Primarul general interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu, a declarat că problema apei calde în zonele afectate de avarie zilele trecute ar trebui să se rezolve joi, scrie Agerpres.
Bujduveanu a fost întrebat care este stadiul reluării furnizării apei calde, după ce duminică seara a avut loc o avarie la o conductă magistrală în zona Mihai Bravu.
"S-a repornit CET Progresu, ştiţi avaria care a avut loc în Sectorul 3 pe Mihai Bravu, a fost o avarie foarte mare pe o conductă de 1 metru diametru, una dintre cele mai mari conducte pe care le avem la nivel de reţea principală. Cei de la ELCEN au repornit instalaţia, vorbim de CET Progresu, şi au început să încarce în sistem. Încarcă destul de încet, am vorbit cu ei azi dimineaţă, încarcă destul de încet pentru că le este frică să nu plesnească în altă parte şi atunci încărcarea cu apă a sistemului, fiind o reţea foarte mare, trebuie să fie făcută mai lent decât ne aşteptam. Promisiunea era de o zi să fie apă deja la parametri mari în tot Bucureştiul, dar astăzi, la nivelul încărcării, ar trebui să fie rezolvată problema", a afirmat Bujduveanu în Parcul Herăstrău.
Jumătate din București a rămas fără apă caldă
Termoenergetica Bucureşti a anunţat luni că s-a produs o avarie majoră în reţeaua primară de termoficare, la intersecţia Şoselei Mihai Bravu cu Splaiul Unirii, iar Elcen a decis oprirea forţată a CET Progresu. Avaria afectează în principal sectoarele: 2 (peste 1.100 de blocuri şi imobile afectate), 3 (peste 2.000 de blocuri şi imobile afectate), 4 (peste 1.200 de blocuri şi imobile afectate) şi 5 (80 de blocuri afectate), scrie Agerpres.
Furnizarea apei calde este sistată la 55,76% din imobilele din Capitală, conform aplicaţiei Termo Alert.
"S-a produs o avarie majoră pe conducta magistrală de termoficare cu diametrul de 1000 mm, la intersecţia Şoselei Mihai Bravu cu Splaiul Unirii, sub Podul Mihai Bravu. Din cauza pierderilor masive de agent termic generate de această avarie, Elcen a decis oprirea forţată a CET Progresu, pentru a preveni avarii grave la nivelul instalaţiilor energetice", a anunţat compania, pe Facebook.