Un incendiu puternic a izbucnit la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța. Un nor gros de fum care se vede de la o distanță foarte mare a fost surprins de mai multe persoane care au filmat și au transmis imaginile către presa locală.

UPDATE 13:50 -Procurorul de caz a transmis că în urma incendiului de la Constanța sunt 7 persoane care și-au pierdut viața, nu 9 cât anunțase anterior Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU). Procuroru a anunțat că 5 persoane au murit chiar în Sptalul de Boli Infecțioase și alte două după ce au fost transferate la alte spitale, scrie G4Media.

UPDATE 12:56 - Managerul Spitalului de Boli Infecţioase Constanţa, Stela Halichidis, a făcut câteva precizări cu privire la incendiul de la spitalul pe care îl conduce, care a avut loc în această dimineață.

Managerul a declarat că unitatea medicală avea toate avizele legale, iar defecţiunile depistate anterior de către ISU au fost remediate.

"Toate defecţiunile au fost remediate, totul funcţiona conform legii. Existau avizele legale, necesare, totul a funcţionat, dar s-a întâmplat un necaz. O să vedem de la ce. (...) Toate actele sunt în regulă, toate defecţiunile care au fost constatate s-au remediat. Nu era nimic în neregulă. (...) Reţeaua a fost verificată, nu era supradimensionată. Nu a existat nimic în plus în afară de aparatura medicală, care are contract de mentenanţă", a spus managerul spitalului, potrivit Agerpres.

Retail jobs

Update 10:56, Informare Ministerul Sănătății: Referitor la incendiul din Spitalul de Boli Infecțioase Constanța informăm că, din primele date transmise de către Centrul Operativ pentru Situații de Urgență, în această dimineață se aflau internate în unitatea sanitară un număr de 113 persoane, din care 10 persoane în ATI.

Toți pacienții vor fi transferați la Spitalul Județean De Urgență Constanța, la Spitalul de Pneumoftiziologie și un spital mobil ISU.

La solicitarea ministrului interimar al Sănătății, ai fost activate de către DSP Constanța și unitățile sanitare din Medgidia și Mangalia, în caz de nevoie.
În acest moment, echipele sunt în misiunea de intervenție. ISU Constanța va prexenta intr - o declarație de presă situația actualizată.

UPDATE 10:49 - Opt persoane au decedat, potrivit unor surse MAI, citate de Digi24.

Citeste si:
C. Attila, despre incendiul de la Constanța: Nu e potrivit încă să...
Cseke Attila, despre...

UPDATE 10:43 - Echipaje de la ISU Călăraşi şi ISU Ialomiţa sunt trimise vineri la Constanţa pentru a ajuta la stingerea incendiului care a izbucnit la Secţia ATI a Spitalului de Boli Infecţioase, notează Agerpres.

UPDATE 10:32 - Patru persoane au decedat în incendiul de la Spitalul de Boli Infecțioase. Aceste informații sunt preliminare, surse din rândul celor care coordonează operațiune au transmis pentru Digi 24 că ar exista patru persoane decedate.

UPDATE 10:27 - Din imaginile video se poate vedea cum pompierii intervin și scot o parte din pacienți pe geam. Pompierii trebuie să se asigure că nu exista risc de explozie. De altfel, primul lucru pe care forțele de intervenție trebuie să-l facă este să inchidă sursele de oxigen pentru a nu exista riscul de explozie.

incendiu constantaSursa: captură video/ Facebook (Ziua de Constanța)

Citeste si:
Carmen Dorobăț,confirmată cu COVID:Mă tratez, sunt vaccinată, am o...
Fostul manager al Spitalului...

UPDATE 10:20 - „Am activat planul A la nivelul spitalului judetean, ceea ce presupune evacuarea personalului și pacienților de acolo. Am avut o întâlnire cu ISU Constanta.

Suntem în contact cu cei de la fata locului, dar nu avem date exacte. Din ce am aflat, nu sunt victime și nu sunt răniți.

Nu am informația exactă dacă sunt pacienți cu COVID-19”, a declarat la Digi24 Mihai Lupu, președinte CJ Constanța.

Pompierii au ajuns la fața locului. Flăcările au izbucnit la secția de Terapie Intensiva. Medicii încearcă sa scoată pacienții din spital. Foarte multe ambulanțe și echipaje SMURD au ajuns în zonă pentru a-i îngriji pe pacienții care sunt răniți în urma incendiului.

Nu se cunosc încă date cu privire la câte persoane sunt rănite deocamdată înj urma incendiului care a izbucnit la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța.

Fiind spital de boli infecțioase există șansa ca acolo să fie și pacienți cu COVID-19, anunță Digi24.

Sursa video: Facebook /Ziua Constanța

-știre în curs de actualizare-

Sursa foto: captură video / Facebook (Ziua Constanta)
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri