Ce s-a scumpit cel mai mult în ultimul an?
"În iulie 2026 inflaţia anuală scade cu 2,2 puncte procentuale pentru prima dată în ultimele douăsprezece luni şi atinge nivelul de 8,2%. Astfel, rata anuală a inflaţiei, comparativ cu luna similară a anului precedent, a fost 8,16%, cele mai mari creşteri de preţuri înregistrându-se şi de această dată tot la servicii, 13,67%. În acelaşi interval de timp, preţurile mărfurilor nealimentare s-au majorat cu 7,93%, iar cel al mărfurilor alimentare cu 5,03%. La alimente, cele mai mari majorări de preţuri s-au menţinut şi în acest interval tot la cafea, preţul acesteia majorându-se într-un an cu 19,47%. Ouăle se află pe locul secund cu o creştere a preţurilor de 13,9%, în timp ce carnea de bovine s-a scumpit cu 11,67%. În acelaşi interval de timp, laptele de vacă şi-a majorat preţul cu 11,28%, ţuica şi alte băuturi spitoase au fost mai scumpe cu 8,87%. Grupa produselor din zahăr, miere de albine şi-a majorat tarifele cu 8,81%, comparativ cu iulie 2025", se arată în analiza INS.
Conform statisticii, alte majorări de preţ la alimente se pot constata la pâine, cu 7,93%, la peşte proaspăt, cu 7,54%, la conservele din carne, cu 6,77%, la ulei comestibil, cu 6,57%, la carne de pasăre, cu 6,24%, şi la carnea de porc, cu 3,4%. Berea şi-a majorat preţul cu 7,88%, iar vinul cu 6,66%.
Ce s-a ieftinit în România?
În perioada menţionată au fost şi reduceri ale preţurilor şi anume: zahărul şi-a diminuat tariful cu 0,25%, untul cu 0,53%, făina cu 4,3%, iar mălaiul cu 4,92%. Cele mai mari scăderi de preţ pe parcursul unui an s-au înregistrat la cartofi cu 13,68%, precum şi la fructele proaspete 13,82%.
Dintre mărfurile nealimentare, cele mai însemnate creşteri din iulie sunt de această dată la motorină, 30,7%, urmate de cele la benzină cu 23,15%. Tarifului energiei electrice, până luna trecută vedeta scumpirilor ultimului an, şi-a majorat tariful (după încetarea efectului de bază ca urmare a eliminării schemei de sprijin privind plafonarea preţurilor) cu doar 3,39%. INS reaminteşte că timp de un an după eliminarea schemei de sprijin privind plafonarea preţurilor energiei electrice, tariful energiei electrice a atins şi niveluri de peste 50% an/an.
Alte majorări ale tarifelor în această categorie au mai fost consemnate la grupa combustibililor, cu 16,87%, la energie termică, 10,70%, la cărţi, ziare, reviste, 10,82%, la detergenţi, 9,92%, la tutun şi ţigări, 8,51%. Nu în ultimul rând, şi articolele de igienă şi cosmeticele s-au scumpit cu 6,80%, iar medicamentele şi-au majorat preţurile în iulie cu 4,36%. În perioada iulie 2026 - iulie 2025, preţul gazelor a crescut cu 0,97%.
Chiriile sunt campioanele scumpirilor
În categoria serviciilor, cele mai mari creşteri de preţuri în iulie 2026 comparativ cu luna similară din 2025 s-au consemnat la chirii, acestea majorându-se cu 42,48%, urmate de tarifele la apă, canal şi salubritate, cu 15,99%, reparaţii auto, cu 13,85%, igienă şi cosmetică, cu 14,10%.
Alte creşteri însemnate în această categorie, pe parcursul unui an, s-au înregistrat la serviciile de confecţionat şi reparat încălţăminte şi îmbrăcăminte, 14,36%. În acelaşi timp, asistenţa medicală a devenit mai scumpă cu 12,48%, transportul urban şi-a majorat tariful cu 7,47%, iar cel rutier cu 12,21%. Tarifele serviciilor aeriene au crescut cu 2,3% comparativ cu iulie anul precedent, dar în acest caz se remarcă o creştere a preţurilor cu 18,73% faţă de luna iunie 2026. Tarifele serviciilor poştale, care îşi reduseseră cotele în lunile anterioare, în iulie 2026, faţă de luna similară din 2025, s-au majorat cu 9,18%.
Rata anuală a inflaţiei a scăzut la 8,16% în luna iulie, de la 10,42% în iunie, în condiţiile în care serviciile s-au scumpit cu 13,67%, mărfurile nealimentare cu 7,93%, iar mărfurile alimentare cu 5,03%, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).