Cum va funcționa procedura de insolvență
"Unul dintre principalele obiective ale solicitării insolvenţei STB îl reprezintă chiar asigurarea continuităţii serviciului public de transport - obligaţie legală, de altfel, pentru autorităţile locale", a explicat primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu pe Facebook, scrie Agerpres.
Reprezentanţii PMB au menţionat că, prin procedura de insolvenţă, STB recunoaşte că nu-şi mai poate plăti datoriile către creditori şi solicită protecţie legală.
Marţi, consilierii generali au votat insolvenţa STB; după solicitarea procedurii, judecătorul sindic numeşte un administrator judiciar, specializat în conducerea insolvenţei; administratorul judiciar vine, ulterior, cu un plan de reorganizare, care este aprobat de către creditorii societăţii aflate în insolvenţă.
Acesta urmăreşte să reducă cheltuielile, să salveze societatea de la faliment şi mai ales să asigure plăţile creditorilor.
Datorii de 3 miliarde de lei și penalități de sute de milioane
Reprezentanţii Municipalităţii au punctat că este nevoie de insolvenţa STB, deoarece opreşte creşterea datoriilor, stopează avalanşa de penalităţi pe care datoriile le generează, iar conturile nu pot fi poprite.
Aceştia au afirmat că este vorba despre datorii de 3 miliarde de lei, din care 1,7 miliarde de lei către ANAF, pentru neplata contribuţiilor angajaţilor, ale cărei penalităţi se ridică, în prezent, la circa 402 milioane de lei. Subvenţia plătită de către Primăria Capitalei va merge către plata salariilor angajaţilor, achiziţia de combustibil şi piese de schimb. Pentru plata creanţelor va fi creat un cont escrow, destinat creditorilor. STB va trebui să verse, lunar, sumele prevăzute în schema de eşalonare a datoriilor din planul de reorganizare, alcătuit de către administratorul judiciar şi aprobat de către creditori.
"Pentru reducerea cheltuielilor STB, am solicitat ca planul de reorganizare să conţină eficientizarea traseelor STB, astfel încât acestea să nu se mai suprapună între ele sau cu traseul metroului. Linii de tramvai nu vor fi desfiinţate, atâta timp cât PMB investeşte", a punctat edilul general al Capitalei.