Grevă de avertisment în Sănătate. Care sunt nemulțumirile medicilor, cât durează protestul și când ar putea avea loc greva generală

Sursǎ foto: Shutterstock

Grevă de avertisment în Sănătate. Care sunt nemulțumirile medicilor, cât durează protestul și când ar putea avea loc greva generală

Cuprins Articol:
O grevă de avertisment de două ore este organizată luni în sistemul public de sănătate, principala nemulţumire fiind legea salarizării, scrie Agerpres. Protestul are loc între orele 9:00 - 11:00.

Principala nemulțumire a personalului sanitar: legea salarizării

Potrivit Federaţiei SANITAS, principalele revendicări se referă la salvarea şi consolidarea sistemului public de sănătate, prin politici care să păstreze personalul în sistem, să asigure condiţii de muncă şi de salarizare decente şi să garanteze cetăţenilor accesul la servicii medicale publice de calitate, o lege a salarizării bugetare corectă şi echitabilă, negociată cu sindicatele, care să elimine inechităţile, să protejeze veniturile personalului şi să respecte munca angajaţilor din sistemul public.

"Nu noi am ales greva. Guvernul ne-a împins spre ea. După ani întregi în care guverne succesive au amânat reformele reale, au încălcat angajamentele asumate şi au tratat personalul din sănătate ca pe o simplă cheltuială bugetară, Guvernul Bolojan a decis să închidă definitiv uşa dialogului social şi să impună o lege a salarizării elaborată fără o negociere reală cu cei pe care îi afectează", a declarat Iulian Pope, preşedintele Federaţiei SANITAS, citat într-un comunicat.

Greva de avertisment va fi urmată de o grevă generală pe termen nelimitat începând cu 28 iulie.

Pe perioada grevei de avertisment vor fi preluate doar urgențele

Conform sindicaliștilor, pe intervalul grevei de avertisment, între 9:00 și 11:00, luni, vor fi asigurate doar urgențele și o treime din activitatea obișnuită. Reprezentanții Sanitas au recunoscut că asta îi va afecta direct mai ales pe pacienții cronici, dar au declarat că Guvernul trebuie să dea legi „pentru oameni, nu pentru cifre sau pentru jaloane sau pentru deficit”.

După cum explicau sindicaliștii la începutul anului, decizia a fost luată ca urmare a proiectului de lege privind reducerea cheltuielilor salariale cu 10% inițiat de Guvern, „care ar determina pierderea unor drepturi salariale prevăzute în contractul colectiv de muncă la nivel de sector sănătate.” Despre inflație, afirmă că a determinat o scădere a salariilor reale cu aproximativ 10% doar anul trecut, urmând să se adauge cel puțin 5% în cursul acestui an, iar în ceea ce privește eliminarea indemnizației de hrană, amintesc că aceasta a survenit la începutul acestui an pentru o bună parte dintre angajații din sănătate.

Personalizate pentru tine