Dezvoltatorul imobiliar Redport Capital a achiziționat 10.800 de metri pătrați de teren și 4.700 de metri pătrați de depozite într-o tranzacție cu o valoare de 3,2 milioane de euro, vânzătorul fiind reprezentat de HAVI Logistics, una dintre cele mai mari companii de transport și logistică de pe plan local.

Contactați de wall-street.ro, reprezentanții Redport au declarat că terenurile vor fi folosite pentru noi faze de dezvoltare a proiectului The Level Apartments, ceea ce presupune și demolarea depozitelor.

În total, The Level Apartments însumează 175 de apartamente în urma unor investiții de 16 milioane de euro.

Terenul și depozitele aferente sunt amplasate în imediata vecinătate a The Level Apartments, proiect rezidențial premium dezvoltat de Redport Capital în nordul Bucureștiului, în zona Petrom City. Cele 130 de apartamente din faza a doua a proiectului au fost finalizate recent și sunt în curs de livrare, fiind vândute în procent de aproximativ 95%.

”Continuăm investițiile într-o zonă pe care practic am pariat primii, în 2017, prin demararea primei faze din The Level Apartments. Am achiziționat astfel o nouă proprietate, care va întări poziția grupului Redport pe piață, oferindu-ne noi oportunități de dezvoltare pe termen lung, prin care vom asigura randamente solide pentru partenerii și investitorii noștri.

Credem în potențialul pieței rezidențiale locale și vom continua să ne concentrăm pe nevoile clienților finali și să aducem permanent inovație în proiectele noastre”, a declarat, într-un comunicat remis redacției, Cosmin Savu-Cristescu, managing director și acționar majoritar al grupului Redport.

Compania a fost asistată în tranzacție de consultantul imobiliar SVN Romania și de Popovici Nițu Stoica & Asociații, printr-o echipă coordonată de Valentin Creața, în ceea ce privește aspectele legale. Havi Logistics a fost asistată de compania de consultanță imobiliară Colliers International și de Mușat & Asociații pe componenta legală.

”Suntem la a patra tranzacție semnificativă în zona Străulești – Petrom City, care va deveni unul dintre principalii poli de dezvoltare imobiliară din București, cu numeroase proiecte de prestigiu anunțate. Peste 5.000 de unități locative ar putea fi dezvoltate în zonă iar Redport Capital a luat deja o opțiune serioasă înspre a fi una dintre principalele companii care vor regenera urban această vastă zonă a Capitalei,” a declarat Andrei Sârbu, CEO SVN Romania.

Grupul Redport a fost fondat în 2016 și reprezintă un grup de companii specializate în construcții, investiții, dezvoltare și management de proiecte imobiliare. Compania a finalizat până în prezent proiectele The Level Apartments I și The Level Apartments II și a mai achiziționat recent și un teren de peste 4.000 de metri pătrați de la Antrepriza Construcții Montaj nr. 4 București, amplasat în aceeași zonă cu The Level Apartments. Cosmin Savu-Cristescu este și fondator al societății de investiții imobiliare ENCORE Capital Trust SA.

Sursa foto: Redport Capital

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri