La rugăciunea Angelus, pronunţată de 1 noiembrie, la Solemnitatea Tuturor Sfinţilor, în prezenţa a sute de credincioşi reuniţi în Piaţa San Pietro, papa Francisc a făcut apel la calea umilinţei, a compasiunii, a blândeţii, a dreptăţii şi a păcii, relatează EFE, preluat de Agerpres.

Papa Francisc i-a îndemnat pe creştini să încerce să fie "săraci pe dinăuntru" şi să se preocupe de aproapele lor, în loc să caute neîncetat bogăţia, afirmarea şi succesul. "A fi sfinţi înseamnă a merge pe această cale", a explicat papa.

"Lumea spune, într-adevăr, că pentru a avea fericirea trebuie să fii bogat, să ai putere, să fii mereu tânăr şi puternic, să te bucuri de faimă şi de succes", a spus papa, subliniind că dimensiunea profetică a sfinţeniei este de a merge pe calea lui Dumnezeu.

"Aceasta înseamnă o altă formă de sărăcie, a fi săraci pe plan interior, a se goli de sine pentru a face spaţiu lui Dumnezeu. Cine se crede bogat, câştigător şi sigur, se pune pe sine la baza a toate şi se închide înaintea Domnului şi a fraţilor săi, nu va găsi fericirea. Cel care ştie că este sărac şi că nu îşi este sieşi îndeajuns rămâne deschis la Dumnezeu şi la aproapele său şi găseşte bucuria", a spus Sfântul părinte.

Papa i-a îndemnat pe creştini să fie blânzi, în loc să caute să se impună, să practice milostivirea, în loc de a se gândi numai ei; să fie drepţi şi să slujească pacea în loc de a alimenta, chiar prin acceptare, nedreptăţi şi inegalităţi.

Retail jobs Sursa foto: Shutterstock
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri