Organizatorii susțin că deplasarea rapperului american a fost afectată de condițiile meteo și promit că spectacolul va fi reprogramat. Calendarul artistului lasă însă foarte puțin spațiu de manevră: Carti trebuie să cânte în următoarele trei seri la Paris, în deschiderea concertelor susținute de The Weeknd.
Artistul trebuia să urce pe scena principală a Beach, Please! vineri dimineață, la ora 1:20, fiind cel mai important nume din programul zilei de 9 iulie. Fanii prezenți la festival nu au mai avut însă ocazia să-l vadă, iar organizatorii au anunțat ulterior că show-ul nu s-a putut desfășura conform programului.
„Din cauza condițiilor meteo care au afectat deplasarea artistului, concertul lui Playboi Carti nu a mai putut avea loc conform programului inițial și va fi reprogramat. Organizatorii lucrează împreună cu echipa artistului pentru stabilirea unei noi date”, se arată în comunicarea transmisă după concertul ratat.
Festivalul, fondat de Selly și organizat în noua stațiune Nibiru, se desfășoară între 8 și 12 iulie, la Costinești. Playboi Carti fusese promovat drept unul dintre cele mai importante nume ale ediției aniversare, alături de Future, Don Toliver, Yeat, Tyla și Quavo. Prezența sa ar fi reprezentat și primul concert susținut de rapper în România
Reprogramarea, practic imposibilă
Deși organizatorii nu au vorbit despre anularea definitivă a spectacolului, ci despre reprogramarea acestuia, găsirea unei noi ore în ultimele zile ale Beach, Please! se anunță complicată.
Playboi Carti este programat să cânte pe 10, 11 și 12 iulie la Stade de France, în Paris, unde este artistul care deschide concertele lui The Weeknd din cadrul turneului „After Hours Til Dawn”. Cele trei apariții sunt confirmate în programul oficial al Live Nation.
Ultima seară a Beach, Please! are loc tot pe 12 iulie. În aceste condiții, artistul ar trebui fie să renunțe la una dintre aparițiile din Paris, fie să revină în România pentru un concert separat, organizat după încheierea festivalului.