Inchcape și GAC AION, acord pentru piața românească

În ultimii ani, un număr mare de constructori și branduri din China au intrat pe piața românească. În funcție de cine a făcut numărătoarea, numărul se poate apropia de 17 mărci sau chiar să depășească această bornă, dar cert este că mai bine de o duzină de nume de pe cea mai mare piață auto a lumii au ajuns la noi. Acum, această ofertă deja bogată este completată de grupul GAC AION, unul dintre puținii care au deja capacități de asamblare pe Bătrânul Continent.
Fondat în 2015, constructorul a bătut palma, la finele săptămânii trecute, cu Inchcape, grupul care se ocupă și de importul mărcii Toyota, care este adesea a doua cea mai populară marcă auto ca volume pe piața din România după Dacia și în luptă cu Skoda și Volkswagen. Conform unui comunicat, „Inchcape România va coordona dezvoltarea GAC AION la nivel local şi va fi responsabilă de crearea şi dezvoltarea unei reţele de dealeri şi service la nivel naţional.
„GAC AION este divizia de vehicule electrice a GAC Group – unul dintre cele mai importante grupuri auto la nivel global, care produce peste 2,5 milioane de vehicule anual şi figurează în clasamentul Fortune Global 500. Cu peste un milion de vehicule electrice vândute în mai puţin de cinci ani, GAC AION a înregistrat una dintre cele mai rapide ascensiuni din industria auto”, continuă sursa citată.
Ce modele GAC AION vor fi vândute în România, într-o primă fază

GAC AION va comercializa la noi, într-o primă fază, modelele AION V și AION UT. Primul este un SUV de dimensiuni medii, iar cel de-al doilea este un hatchback în cinci uși. Importatorul nu a oferit informații concrete despre data când vor începe vânzările sau când va fi deschisă prima reprezentanță. Totuși, având în vedere momentul anunțului, este clar că vânzările nu vor începe mai devreme de ultima parte a anului acesta.
GAC AION V este un SUV complet electric care are o autonomie omologată WLTP de 510 kilometri, chiar şi în echiparea de bază. Acesta permite încărcare ultrarapidă de la 30% la 80% în doar 18 minute, GAC AION dezvoltând pentru electricele sale o arhitectură pe 800V. Interiorul include comenzi vocale inteligente şi dotări premium de confort, precum scaune încălzite cu funcţie de masaj, plafon panoramic şi un frigider integrat în cotieră, cu funcţii de răcire şi încălzire.
GAC AION UT este un hatchback complet electric, care îmbină un design realizat în Europa, GAC AION având un hub de proiectare la Milano, cu un interior spaţios pentru segment şi un sistem multimedia în rând cu rivalii. Bateria de 60 kWh asigură o autonomie omologată WLTP (regim mixt) de 430 de kilometri şi se încarcă de la 30% la 80% în doar 24 de minute.
Ce planuri are Inchcape Group pe segmentul electricelor în România

Parteneriatul face parte dintr-un plan mai amplu de investiţii al Inchcape România pentru accelerarea mobilităţii electrice în România. Acesta include crearea unui nou showroom complet digitalizat în zona de nord a Bucureştiului, precum şi dezvoltarea unei reţele dedicate de vânzări şi service, susţinută de investiţii consistente în formarea profesională a personalului dedicat brandului.
„Parteneriatul cu GAC Group şi adăugarea GAC AION în portofoliul nostru reprezintă un pas strategic important, în linie cu strategia noastră Accelerate+. Mobilitatea sustenabilă este angajamentul nostru pentru România şi de aceea suntem convinşi că piaţa românească merită un brand de vehicule electrice care îmbină tehnologia de ultimă generaţie, standardele înalte de calitate şi beneficii reale pe termen lung pentru client”, a declarat Edit Corcoman-Tarcolea, Managing Director, Inchcape România.
Inchcape este cel mai important distribuitor auto la nivel global, cu operaţiuni pe şase continente. Inchcape colaborează cu partenerii săi din domeniul mobilităţii în pieţe mai mici, mai complexe şi mai greu accesibile, care tind să aibă un potenţial de creştere ridicat şi rate scăzute de motorizare. Grupul Inchcape are sediul central la Londra şi aproximativ 16.000 de angajaţi la nivel global.
Inchcape România este distribuitorul principal al mărcilor Toyota şi Lexus în România de peste 25 de ani. Inchcape România a transformat Toyota într-unul dintre cele mai puternice branduri auto de pe piaţa românească și a construit o reţea în continuă extindere, de peste 30 de dealeri la nivel național.
Înfiinţat în 1997, cu sediul central în Guangzhou, GAC acoperă întregul lanţ valoric auto, de la cercetare-dezvoltare (R&D) şi producţia de vehicule până la fabricarea de componente, servicii financiare auto şi servicii de mobilitate. În prezent, GAC are o prezenţă comercială în 85 de ţări şi regiuni, în cinci mari zone: Orientul Mijlociu, cele două Americi, Africa, Asia de Sud-Est şi Europa.
Pe partea de producţie, GAC a încheiat un parteneriat cu Magna în Graz, Austria, pentru asamblarea a două modele electrice: AION UT şi AION V. Pentru a-şi consolida infrastructura post-vânzare, GAC a deschis anul trecut un centru dedicat de piese de schimb la Rotterdam, asigurând disponibilitatea rapidă a pieselor în întreaga regiune.