Air France investeste 180 de milioane euro in avioanele care opereaza curse intercontinentale, circa 130 de milioane euro fiind divertismentul la bord.

Aeronavele vor primi, intre iunie 2014 si iulie 2016, 10.000 de scaune noi Economy in valoare de 32 milioane euro si 1.100 de scaune Premium Economy de 8 milioane de euro.

Primul zbor cu noile clase de calatorie va avea loc in vara anului viitor, data de la care Air France va echipa gradual cele 44 de Boeing-uri 777 cu noile cabine si cu noul sistem de divertisment la bord.

Air France, impreuna cu filiala sa regionala HOP!, opereaza 1.500 de zboruri zilnice atat in Franta, cat si in restul Europei si in intreaga lume. Flota sa cuprinde 374 de aeronave.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristian Gubandru
Cristian este absolvent al Universității Româno-Americane și al unui MBA la Academia de Studii Economice (A.S.E.). Startul în jurnalism a fost în 2003 la agenția de presă Mediafax , parte a trustului MediaPro, pe poziția de redactor, iar mai târziu la agenția de presă NewsIn , parte din trustul de media Realitatea - Cațavencu, ca reporter și redactor șef al departamentului Companii. Pentru o perioadă scurtă de timp a scris pentru ziarul de...

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri