Piata industriala din Timisoara a inregistrat un volum ridicat de inchirieri in 2017, iar in paralel a fost livrat de un volum semnificativ de spatii noi. WDP si CTP se numara printre cei mai activi jucatori din piata de spatii logistice si industriale din orasul de pe Bega, cu doua proiecte noi, WDP Timisoara si CTPark II Timisoara.

Livrarile de hale noi din Timisoara au insumat, in 2017, 76.425 de metri patrati de spatii logistice si industriale in 2017, incluzand doua proiecte noi (WDP Timisoara, CTPark II Timisoara) si extinderi ale unor parcuri existente, cum ar fi Timisoara Airport Park. Stocul modern de spatii logistice si industriale a ajuns la finalul anului la un total de 925.000 de metri patrati in Timisoara, din care stocul speculativ (destinat inchirierii) insumeaza 550.000 de metri patrati, iar restul este reprezentat de hale in proprietatea utilizatorilor, potrivit unei analize realizate, pentru wall-street.ro, de catre compania de consultanta imobiliara ctiv Property Services.

“Timisoara a inregistrat peste 90.000 de metri patrati de tranzactii majore de inchirere in 2017, reprezentand un nivel record pentru zona Timisoara si cel mai ridicat nivel din provincie. Activ Property Services a intermediat tranzactii in suprafata de 20.000 de metri patratianul trecut, reprezentand 22% din cererea anuala, incluzand tranzactia RPW Logistics si atragerea unei noi investitii straine din partea unei companii germane din domeniul auto”, declara Felicia Vasiu, managerul biroului din Timisoara al Activ Property Services.

Cea mai mare parte a cererii de anul trecut, reprezentand 73% din totalul tranzactiilor, a venit din partea companiilor internationale. Statistica oficiala confirma ca zona Timisoara este principala destinatie pentru investitii straine directe in afara zonei Bucuresti-Ilfov, cu un volum total de 3,54 miliarde Euro atrase pana la sfarsitului anului 2016, potrivit analizei realizate de Activ Property Services.

Segmentul logistic a generat 60% din volumul total de inchirieri, restul de 40% din cerere fiind pentru activitati de productie. Una dintre cele mai importante tranzactii inregistrate anul trecut este inchirierea RPW Logistics in CTPark Timisoara II. Tranzactia de 9.270 de metri patrati a fost intermediata de compania de consultanta imobiliara Activ Property Services. Suprafata total inchiriata include 8.925 de metri patrati de spatii de logistica de clasa A si 345 de metri patrati de birouri.

Spitalul Wiener Privatklinik...
Citeste si: Spitalul WPK din Austria deschide a doua reprezentanta la Timisoara

“Piata industriala din Timisoara va continua evolutia pozitiva, fiind anticipata o cerere activa si in 2018. Pe plan local sunt activi dezvoltatori internationali majori, incluzand CTP Invest, WDP, Globalworth, Helios Phoenix si VGP, avand parcuri industriale in dezvoltare, cu potential de a livra in termen de 6-12 luni peste 130.000 de metri patrati de hale noi, in functie de cerere.” explica Felicia Vasiu.


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Imobiliare si constructii »



Citeste si
Cum arata "pipeline-ul" livrarilor de birouri in orasele regionale