Nibiru, după primul sezon: Selly vorbește despre 400 milioane de euro în Constanța și anunță schimbări pentru 2027

Sursa foto: Selly Facebook

Nibiru, după primul sezon: Selly vorbește despre 400 milioane de euro în Constanța și anunță schimbări pentru 2027

Cuprins Articol:
Selly a anunțat încheierea primului sezon Nibiru și susține că proiectul de entertainment de la Costinești ar fi generat 400 milioane de euro în economia locală a județului Constanța.

Potrivit cifrelor prezentate de Selly, Nibiru a atras peste 2 milioane de vizite în primul sezon. Cifra urcă la peste 2,6 milioane de vizite dacă este inclus și festivalul Beach, Please!.

Selly: Nibiru a avut peste 2 milioane de vizite

Primul sezon Nibiru a însemnat peste 2 milioane de vizite, 350 de evenimente și peste 500 de artiști pe scenă.

Media zilnică a fost de 42.000 de oameni, iar în perioadele de vârf numărul ar fi ajuns la 50.000 de oameni pe zi, susține Selly.

„Ne-am depășit propriile estimări, într-un sezon dificil pentru tot litoralul românesc”, a transmis Selly, într-o postare publică.

Ultimul weekend de vară a atras 230.000 de oameni

Ultimul weekend de vară, perioadă în care sezonul de pe litoral intră de obicei în declin, ar fi adus 230.000 de oameni la Nibiru, potrivit bilanțului publicat de Selly.

Evenimentul STARDUST ar fi stabilit recordul sezonului, cu 170.000 de participanți în două seri.

GALAXIA, primul festival lansat în cadrul proiectului, ar fi adunat 282.000 de vizitatori în primele 4 zile de la deschidere.

Ce planuri are Selly pentru Nibiru în 2027

Pentru 2027, Selly anunță că Nibiru va fi dezvoltat mai departe. Proiectul ar urma să se deschidă pe 24 iunie și să țină până pe 5 septembrie.

Asta înseamnă un sezon de 74 de zile, în care sunt promise infrastructură mai bună, acces mai simplu și artiști noi.

Selly spune că proiectul a fost construit și testat în acest an pe un teren pe care, în urmă cu trei ani, „erau doar mărăcini”.

Personalizate pentru tine