Cristian Gubandru

Cristian Gubandru

Cristian este absolvent al Universității Româno-Americane și al unui MBA la Academia de Studii Economice (A.S.E.).

Startul în jurnalism a fost în 2003 la agenția de presă Mediafax, parte a trustului MediaPro, pe poziția de redactor, iar mai târziu la agenția de presă NewsIn, parte din trustul de media Realitatea - Cațavencu, ca reporter și redactor șef al departamentului Companii. 

Pentru o perioadă scurtă de timp a scris pentru ziarul de afaceri Business Standard, urmând ca în 2008 să facă parte din echipa Wall-Street.ro.

Primele articole scrise pe Wall-Street.ro au fost despre industria auto. Au urmat apoi materiale pe domeniul aviației, curierat, logistică, leasing operațional.

În timpul liber preferă plimbările în natură, cu sau fără bicicletă, în locul vizionării unui film sau citirii unei cărți. Este atras de mașinile electrice mai mult decât de cele pe combustibil, însă în prezent nu ar face trecerea la noile vehicule din cauza timpului pierdut în stațiile de încărcare.

Articole scrise de Cristian Gubandru

Vanzarile BMW Group au depasit un mil. automobile in primele 7 luni

Un spaniol stabilit in Romania, primul sofer care va face inconjurul lumii cu o masina electrica

Un spaniol stabilit in Romania, primul sofer care va face inconjurul lumii cu o...

Mark Fetherson, Mercedes-Benz: Siguranta are o influenta uriasa asupra designului unei masini

Mark Fetherson, Mercedes-Benz: Siguranta are o influenta uriasa asupra designulu...

Prima licitatie de automobile de colectie are loc la Mamaia

Automobile Bavaria incepe sa vanda scutere BMW

Politia Rutiera a primit un Jaguar de 510 CP

Test Drive Wall-Street: noua generatie Honda Civic sedan

Wizz Air anunta o noua ruta din Targu Mures spre Munchen

Vanzarile de masini electrice PSA, sub asteptari

Tarom are un nou director general, desemnat de Silaghi

Vola.ro lanseaza un nou sistem de cautari bilete de avion

Cea mai eficienta afacere: masinile care isi pastreaza cel mai bine valoarea

Demareaza a doua sesiune a Programului Rabla

Britanicii de la Menzies Aviation au preluat un operator de handling de pe Otopeni

Britanicii de la Menzies Aviation au preluat un operator de handling de pe Otope...

Ford testeaza pe sosele comunicarea intre masini

Falimentul Saab: Spyker da General Motors in judecata si cere 3 mld. dolari

Asa arata Arrinera Hussarya, primul supercar polonez

Wizz Air a implementat noua politica pentru bagaje

Volkswagen Golf 7 intra in productie in august

A inceput productia noii Mazda6 in Japonia

550 de locuri de munca la Ghimbav: Continental investeste 40 mil. euro

AutoItalia lanseaza propriul serviciu de asistenta rutiera

Licitatie pentru "Cea mai buna masina din lume"

Cum arata tramvaiul de 2 mil. euro produs la Arad

Distribuitorul de lubrifianti Lubexpert intra pe piata din Ungaria si Slovacia

Tiriac Auto aduce noul Mercedes-Benz Clasa A in septembrie

Culorile viitorului in industria auto vor fi inspirate din natura

Primele poze oficiale cu noul Nissan Pathfinder

Proprietarul Di-Bas: Am vazut un apetit ridicat pentru masinile second-hand

Acestea sunt cele mai fiabile 10 marci auto

O romanca a fost numita la conducerea Centrului Tehnic Titu

Top 10: cele mai rapide masini de pe glob

Primele poze oficiale cu Mazda6

Primele poze oficiale cu Mazda6

Test Drive Wall-Street: Volkswagen CC restilizat

FAN Courier lanseaza plata prin SMS

FAN Courier lanseaza plata prin SMS

ANALIZA: Cati bani cheltuie romanii pentru masini din strainatate

Top 10 modele de masini second-hand aduse din Vest

Forza Rossa a deschis un Ferrari Store in Baneasa

Dacia Logan are un rival din noiembrie. Peugeot lanseaza sedanul 301

Topul celor mai vandute modele de masini in Europa

Test cu Ford Focus si motorul 1.0 EcoBoost fabricat la Craiova

TOP: 10 marci auto care cresc in Europa

TOP: 10 marci auto care cresc in Europa