Parcul Național Cinque Terre este una dintre principalele destinații turistice din Italia, care atrage milioane de vizitatori în fiecare an. Deși se bucură de un număr însemnat de turiști, regiunea a început să suporte consecințele supraturismului, motiv pentru care caută constant soluții.

De aceea, pentru începutul noului sezon de drumeții, care va coincide cu o grupare de sărbători, conducerea parcului a decis să facă una dintre căi accesibilă în sens unic.

Traseul în cauză va fi cel care leagă Monterosso de Vernazza, care este cunoscut sub numele de poteca Verde Azzurro (poarta verde albastră). Restricțiile au început de pe 25 aprilie și vor dura până 1 mai, în orele cuprinse între 9.00 și 14.00, care sunt cele mai aglomerate, scrie The Mayor.

Potrivit Donatella Bianchi, șeful autorității parcului, motivul introducerii unei poteci cu sens unic este gestionarea mai bună a afluxului de drumeți, creșterea siguranței acestora și reducerea impactului asupra mediului.

Controlul de la Monterosso (care va fi începutul traseului) se va face la intrarea pe poteca Verde Azzurro, cu două puncte de control, unul lângă centrul istoric spre Punta Corone și celălalt lângă punctul de informare al Parcului. Pe partea Vernazza, facilitățile vor fi distribuite de-a lungul celor trei puncte de acces la poteca din strada principală a orașului (Via Roma) și la punctul de informare al Parcului, din Lama.

În plus, în afară de drumul cu sens unic, o altă măsură de control al aglomerației va fi taxa de intrare pe potecă, care va fi stabilită la 15 euro de persoană.

Aceste reguli se pot aplica și pentru weekendul 4 și 5 mai, dar acest lucru nu a fost încă confirmat.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri