Lucrările la planşeul Unirii trebuie începute, pentru că anumite zone s-au degradat foarte mult şi reprezintă "un risc major" pentru cetăţeni, însă lipsesc câteva avize de la Municipalitate, a atras atenţia edilul Sectorului 4, Daniel Băluţă, citat de Agerpres.
"În urmă cu o lună de zile, la vizita periodică pe care experţii o fac, în completarea expertizei realizate până la această oră, au apărut zone la care nivelul de degradare a ajuns în punctul numărul V, astfel încât (...) reprezintă un risc major pentru bucureşteni, un risc major pentru noi toţi. Este o construcţie cu aproape 100 de ani vechime, ce datează de pe timpul regelui Carol, o construcţie pe care trec zilnic zeci de mii de oameni, fie în calitate de pieton, fie cu autoturismele, fie cu mijloacele de transport în comun (...) Trebuie să acţionăm la timp. (...) Cred că nu ne putem permite sub nicio formă niciunul dintre noi o tragedie aici", a declarat Daniel Băluţă într-o conferinţă de presă ce a avut loc în zona planşeului Unirii.
Primăria Sectorului 4 atrăgea și anul trecut atenția asupra situației de degradare a planșeului Unirii, când căuta deja constructori pentru efectuare lucrărilor.
El a subliniat că nu este o problemă privind disconfortul circulaţiei, ci una "de viaţă şi de moarte" şi a menţionat că autoritatea locală are contractul de execuţie şi banii necesari pentru lucrarea de la planşeul Unirii alocaţi de Guvern.
"Imediat ce vom avea semnătura primarului Capitalei, lucrarea va începe (...), avem toate avizele necesare (...), avem aviz de la Metrorex, Ministerul Transporturilor, avizele care ne lipsesc în momentul acesta sunt de la Direcţia de Mediu din Primăria Capitalei, Comisia de Circulaţie din Primăria Capitalei, respectiv ALPAB", a explicat Daniel Băluţă.
Lucrările pentru Pasajul Unirii trebuie să primească autorizația de construire
În ceea ce priveşte Pasajul Unirii, el a amintit că în 2018 s-a făcut proiectul tehnic pentru consolidarea sa şi a semnalat că este momentul să se intervină, pentru că o eventuală prăbuşire nu poate fi asumată de nimeni.
"Avem convingerea că autorizaţia de construire va fi semnată, pentru că (...) vorbim despre o urgenţă a oraşului, nu putem aştepta (...), este o lucrare complexă, complicată (...). O eventuală prăbuşire a pasajului nu poate fi asumată de nimeni, este timpul să acţionăm", a punctat Daniel Băluţă.
El a estimat că aproximativ 100.000 de vehicule tranzitează zilnic zona planşeului şi pasajului Unirii.
Potrivit punctului de vedere al expertului tehnic, care a efectuat o vizită în teren, pe 6 august, la planşeul podului de peste râul Dâmboviţa, pus la dispoziţie de Primăria Sectorului 4, "unele degradări s-au accentuat, astfel încât este necesară începerea cât mai repede posibil a lucrărilor de reabilitare/consolidare/înlocuire ale podului".