Oferta de camere in industria hoteliera din Bucuresti va creste in acest an cu pana la 1.500 de unitati (10% raportat la stocul initial), odata cu inaugurarea a patru hoteluri importante, printre care noi branduri: Indigo (adus de Intercontinental), Courtyard (by Marriott), Autograph (by Marriott) si Corinthia Hotels International, arata o analiza a companiei de consultanta imobiliara Colliers International. Dar, in pofida competitiei ridicate, cifrele de operare se pot imbunatati, in contextul in care Romania detine presedintia Consiliului Uniunii Europene in primele sase luni, ceea ce va genera circa 50.000 de innoptari in hotelurile bucurestene.
"Principala intrebare atunci cand vorbim de o crestere a stocului de camere cu peste 10% este daca exista suficienta cerere. Exista riscul ca aceste livrari record sa puna presiune pe pretul pe camera, insa trebuie sa mentionam ca tendinta normala ar fi cea de crestere a preturilor. Fenomene precum schimbarea politicilor fiscale, cresterea salariului minim pe economie cu 44% din 2017 pana in prezent sau cresterea costurilor de constructie cu 20% in ultimii doi ani, ar trebui sa isi gaseasca ecoul intr-o crestere de aproximativ 10% a preturilor camerelor hoteliere in cursul anului 2019", apreciaza Raluca Buciuc (foto), head of valuation services and hospitality advisory services, Colliers International.

ReConstruct, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate sectorului imobiliar, ajunge in 2019 la cea de-a 5-a editie. Participa GRATUIT la eveniment, pe 17 si 18 aprilie, de la ora 9.00. Inscrie-te aici.

Potrivit companiei de consultanta, pe langa motivatiile ce tin de profitabilitatea hotelurilor, mentinerea sau chiar cresterea preturilor pe camera poate veni si din considerente legate strict de piata locala. Un astfel de element consta in faptul ca 90% dintre camerele livrate in Bucuresti in 2019 vor opera sub managementul unor branduri mari internationale, precum AccorHotels, Hilton, Marriott sau IHG (Intercontinental Hotels).

La acest lucru, se adauga faptul ca in prima jumatate a anului, Romania detine Presedintia Consiliului Uniunii Europene, eveniment ce ar putea aduce 50.000 de innoptari in hotelurile bucurestene. Activitatea hoteliera va continua sa fie intensa si dupa prima jumatate a anului, avand in vedere ca in toamna va avea loc Festivalul International George Enescu, iar apoi va urma Campionatul European de Fotbal (UEFA Euro 2020).

"In Capitala sunt in prezent circa 11.000 de camere de hotel, ceea ce, raportat la populatia orasului, este la jumatate fata de Budapesta. Daca ne uitam la pretul pe camera si la numarul brandurilor internationale prezente in Bucuresti, toate acestea sunt sub nivelul din regiune. Pe termen scurt, o crestere cu 10% a stocului poate impacta profitabilitatea operatorilor, insa pe termen lung, cresterea cererii va fi mai mare fata de cresterea ofertei si atunci piata hoteliera va fi foarte atractiva, inclusiv pentru tranzactii de investitii", a incheiat Raluca Buciuc.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri