BYD a intrat în România recent, dar gama celui mai mare producător auto chinez numără deja cinci modele, iar Andrei Duică, Country Manager BYD pe România, dă asigurări că valul lansărilor abia a început, cu peste trei modele noi pregătite să debuteze pe piața autohtonă înainte de finele anului. Wall-Street.ro a stat de vorbă cu cel care decide soarta gigantului de la răsărit în România pentru a afla mai multe despre planurile de viitor, dar și despre ținta ambițioasă de a depăși Dacia.
În 2024, BYD (Build Your Dreams) a comercializat 4,27 milioane de mașini la nivel mondial, în creștere cu 41,3% față de anul anterior. Dintre acestea, 1,76 milioane de automobile au fost 100% electrice, iar alte aproape 2,5 milioane de unități au fost hibride. Cu aceste rezultate, producătorul s-a clasat pe locul al șaselea ca volume în spatele unor nume grele ca General Motors, Volkswagen Group, Stellants sau Toyota.
Pe viitor, însă, BYD vrea să crească chiar mai mult, iar asta nu doar pentru a-și rotunji profiturile, care au atins 5,6 miliarde de dolari anul trecut - în creștere cu 34%. Un alt argument pentru expansiunea pe piețe noi și pentru creșterea cotei de piață ține de bunăstarea noastră, a tuturor. Asta declară oficialii BYD, care susțin că, din postura de cel mai mare constructor de mașini hibride și electrice din lume (adică NEV-uri - new energy vehicle), un deziderat esențial este scăderea temperatura medie globală cu 1 grad Celsius.
O parte mică a acestui puzzle este și piața românească, pe care BYD a intrat inițial cu patru modele, în luna mai. A urmat, la scurt timp, lansarea europeană a lui BYD Dolphin Surf, cel mai mic și mai accesibil model electric al mărcii. Wall-Street.ro a condus deja cel mai nou rival al Daciei Spring, iar asta ne-a făcut curioși cu privire la planurile de viitor ale BYD, dar și despre procesul de extindere al mărcii în țara noastră. Cu răspunsurile a venit Andrei Duică, cel care ne-a confirmat că BYD pregătește și lansarea brandului premium Denza la noi în țară.
Cererea pentru modelele BYD a fost peste așteptări, mai ales pentru Dolphin Surf
BYD Seal este vârful de gamă al mărcii în România
Extinderea BYD în România se realizează cu pași repezi, în ritm cu lansările de noi modele. În acest moment, toate cele cinci modele deja lansate sunt disponibile la comandă, iar rețeaua de dealeri și puncte de service este și ea în plină expansiune.
În momentul în care producătorul și-a făcut apariția pe piața românească, oficialii au transmis că vor să treacă de 30 de puncte de vânzare deschise până la finalul anului, dar Andrei Duică susține că această țintă va fi depășită și că numărul total de reprezentanție (inclusiv pop-up store-uri) se va apropia de 40.
„În momentul de față ne situăm la 17 puncte de vânzare și aproximativ 15 puncte de service, cu discuții avansate care ne duc probabil la peste 20 de puncte în următoarea lună în România”, a declarat șeful BYD în țara noastră. „Deja au fost acoperite orașele mari și urmează să trecem la cum îi spune noi `orașe tier three`, adică în acele județe cu undeva în jurul a 1.000 de înmatriculări pe an”, a adăugat acesta.
Vorbind despre cererea pentru modelele BYD, Duică susține că reacția românilor la produsele gigantului chinez a fost una ce a depășit așteptările tuturor. „Este ceva ce eu nu am mai întâlnit în piață și o spun nu doar eu, ci și dealerii noștri. Este un entuziasm și o efervescență pentru brand-ul acesta cum nu a mai fost văzut de mulți de ani de zile,” a spus Duică, care susține că, la fiecare eveniment la care participă cu marca BYD, numărul de persoane interesate este tot mai mare.
Astfel, românii par dornici să testeze și să experimenteze mașinile chinezești, iar șeful BYD susține că vorbim despre un interes organic, generat de ADN-ul din spatele brand-ului. „Asta pentru că BYD este diferit, o companie de tehnologie care generează știri în media aproape zilnic, în primul rând prin noile invenții pe care le brevetează.” Iar interesul se traduce și printr-un număr mare de precomenzi. „BYD Dolphin Surf se bucură de un interes nebun”, a explicat Duică.
„Dacă am fi avut 1.000 de mașini Dolphin Surf pe stoc, s-ar fi vândut toate fără niciun fel de rezervă”.
Andrei Duică, Country Manager BYD România
„În prezent, funcționăm cu un sistem de precomandă prin care luăm avansuri și noi alimentăm stocurile pe măsură ce ele sosesc în Europa. Dolphin Surf este um produs complet nou, prin urmare nu putem beneficia de stocurile care sunt situate în jurul României, așa cum facem la alte modele,” a explicat cel de la conducerea BYD România.
De asemenea, se pare că există un interes mare și din partea companiilor, care vor să achiziționeze modele BYD ca vehicule de flote. „Pe flote se discută foarte mult și despre modelul Atto 2 care este foarte bine profilat pe segmentul acesta B2B.”
Ce lansări pregătește BYD în perioada următoare și ce înseamnă deschiderea uzinei din Ungaria
BYD a înțeles că are nevoie de localizare, iar asta înseamnă și să angajeze nativi în fiecare țară unde operează
Până acum, BYD a organizat două evenimente distincte de lansare în România. Primul a fost unul complex, deoarece a fost organizat cu prilejul lansării mărcii, dar și pentru a prezenta prima parte a gamei, formată din patru modele: Sealion 7, Atto 2, Seal și modelul plug-in hibrid Seal-U. Cel de-al doilea a fost sincronizat cu debutul european al lui Dolphin Surf, varianta pentru Europa a EV-ului de segment A comercializat în China sub numele Seagull.
În perioada următoare, însă, BYD mai pregătește și alte lansări. „Mă aștept ca cel puțin trei modele (n.r. hibride) să se alăture gamei în următoarele șase luni”, a punctat Duică. „Una [dintre lansări] este destul de apropiată și va avea loc în mai puțin de 2 luni de zile”, a adăugat acesta.
În acest context, am fost curioși dacă BYD se confruntă cu o dificultate de a satisface toate comenzile, mai ales că cererea venită din România a depășit așteptările. Șeful BYD a dat asigurări că nu putem vorbi de vreo problemă pe lanțul de furnizare, dar că durata transporturilor din China face ca timpii de livrare să fie „foarte dinamici”.
„A trebuit să răspundem unei cereri mult mai mari. Am mașini care sunt acum pe vapor care vin”, a spus Duică. „Am reușit să produc mașini, care trebuiau să-mi vină în trei luni de zilei, mi-au fost produse într-o lună de zile, deci cumva producătorul poate să-și flexibilizeze foarte ușor capacitățile de producție”, a exemplificat acesta.
În acest sens, BYD a înțeles că nu poate să aibă succes în Europa dacă nu localizează producția. Tocmai de aceea, până la finele anului constructorul va asambla primele mașini la uzina sa din Ungaria. Deși acest centru de producție este în mijlocul unei investigații a Comisiei Europene, BYD vizează o capacitate de producție anuală pentru început de 150.000 de mașini - după o investiție de circa 5 miliarde de euro.
Acestei capacități i se va adăuga o altă uzină europeană, în Turcia, rodul unei investiții de un miliard de euro. Lucrând împreună, aceste uzine vor furniza mașini pentru Bătrânul Continent, iar asta ar putea duce chiar și la o scădere a prețului, pentru că mașinile BYD făcute în Europa nu vor fi taxate conform tarifelor suplimentare impuse de Bruxelles mașinilor electrice și unor hibride făcute în China (n.r BYD are de plătit o taxă suplimentară de 17% peste cei 10% standard).
„Până în finalul anului vom fi prezenți pe fiecare segment din industrie. De la Dolphin Surf, Clasa C și SUV, inclusiv cu Denza pe care deja începem să o creionăm ca și intrare pe piață”, a spus Duică. Acesta a explicat și că diferența de preț dintre Seagull și Dolphin Surf (aceeași mașină, dar varianta pentru China este mai ieftină cu circa 9-11.000 de euro) ține și de regulamentele mai riguroase de siguranță din UE, dar și de faptul că Dolphin Surf vine cu costuri suplimentare pe echipări și pe transport.
Cum reacționează BYD la pornirea târzie a programului Rabla și cum vede ținta de a depăși Dacia
BYD Atto 2, un model descris ca fiind atractiv pentru flote
Programul Rabla pentru persoane fizice nu a demarat, așa cum fusese agreat prin calendarul oficial publicat de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), pe data de 19 iunie. Din cauza vidului guvernamental, AFM-ul a declarat că suspendă deschiderea înscrierilor, iar această situație neprevăzută a pus pe jar întreaga industrie auto.
Vorbind înainte ca oficialii să amâne Rabla, Andrei Duică a explicat de ce situația Rabla nu afectează direct planurile BYD. Cu toate acestea, reprezentantul mărcii chinezești a recunoscut și rolul Rabla pentru electrificarea (și înnoirea) parcului auto național, dar și rolul avut de Dacia Spring ca o primă introducere pentru mulți români în lumea EV-urilor.
„BYD nu va fi impactat în urmărirea poziției în sine (n.r. de numărul 1 pe piață), pentru că, dacă este să scadă vânzările, BYD urmărește de fapt o cotă de piață, asta contează”, a explicat Duică. „În primul rând, apetitul românului pentru EV-uri există clar. Sunt cei care au început acest customer journey cu Dacia Spring și sunt pregătiți să facă un pas în față și o vor face cu siguranță pentru că au simțit gustul și beneficiile mașinii electrice în România”, a adăugat șeful BYD România.
„[Cu Spring], Dacia a făcut un lucru foarte bun, de fapt, pentru mașinile electrice în sine.”
Andrei Duică, Country Manager BYD România
Acesta a mai subliniat și că, deși BYD nu ar fi teoretic afectat de o scădere a întregii piețe auto românești, rămâne importantă subvenția Rabla, mai ales dacă este mai mare.
„Spre deosebire de Europa, în România avem această subvenție substanțială, 7.400 de euro prin Rabla, ceea ce face ca mașinile cu propulsie electrică să fie competitive și să fie o opțiune chiar și pentru cel care se gândește la un model strict termic”, a spus acesta.
Revenind la ținta de a ajunge numărul 1 pe piața din România ca volume de mașini noi comercializate, BYD consideră această țintă realizabilă, în ciuda fluctuațiilor din piață. „Obiectivul nostru per-se nu este să depășim Dacia. Obiectivul nostru este să fim numărul 1, care implică cumva și acest obiectiv intermediar să depășim anumiți competitori”, a specificat Duică.
„Ne menținem obiectivul cu siguranță pentru că el face parte din strategia de grup. Misiunea BYD este să răcească pământul cu 1 grad Celsius, iar asta înseamnă că trebuie să avem relevanță pe piață. Și în demersul ăsta ne ajută cota de piață pe de-o parte, cât și faptul că avem doar vehicule NEV în gamă, adică mașini electrice și hibride”.
El susține că, dacă ai resursele necesare, nu este nimic imposibil, inclusiv depășirea Dacia într-un termen de doar cinci ani - până în 2030. De menționat că, până acum, mărcile chinezești nu s-au bucurat de o permeabilitate deosebită în Europa, deși salturile lor ca și vânzări (în procente, de la un an la altul) este deosebită - plecând de la o bază foarte mică.
Trebuie să mai spunem și că, până acum, nimeni (!) nu a reușit să depășească Dacia în topurile lunare de vânzări de mașini noi, iar asta luând în calcul și celălalt constructor cu uzină în România - fie că vorbeam de Daewoo la momentul aniilor '90 - '00 - sau de Ford, mai recent.