Statul oferă până la 200.000 de euro pentru românii din diaspora care deschid afaceri în țară

Sursǎ foto: Shutterstock

Statul oferă până la 200.000 de euro pentru românii din diaspora care deschid afaceri în țară

Cuprins Articol:
Românii care au locuit în străinătate și vor să deschidă o afacere în România vor putea primi până la 200.000 de euro prin programul „Diaspora Investește Acasă”. Programul are un buget total de 100 de milioane de euro, iar banii vor fi acordați în perioada 2026-2029 sub formă de granturi care pot acoperi până la 60% din valoarea unui credit de investiții.

Guvernul a aprobat mandatul prin care Banca de Investiții și Dezvoltare (BID) va gestiona ajutoarele de minimis acordate în cadrul programului, a anunțat Ministerul Finanțelor.

ANALIZĂ. Diaspora, de la badante la IT-iști, este investitorul din umbră al României: a trimis acasă de două ori mai mulți bani decât puteam lua prin PNRR

Câți bani pot primi românii din diaspora

Granturile pot acoperi până la 60% din valoarea creditului de investiții, fără să depășească suma de 200.000 de euro pentru fiecare beneficiar eligibil.

Creditele pot avea valori cuprinse între 5.000 de euro și 500.000 de euro și pot fi acordate pentru o perioadă de cel mult 10 ani. Scadența finală nu poate depăși data de 31 decembrie 2037.

Bugetul total al programului este de 100 de milioane de euro, iar granturile vor fi acordate în perioada 2026-2029, în limita sumelor disponibile.

„Prin mandatul acordat astăzi, ne asigurăm că fondurile de 100 de milioane de euro vor fi administrate transparent și eficient, ajungând la cei care au curajul să deschidă afaceri noi în România”, a declarat Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor.

Cine poate cere bani prin programul „Diaspora Investește Acasă”

Programul se adresează firmelor nou înființate, deținute majoritar de cetățeni români care au avut domiciliul sau reședința în străinătate timp de cel puțin 12 luni consecutive în ultimele 18 luni.

Solicitanții trebuie să demonstreze că au cel puțin un an de experiență profesională sau studii relevante în domeniul pentru care cer finanțarea.

Beneficiarii trebuie să păstreze investiția și structura acționariatului pentru cel puțin 3 ani de la finalizarea proiectului.

Contribuția proprie trebuie să fie de minimum 10% din valoarea proiectului. Pentru antreprenorii cu vârsta sub 35 de ani, contribuția minimă scade la 5%.

„Prin aprobarea criteriilor de eligibilitate și operaționalizarea Programului «Diaspora Investește Acasă», facem un pas important către transformarea experienței și a spiritului antreprenorial al românilor din diaspora în investiții productive în economia românească”, a declarat Raluca Nicolescu, director general al Băncii de Investiții și Dezvoltare.

Ce urmează înainte ca programul să devină operațional

Detaliile tehnice vor fi stabilite printr-o convenție semnată între Ministerul Finanțelor și BID. Convenția trebuie aprobată prin ordin al ministrului Finanțelor în termen de 30 de zile de la publicarea actului normativ.

După obținerea avizului obligatoriu din partea Consiliului Concurenței, BID va actualiza convențiile cu intermediarii financiari și va modifica schema de ajutor de minimis pentru a include noile condiții de acordare a granturilor.

BID va lucra împreună cu Ministerul Finanțelor și cu instituțiile de credit partenere pentru acordarea finanțărilor.

Programul urmărește să susțină deschiderea unor firme noi în România de către românii din diaspora și să faciliteze folosirea experienței profesionale, a capitalului și a competențelor dobândite în străinătate.

Personalizate pentru tine