Compania Meta, care deţine platforma Facebook, va înfiinţa o echipă pentru a combate dezinformarea şi utilizarea abuzivă a inteligenţei artificiale generative în perspectiva alegerilor din iunie pentru Parlamentul European, pe fondul preocupărilor privind impactul acestor instrumente asupra procesului electoral, transmite Agerpres/

Dezvoltarea rapidă a inteligenţei artificiale generative (IA generativă), cu ajutorul căreia se pot crea în câteva secunde texte, imagini şi filme, a stârnit temeri că aceste noi tehnologii pot fi folosite pentru a perturba o serie de scrutinuri importante care se desfăşoară anul acesta pe plan mondial.

Între 6 şi 9 iunie au loc alegerile pentru Parlamentul European, format din 720 de eurodeputaţi, responsabili de adoptarea de noi politici ale Uniunii Europene, aminteşte Reuters.

"Odată cu apropierea alegerilor, vom activa un Centru de operaţiuni electorale pentru a identifica potenţiale ameninţări şi a le contracara în timp real", a scris într-o postare pe blog Marco Pancini, responsabilul Meta pentru relaţiile cu UE.

Experţi ai Meta din departamentele de date, inginerie, cercetare, politici de conţinut şi juridic se vor concentra pe combaterea dezinformării, a operaţiunilor de influenţare şi pe contracararea riscurilor legate de abuzul de IA generativă, a explicat acesta.

Meta, care lucrează în prezent cu 26 de organizaţii de fact-checking din UE operând în 22 de limbi, îşi va adăuga trei noi parteneri din Bulgaria, Franţa şi Slovacia, a menţionat Pancini.

Meta, Microsoft, OpenAI şi alte 17 companii din sfera noilor tehnologii au convenit mai devreme în februarie să coopereze pentru a preveni influenţarea alegerilor care au loc în acest an pe glob cu ajutorul conţinuturilor "înşelătoare" generate de IA.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri