Eugen Teodorovici a vorbit despre o reforma complexa in cadrul sistemului bugetar, ce are rolul de a demite oamenii care nu muncesc si a-i rasplati pe cei care trag din greu. Citeste in continuare principalele titluri din presa de astazi, 10 octombrie.

O reforma a sistemului bugetar este „obligatorie”: Unul munceste si trei pe langa el stau, spune Teodorovici. Ministrul Finantelor spune ca este obligatorie o reformare a aparatului bugetar din Romania si ca acesta trebuie sa aiba oameni „exact cati trebuie, nu unul munceste si trei pe langa el stau”. Eugen Teodorovici afirma, de asemenea, ca in sistemul public exista foarte multe companii a caror prezenta nu se justifica si anunta ca va avea „discutii bilaterale” cu fiecare minister pe tema reducerii cheltuielilor si a cresterii veniturilor. Cred ca e de bun simt sa te gandesti (la o reforma a aparatului bugetar - n.r.) pentru ca ne dorim cu totii o administratie si centrala, si locala eficienta. Asta inseamna sa ai oameni nu foarte multi, exact cat trebuie, mai bine platiti sunt deja, legea exista si, ca sa fie mai eficienti, repet, cat trebuie. Nu unul munceste si trei pe langa el stau”, a afirmat Eugen Teodorovici, conform Digi 24. Mai multe informatii despre acest subiect ai aici

Salariul minim pe economie ar putea sa creasca inainte de 1 ianuarie 2019. Salariul minim pe economie ar putea creste la 2.050 lei inainte de 1 ianuarie 2019, a declarat marti, la TVR1, ministrul Finantelor Publice, Eugen Teodorovici, precizand ca se face o analiza la ministerul de resort. “Cel tarziu de la 1 ianuarie 2019 (va creste salariul minim pe economie n.r). Discutam la Finante. La Ministerul de Finante esti obligat sa faci o analiza pe fiecare posibilitate(...) Analizam absolut tot. Si un astfel de scenariu.(...) O sa discutam in Guvern. Sunt sanse. Este o decizie care se va lua in urma unei analize pe care Ministerul de Finante o face, o discutam in Guvern”, a spus Teodorovici.

De ce fuge Romania de fondurile europene si care este miza parteneriatului public-privat. Conflictul dintre Guvernul Romaniei si Comisia Europeana in privinta finantarii din bani europeni a proiectelor mari de infrastructura a atins noi cote saptamana aceasta: comisarul european pentru politica regionala, Corina Cretu, a atacat dur guvernarea Dancila. Cel mai fierbinte subiect? Autostrada Targu Mures – Iasi – Ungheni.„Nu inteleg aceasta tensiune care s-a creat intre mine si Guvern, spunand lucrurilor pe nume. Avem bani la Bruxelles pentru proiecte de infrastructura. Nu avem proiecte. Pentru Targu Mures – Iasi, in primul rand este o prioritate a Comisiei Europene, avem nevoia de a completa proiectele de infrastructura care conecteaza Europa, mai ales Republica Moldova, Moldova, de Europa Centrala si de Est. Avem bani pentru studiul de fezabilitate, nu avem nicio solicitare pentru studiu de fezabilitate“, a declarat luni Corina Cretu, intr-o conferinta de presa la Bruxelles, scrie adevarul.ro.

Reteaua prin care Elena Udrea si Alina Bica au fugit in Costa Rica, suspectata ca a facilitat cetatenia pentru traficantii de droguri columbieni. O investigatie internationala condusa de grupul de Raportare a Crimei Organizate si Coruptiei, OCCRP, si colectivul romanesc de cercetare RISE au gasit in tara noastra o retea cu ramificatii importante care a permis facilitarea nationalitatii pentru romancele arestate miercurea trecuta, in La Sabana, si a facilitat, de asemenea, cetatenia costaricana pentru faimosi traficanti de droguri din Columbia, dezvaluie publicatia Diario Extra, citata de Rador. Potrivit sursei citate, se pare ca arestarea fostului ministru al turismului din Romania, Elena Udrea, si a fostului procuror de crima organizata a acestei natiuni, Alina Bica, este doar varful aisbergului unei retele internationale care a permis nu numai romancelor retinute de DIS si Interpol din Costa Rica sa se stabileasca in tara noastra, ci si altor 5 fosti oficiali romani acuzati de diferite acte de coruptie in tara lor, conform g4media.ro

Au ramas sase luni pana la Brexit: Ce schimbari apar pentru importatori si exportatori din perspectiva vamala. Marea Britanie este al saselea partener comercial al Romaniei dintre statele membre UE, potrivit valorii schimburilor de bunuri care a depasit 4 miliarde de euro anul trecut, respectiv 2,3 miliarde euro in prima jumatate a lui 2018. Iesirea Marii Britanii din Uniunea Europeana de la 1 aprilie 2019 va avea impact asupra operatorilor economici care acum pot sa transporte liber, fara obstacole si controale la frontiere, marfuri in Regatul Unit. Citeste despre acest subiect pe Hotnews.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri