Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, afirmă că nu doreşte să-şi asume proiectul de refacere a Pasajului Unirii, aşa cum a fost acuzat de către Primăria Sectorului 4.

"O ştire pozitivă se vinde mai prost decât o ştire negativă. Eu am vorbit de planşeul acesta cred că de cel puţin zece ori şi am menţionat de fiecare dată că e o lucrare pentru care noi nu aveam banii în buget şi printr-o hotărâre de Consiliu General am dat-o Sectorului 4 să se ocupe de ea. Sectorul 4 s-a descurcat, are o relaţie mai bună cu Guvernul decât avem noi şi a găsit şi nişte bani la Guvern. Asta am menţionat de fiecare dată. Când am avut, acum câteva zile, un interviu la un post de televiziune, din grabă am menţionat asta foarte în treacăt şi domnul primar a crezut că vreau eu să îmi asum lucrările de acolo. Nicidecum", a spus primarul general, pentru Euronews.

Întrebat care va fi rolul Primăriei Generale în proiectul din Piaţa Unirii, Nicuşor Dan a precizat că PMB doreşte să realizeze o conexiune între liniile de tramvai.

"Acolo este un dreptunghi, în mijlocul căruia este un parc circular. Tramvaiul ar trebui să meargă pe prima bandă a acestui dreptunghi, să meargă de la Mitropolie până la Piaţa Sf. Gheorghe şi pe cealaltă latură să vină de la Sf. Gheorghe la Mitropolie. (...) Nu s-ar tăia din spaţiul verde, ar merge pe unde este bandă unică de autobuz, respectiv staţie de taxi, în faţa magazinului Unirii", a declarat Nicuşor Dan.

Primăria Sectorului 4 a susţinut, marţi, că primarul Capitalei încearcă să-şi asume "nemeritat" efectuarea lucrărilor de refacere a Pasajului Unirii, în condiţiile în care acest obiectiv se află în administrarea sectorului, care a şi obţinut finanţarea necesară de la Guvern. Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 4 transmis marţi AGERPRES, din aprilie 2022, Pasajul Unirii şi Planşeul Unirii, două obiective de importanţă strategică pentru Capitală, se află în administrarea sectorului.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri