul vestimentar a lui Calum Scot sunt David Beckham și Michael Jackson, având ca designeri preferați Alexander McQueen, Joshua Kane și Giuseppe Zanotti, iar în ceea ce privește noul său album "Bridges", Calum Scott a continuat să își exprime emoțiile personale și să abordeze subiecte profunde prin muzică. Albumul este considerat o maturizare pentru artist, iar versurile sale adânci și interpretarea sa vocală impresionantă au continuat să atragă audiența și să creeze conexiuni puternice cu fani din întreaga lume.

DESPRE SUMMER IN THE CITY

Festivalul Summer in the City aduce în fiecare an artiști de talie internațională în inima Bucureștiului, precum cel mai important entertainer al momentului Robbie Williams, oferind publicului român ocazia de a se bucura de spectacole live de excepție cu Calum Scott, Jason Derulo, The Editors, Abby Roberts, Nicole Cherry și alti artiști din România.
Concertul lui Calum Scott promite să fie un moment deosebit în cadrul acestui festival, cu melodiile sale emoționante și vocea sa inconfundabilă, care va răsuna în inimile fanilor din toate colțurile țării.
Biletele pentru festivalul Summer in the City sunt disponibile pe site-ul oficial al evenimentului:
SummerCity.ro și IaBilet.ro
Fanii sunt încurajați să își achiziționeze biletele din timp pentru a se asigura că vor avea ocazia să-l vadă pe Calum Scott live pe scena din Piața Constituției.

Link bilete:

https://bilete.summercity.ro/

https://www.iabilet.ro/bilete-summer-in-the-city-festival-81335/?utm_source=HpTopWeb

Pentru mai multe despre eveniment și bilete, vă rugăm să accesați site-ul DDEE

Parteneri: Reiffeisen, Tuborg, IaBilet.ro
Parteneri Media: Elle, KanalD, KanalD2, KissFm,
Adevarul, B365, HotNews, Click, Click Pentru Femei, Daily Magazine, Garbo, Grupul Observatorul Prahovean , Happ, Kudika, News, OK, Romania Libera, Ziarul Metropolis, Zile si Nopti, Wall Street, 9AM

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri