GigaOM, unul dintre cele mai cunoscute site-uri de tehnologie din lume, deschis in urma cu aproape 10 ani, se va inchide.

Principalul motiv invocat de catre conducerea companiei este faptul ca site-ul de tehnologie a ramas fara bani, aflandu-se in incapacitate de plata. Om Malik, fondatorul unuia dintre cele mai cunoscute site-uri de tehnologie din lume, se arata surprins de situatia publicatiei si sustine ca “nu asa vrei sa se incheie povestea unei companii pe care ai fondat-o”, asta dupa ce Malik a parasit board-ul site-ului in urma cu un an si s-a alaturat unei firme de venture capital.

O parte dintre angajatii site-ului GigaOM au reactionat pe Twitter, dupa ce presa a facut publica informatia potrivit careia unul dintre cele mai cunoscute site-uri de tehnologie se va inchide.

Stacey Higginbotham, jurnalista la GigaOM, scrie pe Twitter: “GigaOm se inchide. Site-ul. Dar si compania. Dar Om Malik (@om) a constuit ceva extraordinar care mi-a schimbat viata. Si pentru asta il iubesc – pe el si pe colegii mei”.

La randul ei, jurnalista Biz Carson isi arata dezamagirea intr-o postare pe Twitter, alaturi de o imagine cu o parte dintre colegii ei. “Suntem tristi cu gandul ca plecam de la birou pentru ultima data. De aceea am venit azi la serviciu. Imi va fi dor de colegi”.

“Am incercat totul, dar nu a fost indeajuns. Asta doare cel mai mult. Mi s-a spus ca site-ul se va inchide, ca ar fi ramas fara bani”, a mai adaugat si Mathew Ingram.

Nici oamenii cu care publicatia a colaborat in toti acesti 10 ani nu au ramas nepasatori la aflarea vestii. Sundar Pinchai, senior vice presedinte al Google, a tinut sa le multumeasca fondatorului Om Malik si intregii echipe pentru colaborarea din tot acest timp.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »


Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea New Media »


Setari Cookie-uri