Ce rol are inteligența artificială în lupta cu coronavirusul

Utilizarea inteligenței artificiale în medicină e tot mai prezentă, în condițiile în care există o cerere tot mai mare de sprijinire a medicilor și asistenților din întreaga lume cu tehnologii inovatoare. Astfel, după cum relevă publicația Fortune, divizia DeepMind de la Google investighează, prin intermediul unor tehnici care țin de deep-learning - o categorie de algoritmi de învățare automată grație căreia într-o prima etapă sunt prelucrate datele de intrare și ulterior funcția dorită - structura proteinei virusului. Aceste informații pot fi esențiale în dezvoltarea unui vaccin.

Utilizarea înaltelor tehnologii în medicină demonstrează că reputatul futurist medical Bertalan Meskó nu s-a înșelat când a estimat că „inteligența artificială va fi stetoscopul secolului XXi”. În același timp, Casa Albă le-a solicitat cercetătorilor să dezvolte tehnici de machine-learning, un subset al inteligenței artificiale, pentru a fi analizate foarte rapid circa 30.000 de studii din întreaga lume, pentru a fi înțeles mai bine virusul.

De asemenea, în urma colaborării dintre Universitatea japoneză Miyazaki University și compania NTT DATA, până la sfârșitul anului 2020, tehnologiile inteligenței artificiale vor reduce considerabil volumul de lucru al radiologilor din întreaga lume. „Orice criză este și o șansă. Vor crește flexibilitatea și viteza de operare. Trendul digitalizarii va capătă noi valențe”, a apreciat într-un interviu recent Daniel Metz, CEO la NTT DATA Romania.

Inteligența artificială analizează și medicamente deja existente

Într-o analiză publicată de platforma Sifted, subsidiară „Financial Times”, se constată că pandemia le conferă companiilor care folosesc inteligența artificială oportunitatea de a grăbi dezvoltarea unor medicamente noi. Conform acestei surse, dezvoltarea unui medicament de la faza de concept până la ajungerea acestuia pe piață poate dura un deceniu, cu rate de eșec ce ajung la 90% și costuri care pot depăși un miliard de dolari.

Inteligența artificială poate contribui însă și la dezvoltarea unor tratamente deja existente. „Încă mi se ridică părul la ceafă când mă gândesc la asta”, susține Peter Richardson, vicepreședinte al companiei BenevolentAI, când descrie momentul în care și-a dat seama că baricitinib, primul tratament sintetic țintit al artritei reumatoide, poate fi eficient și în cazurile pacienților cu Covid-19.

Citeste si:
Cum poate un tool nou de inteligență artificială să-ți dubleze rata...
GLAMI: Un tool nou de căutare...
Citeste si:
Cum sa scapi de durerea de stomac: 5 solutii rapide
Cum sa scapi de durerea de...

BenevolentAI este o companie din Marea Britanie care folosește tehnologia machine learning pentru a sprijini dezvoltarea medicamentelor. Altă companie din Marea Britanie care folosește inteligența artificială în cercetările legate de tratamentul bolnavilor de Covid-19 este Exscientia, care monitorizează toate medicamentele aprobate, precum și cele din faza pre-clinică, pentru a se vedea dacă pot fi utilizate împotriva coronavirusului. Printre companiile care au ca obiect de activitate utilizarea inteligenței artificiale în medicină se numără și Deargen (Coreea de sud) și Insilico Medicine din Hong Kong, care conduc cercetări avansate în domeniu.

În România, compania UiPath pune la dispoziția spitalelor licențe gratuite și sprijin tehnic end-to-end pentru a putea folosi platforma de RPA (Robotic Process Automation) UiPath, precum și acces la automatizări deja create.

„Credem că nu există un moment mai bun decât acesta să folosim tehnologia disponibilă să lucreze în favoarea noastră, câștigând timp și viteză în lupta cu această criză globală fără precedent”, precizează Răzvan Atim, General Manager Eastern Europe la UiPath.

Nu în ultimul rând, o echipă clujeană a dezvoltat sistemul COVID Monitor, un proiect pilot de pre-testare online a suspecților de SARS-CoV-2, utilizând inteligență artificială.

Citeste si:
Două din cinci școli din lume nu au spații destinate spălării mâinilor
Două din cinci școli din lume...

„Vom putea afla, stand acasă, în fotoliu, dacă suntem suspecți și trebuie să contactăm medicul și, eventual, să fim testați”, susține Dan Chiuzbaian, CEO la QSound SOFt.

Sursa foto: Shutterstock

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Sănătate »



Setari Cookie-uri