Deputatul Aurel Bălăşoiu, exclus recent din PSD, va intra în concediu cu plată, în luna octombrie, din motive personale, scrie Agerpres.

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor i-a aprobat lui Bălăşoiu efectuarea unui concediu cu plată în perioadele 4 - 5 octombrie, 10 - 12 octombrie şi 17 - 19 octombrie, din motive personale.

Conducerea PSD a decis excluderea din partid a deputatului Aurel Bălăşoiu.

PSD a transmis că "se aşteaptă ca acesta să îşi dea demisia urgent din funcţia de deputat", iar în caz contrar va vota pentru ridicarea imediată a imunităţii parlamentare.

"PSD nu tolerează în niciun fel încălcarea legii, a demnităţii umane şi a moralei creştine", se preciza într-o postare pe pagina de Facebook a formaţiunii politice.

Primarul Elena Lasconi a anunţat că a decis să îi retragă medalia "Câmpulung 500" lui Aurel Bălăşoiu, decernată cu ocazia Zilelor Câmpulungului de anul acesta.

"Motivul: scandalul sexual în care este implicat acesta. Medaliile de aur ale Câmpulungului reprezintă onoare şi recunoaştere. Deputatul PSD nu o merită. Aşa că va trebui să o înapoieze", a scris primarul pe pagina sa de Facebook.

Retail jobs

Vicepreşedintele USR Ionuţ Moşteanu i-a cerut preşedintelui PSD, Marcel Ciolacu, să explice public motivele pentru care deputatul PSD de Argeş Aurel Bălăşoiu a fost exclus din partid şi să facă publice dovezile pentru care a considerat că este un caz penal.

"Au trecut 48 de ore de la comunicatul PSD şi îi cer domnului Marcel Ciolacu să publice toate dovezile în baza cărora au considerat sâmbătă seara că ceea ce a făcut deputatul este caz penal. Să le publice sau să le trimită către DIICOT. Avem acest comunicat şi nu avem nicio acţiune a PSD de atunci până acum şi îi spun domnului Ciolacu că tăinuirea intră tot în sfera penală şi dacă ştia ceva sâmbătă seara şi a dat acest comunicat, vrem să ştim cu toţii ce este acolo. Este în interesul public şi îi cer să publice aceste dovezi", a afirmat Moşteanu, la Parlament.

Citeste si:
Unde fug românii în vacanță când Grecia devine prea friguroasă
Unde fug românii în vacanță...

Sursa foto: Facebook / Camera Deputaților

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri F