USR cere eliminarea examenului separat de admitere la liceu
- Ștefan Pălărie a anunțat după vot că amendamentul USR privind admiterea paralelă la liceu a fost aprobat în Comisia pentru Învățământ a Camerei Deputaților.
Totodată, amendamentul propus de Mihai Ghigiu (PSD) pentru amânarea până în 2029 a examenului de admitere la liceu susținut în interiorul instituției a trecut de Comisia de Învățământ și va fi votat în plenul Camerei Deputaților.
Un proiect similar inițiat de Raluca Turcan (PNL), care amâna procedura până în 2030, a fost respins în Comisie, potrivit Cotidianul.ro.
Senatorul Ștefan Pălărie a subliniat că propunerea USR urmărește eliminarea examenului separat, și nu doar amânarea aplicării acestuia. USR a depus anterior un proiect de lege care prevede abrogarea dispozițiilor ce permit colegiilor și liceelor să organizeze propriul concurs pentru admiterea în clasa a IX-a.
În varianta susținută de USR, locurile ar urma să fie repartizate computerizat, în funcție de rezultatele obținute de elevi la Evaluarea Națională și de opțiunile completate de aceștia.
Amendamentele vizează eliminarea sau amânarea unei noi proceduri pentru admiterea la liceu, adoptată de Parlament în 2023.
Legea prevedea ca unitățile de învățământ să poată să susțină un examen în interiorul instituției pentru maxim 50% din locurile disponibile.
Este important de precizat că PSD - prin Mihai Ghigiu - a propus amânarea cu doi ani, PNL - prin Raluca Turcan - propune amânarea cu 4 ani, iar USR a cerut eliminarea completă a examenului propriu de admitere.
Amendamentul a trecut cu 14 voturi la 13
- Potrivit informațiilor Edupedu.ro, amendamentele USR au primit 14 voturi „pentru” și 13 „împotrivă.” Senatorul Ștefan Pălărie susține că adoptarea a fost posibilă și cu voturile parlamentarilor PNL și AUR.
După vot, ședința Comisiei pentru Învățământ a fost suspendată, urmând să fie reluată marți, 25 august. Proiectul USR pentru eliminarea admiterii paralele nu fusese pus pe ordinea de zi
Votul vine după o dispută privind proiectele referitoare la admiterea la liceu care urmau să fie analizate în sesiunea extraordinară a Camerei Deputaților. Pe ordinea de zi au ajuns două inițiative care propun amânarea aplicării concursului separat de admitere. Una dintre variante este susținută de PSD, iar cealaltă de PNL.
USR a ales o abordare diferită și a solicitat eliminarea completă a posibilității ca liceele să organizeze un concurs propriu de admitere.
Ștefan Pălărie a acuzat faptul că proiectul USR nu a fost inclus alături de celelalte inițiative și l-a criticat pe președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu.
Mihai Dimian: Educația nu trebuie sa fie tărâmul războiului politic!
Ministrul Educației susține că măsura, cu care nu este de acord, nu e o decizie luată pe ultima sută de metri. Mihai Dimian a explicat pe Facebook că procedura a fost adoptată încă din 2023 de Parlament.
„Parlamentul a votat în 2023, prin Legea învățământului preuniversitar, că unitățile de învățământ liceal pot organiza, începând cu admiterea din 2027, concurs de admitere în clasa a IX-a pentru maximum 50% din numărul de locuri atribuite.
Concluzie: Nu Ministerul a propus săptămâna trecută introducerea acestui concurs. Prevederea există în lege din 2023, cu aplicare din 2027, iar Ministerul are obligația să pună în aplicare legea în vigoare”, a scris ministrul.
Dimian susține că ministerul era obligat să implementeze proiectul de lege. Asta în ciuda faptului că ministrul nu își dorește această lege.
„Educația nu trebuie sa fie tărâmul războiului politic! Apelez la înțelepciunea parlamentarilor să continuăm buna colaborare avută până acum în cadrul celor 5 luni de mandat și să nu mai fie lansate îndemnuri către Ministerul Educatiei si Cercetarii la nerespectarea legii, ci să initieze un proiect de lege prin care să decidă, în urma unor dezbateri, dacă păstrează, amână, revizuiesc, sau elimină aceste prevederi referitoare la concursul de admitere”, a explicat Dimian.
Ce s-ar schimba la admiterea la liceu
- Prevederile introduse prin Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 permit organizarea unui concurs separat de admitere în clasa a IX-a de către anumite colegii și licee.
Mecanismul ar urma să se aplice pentru admiterea din 2027 și a generat în ultimele zile mai multe inițiative legislative. PSD și PNL au propus variante de amânare a aplicării noilor reguli, în timp ce USR solicită eliminarea lor.
Dacă varianta de abrogare va fi adoptată definitiv de Parlament și va intra în vigoare, concursul separat organizat de licee nu va mai fi aplicat, iar admiterea va continua pe baza Evaluării Naționale și a repartizării computerizate.
Liceele vor putea organiza propriul concurs de admitere pentru până la 50% dintre locuri
- Admiterea la liceu se pregătește pentru schimbări importante începând cu anul școlar 2027-2028. În aplicarea prevederilor Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, liceele vor putea organiza concursuri proprii de admitere în clasa a IX-a, după susținerea Evaluării Naționale, pentru maximum 50% din numărul de locuri dintr-o clasă.
Ministerul Educației și Cercetării a lansat în consultare publică Metodologia-cadru privind organizarea și desfășurarea repartizării și admiterii în învățământul liceal, precum și calendarul activităților specifice.
Una dintre principalele noutăți vizează posibilitatea liceelor de a organiza un concurs de admitere pentru ocuparea a maximum jumătate dintre locurile unei clase. Concursul organizat la nivelul liceului va avea loc după susținerea Evaluării Naționale.
Potrivit prevederilor propuse, la probele concursului de admitere vor putea participa elevii care au obținut cel puțin nota 5 la fiecare probă a Evaluării Naționale, luându-se în calcul notele stabilite după soluționarea contestațiilor.