Ambasadorul Andrei Muraru a declarat că România se apropie de momentul în care poate intra în programul Visa Waiver care va permite cetățenilor români să călătorească oricând în Statele Unite fără a trece prin procesul anevoios de obținere a vizei. Muraru a spus, într-un interviu la Digi24, că anunțul în acest sens va fi făcut cel mai probabil în prima parte a anului 2025, iar aderarea propriu zisă în programul Visa Waiver va avea loc în data de 1 decembrie 2025.

România s-ar putea alătura programului Visa Waiver, în care se află deja 40 de state, peste doi ani. Ambasadorul Muraru a declarat că procesul este lung, dar că țara noastră se află pe traseul către aderare și ar putea să urmeze Croației, stat care a intrat în Visa Waiver în 2021. Este interesant că printre țările care sunt de decenii bune în acest program se numără și Andorra sau Brunei, Ungaria intrând în 2008, cu doi ani înaintea Greciei.

„România va accede cu siguranță în programul Visa Waiver în anul 2025. Sigur că e un traseu lung, dar așa cum arată lucrurile în acest moment, n-avem îndoiala că nu se va întâmpla. În cazul României”, a spus Muraru la Digi24. „Anunțul ar trebui să vină undeva în februarie 2025, și intrarea ar trebui să se facă în curusl acestui an. Cred că 1 decembrie 2025, un moment simbolic pentru noi - e și momentul în care primii români pot păși în SUA fără viză”, a adăugat acesta.

Ambasadoarea Statelor Unite la București a confirmat, recent, această informație, Kathleen Kavalec spunând că țara noastră va adera la programul de scutire de vize al Statelor Unite ale Americii cel mai devreme la începutul anului 2025.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri