Care este secretul Nissan-ului Qasqhai ultra-eficient
În mod normal, un automobil diesel non-hibrid eficient poate să călătorească peste 1.000 de kilometri cu un plin de carburant, dacă vorbim de un rezervor standard de 50 de litri. O autonomie cu circa 60% mai mare, însă, pare greu de crezut, însă a fost posibilă în cazul acestui Qashqai de ultimă generație.
Într-o perioadă în care Nissan se chinuie să supraviețuiască, producătorul arată că produce modele cu un consum foarte redus. Tehnologia care i-a permis acestui Qashqai să meargă atât de departe cu un plin este cea pe care a testat-o și Wall-Street.ro pe noul Leapmotor B10 Hybrid EV, adică range-extender. Cu alte cuvinte, acest automobil hibrid nu folosește motorul termic pentru a antrena roțile.
Diferența dintre acest range-extender (sau REV) și Leapmotor-ul de dimensiuni similare este că „E-Power” de la Nissan funcționează ca un full-hibrid, adică nu este prevăzut cu încărcare externă, cum se întâmplă la SUV-ul chinezesc. Cu alte cuvinte, singurul care poate reîncărca bateria motorului electric este motorul termic, folosit pe post de generator. Evident, bateria se mai poate încărca și prin recuperarea energiei grație frânării regenerative, dar nu îndeajuns de mult.
Deoarece nu are încărcare externă, bateria Qashqai-ului este chiar mai mică decât a REV-urilor chinezești care încep, timid, să intre în Europa. Această tehnologie nu este, în prezent, atât de populară pe Bătrânul Continent, însă ea ar putea să fie tot mai întâlnită, din moment ce nu doar chinezii pariază pe REV-uri, ci și constructori europeni ca BMW (care a lansat acest trend cu originalul i3), dar și Renault.
Revenind la record, acesta a fost realizat pe un traseu dispus între capitala Columbiei, Bogota, și coasta caraibiană. Pe această rută, SUV-ul compact a făcut față unei varietăți de condiții dificile din lumea reală, inclusiv traficului intens și drumurilor montane. Cu toate acestea, eficiența modelului Qashqai pare că nu a fost afectată, deoarece consumul său de combustibil ar fi trebuit să coboare sub echivalentul a 2,78 l/100 km (sau peste 101,5 mpg) pentru a parcurge distanța record.
Ce performanțe oferă Nissan Qashqai E-Hybrid
Pentru 2026, pe piețele unde este disponibil, Nissan Qashqai cu acest tren de rulare range-extender are un motor termic de 1,5 litri cu trei pistoane pe post de generator, în timp ce motorul electric generează 190 de cai putere în modul normal de rulare, respectiv până la 205 cai putere în modul Sport. Cuplul este de 331 Nm, totul pe puntea față.
Bateria de la bord este de 2,1 kWh (față de 18,8 kWh, de exemplu, pe Leapmotor B10, care avea încărcare externă prin AC și DC). Cu alte cuvinte, vorbim de o baterie similară ca și capacitate cu a unui FHEV clasic, dar motorul termic lucrează mult mai eficient, doar la turații mici, pentru a maximiza acei 50 de litri din rezervorul său pentru o autonomie extinsă. Oficial, pe piața din Australia, Nissan susține că autonomia maximă a acestui model este de până la 1.341 de kilometri, dar acest test de anduranță a dovedit că, în anumite condiții, mașina poate merge chiar mai mult de atât.