Dezvoltarea continutului video si folosirea influencerilor au devenit norme in industria de comunicare. In urma cu cativa ani figurau si ele intr-o analiza asemanatoare in care se incerca observarea trendurilor ce aveau sa influenteze piata media. Asadar, care sunt tendintele pentru 2019 si la ce sa ne asteptam?

Devine tot mai greu in fiecare an sa faci o astfel de analiza si nu pentru ca nu apar inovatii noi anual, ci pentru ca aceste trenduri nu doar apar si dispar odata cu pragul dintre ani, ci evolueaza constant de-a lungul timpului.

Pentru al treilea an consecutiv, Grayling a facut o analiza prospectiva a principalelor tendinte in comunicare si marketing care ar putea influenta in anul urmator mediul in care clientii isi desfasoara activitatea. "Analizand retrospectiv datele adunate in cei trei ani, e interesant sa vedem ce am anticipat corect, ce s-a impus mai greu ca tendinta si ce nu s-a intamplat in final deloc", spune reprezentantii Grayling.

Ce ne rezerva anul 2019? Iata pe scurt care ar fi aceste tendinte:

  • Capital cultural

'Take a Stand' va trece la nivelul urmator, iar companiile ambitioase vor valorifica si vor genera capital cultural – vor adauga valoare acolo unde este relevant si important pentru ele sa o faca, isi vor sustine convingerile fundamentale si vor concepe initiative de durata care vor contribui la construirea unui viitor in concordanta cu principiile lor.

  • Parteneriate civile

Avantajul reciproc este cheia. Vedem branduri care devin mai puternice odata cu dezvoltarea companiei - genereaza crestere prin conexiuni inedite, inovatoare, care ajung la un public nou si ofera ceva cu totul diferit.

  • Unde sonore

De la activare vocala si playlist-uri care poarta amprenta marcii, la coloane sonore originale si podcast-uri, companiile incep sa creeze universuri audio hands-free pentru a se conecta cu consumatorii si a deveni parte integranta a vietii de zi cu zi a acestora.

  • Mesaj mediat

Specialistii in marketing incep sa valorifice particularitatile unui material, canal sau platforme pentru a integra vehiculul si mesajul intr-o maniera inedita si originala – si pentru a controla contextul – in incercarea de a genera mai mult sens, impact si incredere.

  • Activitati de nisa

Pe masura ce lupta pentru atentie devine tot mai apriga, brandurile inteligente vor gandi pe verticala pentru a face mai mult cu mai putin, concentrandu-se pe segmente de public atent selectate, creand comunitati de promovare si impulsionand fanii sa-si spuna povestile in propriile retele.

  • Experienta utilizatorului primeaza

Brandurile devin suma experientelor traite si impartasite de clienti in fiecare etapa a parcursului lor, prin urmare specialistii in marketing au nevoie de un spirit de designer pentru a crea interactiuni care fac viata mai simpla, mai placuta si mai personala.

Sursa foto: stoatphoto/Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Andra Imbrea
Andra Imbrea s-a alaturat echipei Wall-Street in 2015. A studiat jurnalismul si economia, pe care incearca sa le imbine in cadrul materialelor sale despre industria de fashion, retail&FMCG si Media&Advertising. Iubitoare de pisici, carti si festivaluri de muzica.   

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Media & Pub »


Setari Cookie-uri