Generalul de brigada Razvan Ionescu are 45 de ani si o experienta de peste doua decenii in munca operativa a Serviciului, potrivit News.ro. De profesie este fizician, absolvent al Facultatii de Fizica din cadrul Universitatii Bucuresti. A urmat cursurile postuniversitare cu specializarea Geopolitica si Geostrategie din cadrul Academiei de Studii Economice, a absolvit masterul NATO Senior Executive din cadrul SNSPA, a absolvit cursurile seminarului Combaterea Armelor de Distrugere in Masa si Terorismului din cadrul Centrului European pentru Studii de Securitate George C. Marshall din Germania, anunta SRI.

Serviciul transmite ca Ionescu a ocupat mai multe functii, atat in cadrul unitatilor centrale, cat si teritoriale, "unde a avut succese operationale de anvergura", in parteneriat cu servicii de intelligence din spatiul euroatlantic, pe problematici privind criminalitatea organizata transfrontaliera, respectarea regimurilor internationale privind proliferarea sistemelor de armament, fluxuri financiare internationale, migratie si terorism.

A fost incadrat in SRI cu gradul de capitan si a absolvit ca sef de promotie cursurile de initiere. A fost avansat la gradul de general de brigada in primavara anului 2016 si anterior numirii in functia de prim-adjunct al Directorului SRI, a condus o unitate centrala cu activitate in combaterea amenintarilor transfrontaliere, mai spune SRI, intr-un comunicat de presa.

"In activitatea sa a colaborat excelent cu partenerii institutionali ai SRI, atat interni, cat si externi", afirma Serviciul.

Functia de prim-ajunct al directorului SRI a ramas vacanta din 17 ianuarie, cand presedintele Klaus Iohannis a anuntat ca a semnat decretul de eliberare din functie si de trecere in rezerva a lui Florian Coldea.

Citeste si:

In aceeasi zi, SRI anunta ca ancheta interna demarata in urma unor inregistrari video publicate de fostul deputat Sebastian Ghita in care aparea alaturi de Florian Coldea nu a relevat elemente care sa se constituie incalcari ale legii sau normelor interne in vigoare, insa prim-ajunctul directorului SRI a cerut eliberarea din functie.

”Mentionam ca s-a desfasurat o investigatie complexa, minutioasa, cu privire la toate afirmatiile din mass-media din ultima perioada, fiind analizate aspectele vizate. Persoanele verificate au oferit tot sprijinul, au prezentat documentele necesare si au raspuns complet tuturor intrebarilor. In concluzia raportului, prezentat intr-o sedinta a Biroului Executiv al SRI, comisia speciala a precizat ca din activitatea domnului Coldea, supusa verificarii, nu au rezultat elemente care sa se constituie in incalcari ale legii sau normelor interne in vigoare. Dupa prezentarea raportului, Biroul Executiv a decis repunerea in functie a domnului general-locotenent Florian Coldea”, arata atunci SRI.

Numele lui Florian Coldea a fost vehiculat de mai multi oameni politici in legatura cu diverse numiri in functie sau cu actiuni ale justitiei. Printre cei care l-au invocat pe Coldea s-au numarat Elena Udrea, Traian Basescu si, recent, Sebastian Ghita, care l-a mentionat in fiecare dintre cele opt aparitii ale sale la televiziunea pe care o controleaza. Intr-o inregistrare difuzata de Romania TV, Sebastian Ghita, disparut din 21 decembrie, relata despre concedii petrecute cu acesta, in Seychelles, in 2010, si in 2012 in Toscana, unde ar fi fost si Vasile Dancu. Sebastian Ghita a prezentat si o fotografie in care a sustinut ca se afla sotia sa si sotia lui Coldea, la Disneyland.

Coldea a fost audiat, in luna februarie, de procurorii Parchetului instantei supreme, in dosarul in care se fac cercetari pentru abuz in serviciu privind inregistrarile lui Sebastian Ghita.

CITESTE SI: SRI: Ancheta interna nu a relevat incalcari ale legii in cazul Coldea, dar acesta va fi trecut in rezerva la cerere

Sursa foto: Dreamstime.com