Reducerile vizează produse pentru vară, concedii și activități outdoor, de la echipamente de fotbal, seturi pentru tenis de masă și accesorii pentru pescuit, până la încălțăminte de alergare, plăci SUP, piscine, caiace, papuci de piscină, ochelari de înot, prosoape, șorturi de baie, adăposturi UV, produse pentru drumeție, biciclete și accesorii de camping.
Bicicletele pentru copii, SUP-urile și echipamentele de drumeție, printre cele mai căutate produse
În sezonul concediilor, românii cumpără mai multe articole sportive și echipamente pentru activități în aer liber. În topul produselor cu cele mai mari vânzări se află bicicletele pentru copii și adulți, încălțămintea de drumeție, încălțămintea pentru apă, prosoapele, plăcile de stand up paddle, corturile și tricourile cu protecție UV.
„Românii nu mai merg în vacanță doar cu prosopul de plajă. Datele noastre arată că în coșul de cumpărături intră tot mai multe echipamente pentru mișcare, de la produse pentru drumeții montane, până la cele pentru sporturi acvatice”, a declarat Valentin Șerban, Country Sales Development Manager Decathlon România.
Ce cumpără românii pentru vacanțele la mare
Pentru vacanțele la mare, cele mai căutate produse sunt accesoriile de plajă, costumele de baie, tricourile cu protecție UV, adăposturile solare, încălțămintea pentru apă, papucii de piscină sau plajă, accesoriile de flotabilitate, plăcile SUP, caiacele, măștile de snorkeling și ochelarii de înot.
Produsele cu protecție UV UPF 50+, precum tricourile UV și adăposturile solare, sunt printre articolele importante ale sezonului, alături de seturile de stand up paddle, tot mai prezente în coșurile de cumpărături.
Ce produse sunt căutate pentru munte și camping
Pentru vacanțele la munte și camping, românii aleg în special încălțăminte și textile de drumeție, corturi și accesorii de camping, precum mese și scaune pliabile, saci de dormit, saltele, seturi de gătit și bidoane izoterme.
Bețele de trekking și rucsacurile sunt, de asemenea, printre produsele căutate de cei care pregătesc trasee montane sau ieșiri în natură. Decathlon indică drept produse importante pentru vacanțele la munte corturile de familie, încălțămintea de drumeție și pantalonii de trekking.
Copiii și sporturile de familie trag vânzările de vară
O categorie importantă în vara 2026 este cea a produselor pentru copii și activități de familie. Bicicletele, piscinele, trotinetele și încălțămintea de sport sunt printre cele mai cumpărate produse pentru copii în perioada vacanței.
Românii mai aleg produse pentru joacă activă în aer liber, precum role, seturi de badminton, frisbee, zmeie sau porți de fotbal. Retailerul observă și o creștere a interesului pentru trotinetele freestyle, categorie care câștigă teren în rândul copiilor și adolescenților.
Orașele cu cele mai multe achiziții de articole sportive
Potrivit Decathlon, orașele în care magazinele au fost cele mai pline în această perioadă sunt București, Cluj-Napoca, Brașov, Constanța, Timișoara, Sibiu, Ploiești și Oradea.
Retailerul arată că majoritatea românilor preferă în continuare să meargă direct în magazine pentru a-și alege echipamentul de vacanță.
Decathlon are 32 de magazine în România, platformă online și aplicație, fiind prezent pe piața locală din 2009. Compania oferă articole și echipamente pentru peste 80 de sporturi.