“Coloana fara sfarsit a neamului nostru se ridica peste secole drept din pamantul framantat de palme crapate si nu se opreste pana nu strapunge cerul, proptindu-l, ca sa nu mai cada peste noi. Atunci vom fi liberi"

Mesajul acesta sta scris pe Capsula Timpului – Romania 2118, un o sculptura inaugurata cu ocazia centenarului, in care sunt incluse peste 200 de mesaje pentru viitor ale unor romani din prezent. Proiectul, realizat de Liga Studentilor Romani din Strainatate si fundatia CAESAR, este amplasat Santurile Cetatii Alba Carolina, in lateralul Podului Unirii, in apropierea celor doua Catedrale si a Monumentului Unirii. Si a fost motivul pentru care am mers la Alba Iulia weekendul acesta.

Capsula Timpului Romania 2118 este o sculptura din bronz, in forma de sfera. Conform initiatorilor, sfera reprezinta globul pamantesc si milioanele de romani din intreaga lume. Este partial ingropata intr-un soclu de calcar, simbol al faptului ca radacinile romanilor de pretutindeni au ramas acasa, bine infipte, indiferent de distanta. In fata sferei, pe soclul de calcar, se regaseste o carte deschisa, realizata tot din bronz, „simbol al triumfului cunoasterii asupra ignorantei, al dreptatii asupra injustitiei, al unitatii asupra dezbinarii”.

In Capsula Timpului Romania 2118 au fost incluse mesajele a peste 200 de romani remarcabili ai prezentului. Ea se va deschide peste 100 de ani, pe 1 Decembrie 2118, cand se vor citi cele 200 de mesaje – cate unul pentru fiecare an care va fi trecut atunci de la Marea Unire din 1918. Romanii care au lasat mesaje in capsula si fragmente din aceste scrisori pot fi vazuti pe site-ul proiectului.

Protest in Piata Victoriei de...
Citeste si: Peste 1.500 de oameni au protestat in Piata Victoriei fata de Guvern

La prima vedere, ar putea parea un oarecare proiect din toate cele care s-au facut anul acesta, mare parte pe bani publici. Dar nu este deloc asa. Proiectul acesta este, de fapt, esenta a ceea ce ar trebui sa insemne centenarul, sarbatorirea Marii Uniri: oameni care sunt dispusi sa schimbe ceva acasa, oameni care fac sacrificii, oameni care au reusit prin forte proprii sa realizeze lucruri, oameni care privesc cu incredere spre viitor, printre cinism si negativism, si, mai important, pot si au cu ce sa contribuie.

Pentru mine, capsula timpului de la Alba Iulia a insemnat o trezire destul de abrupta la realitate.

Ca sa clarificam, trebuie sa punctez ca mi-am petrecut ultimii doi ani, ca multi dintre voi, criticand clasa politica, protestand, iesind in strada. Asta dupa alti cativa ani de ignoranta, in care m-am prefacut dezinteresata si deloc afectata de fac politicienii.

Eugen Teodorovici: Demnitatea...
Citeste si: Teodorovici, o noua referire la Diaspora in mesajul de 1 Decembrie

Initial, cand am fost invitata sa scriu un mesaj pentru Capsula Timpului m-a lovit modestia, considerandu-ma departe de nivelul ce parea ca se impune. Apoi m-au luat emotiile si m-am trezit blocata complet de imensitatea momentului, in fata unei foi albe in care trebuia sa las o bucata din sufletul meu care sa fie deschisa peste inca 100 de ani. Ce onoare!

In timp ce scriam, am inteles ca nu este suficient sa fie doar o scrisoare oarecare, pe care urmasii urmasilor mei sa o citeasca intr-o epoca despre care astazi nu stim nimic. Ca e o datorie, o responsabilitate de a iesi din starea de ignoranta saiu de pretinsa implicare si de a face cu adevarat ceva.

Multi spun ca anul 2018 este unul dintre cei mai greu din istoria recenta. Si ca este inadmisibil ca Dragnea si Dancila sa conduca Romania la 100 de ani de la Marea Unire. De fapt, doar noi putem decide perioada asta va ramane doar o fila trista de istorie sau o vom rescrie intr-o poveste cu final fericit. Asa ca, in timp ce scriam scrisoarea pentru capsula, m-am hotarat sa aleg a doua varianta.

In a doua parte a contributiei mele pentru proiectul Capsulei, cea in care am contribuit la identificarea si selectarea profilelor celor 200 de semnatari, mi-am dat seama (din nou) cat de superficiali am devenit in existenta noastra zilnica si cat de preocupati de lucruri marunte, de oameni mici, de intamplari oarecare ajungem sa fim. Stiti cati oameni de calitate are Romania? Cate genii, cati artisti, cati povestitori, cati cercetatori, campioni sau eroi, cati profesionisti in o multime de domenii, pe care media ii ignora complet? Mai multi decat pretinsele vedete care tin primele pagini ale ziarelor si jurnalele de stiri. Cu siguranta mult mai multi decat am reusit noi sa cuprindem in Capsula Timpului.

Familia Regala, la...
Citeste si: Familia Regala, la manifestarile de la Alba Iulia

Si totusi, acolo, cei 200 si un pic care si-au lasat scrisorile la Alba Iulia, sunt un simbol. Un simbol al valorilor pe care neamul romanesc le are, dar le pierde printre nimicuri cotidiene. Simbolul a ceea ce noi, romanii, putem sa fim si reusim sa fim, indiferent de cine ne conduce azi sau maine sau peste 10 ani. Si cel mai frumos gand este ca ei, acestia, cercetatori, artisti, fermieri, medici, dascali, antreprenori, diplomati, istorici, jurnalisti, militari, lideri spirituali, politisti si multe altele, au in comun un lucru care pare desprins din povestile bunicilor: dragostea de tara.

Dar ce este dragostea de tara?

Am fost la Alba Iulia de acest 1 Decembrie, an centenar. Multi m-au intrebat cum a fost. Raspunsul nu e simplu: a fost frig, a fost aglomerat, a fost inghesuit. Dar a fost si frumos, emotionant si special. Pentru ca, nu-i asa, despre asta este Romania noastra, cu totul! E greu, e frig si uneori pare imposibil, dar e acasa si e frumos.

Am plans pentru prima data in viata mea, in timp ce ascultam imnul national. De emotie, ca sunt o mica parte din acel proiect frumos, care va ramane generatiilor viitoare, si de bucurie ca am sansa sa fiu acolo, intr-un grup de oameni carora nu le este rusine sa isi arate dragostea de tara.

Pe undeva, exista probabil si explicatii sociologice pentru aceasta rusine, pe care am gasit-o la multi dintre colegii mei de generatie. Venim din familii traumatizate de regimul comunist, cand dragostea de tara era asociata cu partidul, care au inteles tarziu sau chiar deloc ca acest sentiment nu are legatura cu niciun partid, cu nicio granita, cu niciun regim, ci doar cu oamenii.

Nu imi amintesc sa fi invatat acasa dragostea de tara, in sensul propriu al expresiei. Am invatat-o insa in sensul ei cuprinzator si complet, pe care insa l-am constientizat tarziu. De curand, de fapt.

Acasa, in Teleorman, am crescut cu dragoste pentru comunitate. Tatal meu, primar intr-o localitate mica din acest judet, si-a pus viata in slujba comunitatii. Tatal meu nu a fost de meserie primar, ci pentru el a fost o vocatie, o misiune. Am crescut vazandu-l 110% implicat, dedicat oamenilor, preocupat de binele lor. De la lucrurile importante de care era nevoie in comuna pentru bunastarea oamenilor, pana la situatii punctuale, cazuri sociale, copii sau batrani carora le sarea in ajutor. Mama si-a dedicat cariera copiilor, este dascal de aproape 40 de ani si ma trec fiori de fiecare data cand o ascult vorbind despre copiii ei, cand ii vad licarierea din ochi si entuziasmul din fiecare zi sau emotia de la inceputul fiecarui an scolar. Si imi doresc ca si copiii mei sa aiba parte de astfel de dascali.

Am vazut la parintii mei o dedicare pentru comunitate, pentru oamenii ei, o implicare cum nu vezi in fiecare zi. Si am avut, in viata de adult, diverse etape ale constientizarii si imbratisarii ei. Una a fost cea rebela, in care am injurat tara si conducatorii ei, am decis ca nu imi pasa, mi-am vazut de drumul meu si am ignorat toate celelalte lucruri. Inclusiv zile nationale si sarbatori, pentru ca nu era chiar la moda pe atunci. Mai tarziu, am inceput sa simt nevoia acelei implicari in comunitate, dar intr-o stare destul de confuza. Ce imi dadea mie tara inapoi? De ce sa fac sacrificii si compromisuri? Apoi am cunoscut oameni care mi-au aratat ce inseamna iubirea de tara. Si am inteles ce parintii mei imi transmiteau din primii ani de viata, prin carierele lor si prin implicarea lor: iubirea de tara este iubirea de oameni. Si toate etapele anterioare au fost doar faze de negare.

La Alba Iulia, de 1 Decembrie 2018, cu gandul la 1 Decembrie 2118, in fata a peste 200 de mesaje din prezent pentru viitor si cu umbrele fauritorilor Marii Uniri plutind peste acele locuri, inconjurata de oameni dispusi sa isi sacrifice carierele si vietile pentru o Romanie mai buna, am inteles ca acel „atunci vom fi liberi” este doar la noi. Si am trait cel mai frumos 1 Decembrie.

Asa cum Sebastian Burduja, unul dintre oamenii pe care i-am descris mai sus, caruia ii datorez cea mai mare parte a revelatiei iubirii de tara, a lasat scris pe Capsula Timpului:

Zbuciumul secolului brazdat in Romania nu va fi fost in zadar. In oglinda retrovizoare a masinii timpului nostru, in goana tot mai mare dupa sens, totul devine deodata naucitor de clar si de firesc: si doina, si dor, si colinda, si ciocarlie. Coloana fara sfarsit a neamului nostru se ridica peste secole drept din pamantul framantat de palme crapate si nu se opreste pana nu strapunge cerul, proptindu-l, ca sa nu mai cada peste noi. Atunci vom fi liberi.

Sebastian Burduja