Cristian Gubandru

Cristian Gubandru

Cristian este absolvent al Universității Româno-Americane și al unui MBA la Academia de Studii Economice (A.S.E.).

Startul în jurnalism a fost în 2003 la agenția de presă Mediafax, parte a trustului MediaPro, pe poziția de redactor, iar mai târziu la agenția de presă NewsIn, parte din trustul de media Realitatea - Cațavencu, ca reporter și redactor șef al departamentului Companii. 

Pentru o perioadă scurtă de timp a scris pentru ziarul de afaceri Business Standard, urmând ca în 2008 să facă parte din echipa Wall-Street.ro.

Primele articole scrise pe Wall-Street.ro au fost despre industria auto. Au urmat apoi materiale pe domeniul aviației, curierat, logistică, leasing operațional.

În timpul liber preferă plimbările în natură, cu sau fără bicicletă, în locul vizionării unui film sau citirii unei cărți. Este atras de mașinile electrice mai mult decât de cele pe combustibil, însă în prezent nu ar face trecerea la noile vehicule din cauza timpului pierdut în stațiile de încărcare.

Articole scrise de Cristian Gubandru

DHL opereaza o noua aeronava in vestul tarii

Ce aduce nou Infiniti la Salonul Auto de la Paris

Pilotii Air France dau manualele pe iPad

Opel sarbatoreste 150 de ani de la infiintare

Dacia, Ford si Renault in top 3 in media clasica, BMW intra pe locul 2 in on-line

Dacia, Ford si Renault in top 3 in media clasica, BMW intra pe locul 2 in on-lin...

Eurocopter va moderniza 20 de elicoptere Puma pentru britanici

Prototipul Porsche 918 Spyder a stabilit un nou record la Nurburgring

BMW vine la Paris cu trei concepte interesante

PSA vrea sa vanda 75% din Gefco pentru 800 mil. euro

Test Drive Wall-Street: Noul BMW Seria 7, in vizita la fabrica de vinuri premium

Porsche extinde productia decapotabilei Boxster la o fabrica VW din Germania

Citroen aduce noua modele noi la Paris

Citroen aduce noua modele noi la Paris

BMW lanseaza anul viitor motorul de 1,5 litri cu trei cilindri

Seful ATP Exodus: Daca nu venea aceasta criza, mai devreme sau mai tarziu ne prabuseam

Seful ATP Exodus: Daca nu venea aceasta criza, mai devreme sau mai tarziu ne pra...

Sondaj online: Romanii prefera sa calatoreasca in strainatate cu avionul

Dacia introduce a doua generatie Sandero la doar 4 ani de la lansare

Poze oficiale: cum arata a doua generatie Dacia Logan

Goodyear adauga inca trei magazine francizei Premio

EVW Holding vrea aproape 20% din piata de vehicule comerciale

Noul Mercedes-Benz Clasa A este disponibil in Romania

BMW prezinta la Paris noul Concept Active Tourer

Mini lanseaza anul viitor al saptelea model - Paceman

Reportaj din Germania: fabrica de senzatii extreme in care sunt produse Porsche Cayenne si Panamera

Reportaj din Germania: fabrica de senzatii extreme in care sunt produse Porsche...

KLM reduce tarifele cu 30% pentru 80 de destinatii

Porsche lanseaza cel mai puternic diesel, un biturbo V8

Blue Air reduce preturile pentru o zi cu 15%

Merita 9 mil. de dolari o masina? Cele mai scumpe 10 masini vandute vreodata

Volvo a lansat o noua versiune a seriei FH

Cel mai puternic Mini vine anul acesta in Romania

Romanii au o parere buna despre ei: opt din zece se cred frumosi

Ford Fiesta a primit un facelift si motorul de 1 litru EcoBoost

Asa arata noua Mazda6 Wagon

Asa arata noua Mazda6 Wagon

British Airways ofera reduceri pentru zboruri catre America

Noul model decapotabil Opel se numeste Cascada

Wizz Air taie 15% din tarife pentru o zi

Imagini si informatii oficiale, Volkswagen Golf 7

Test Drive Wall-Street: Infiniti FX 30d, confort si sportivitate

Continental incepe o noua investitie la Timisoara: 400 de locuri de munca

Mercedes-Benz are un nou membru in management

Un roman de 42 de ani a fost numit la conducerea Uzinei Mecanica si Sasiuri Dacia

Un roman de 42 de ani a fost numit la conducerea Uzinei Mecanica si Sasiuri Daci...

Premiera in auto: chinezii lanseaza masina condusa cu telecomanda

Efective sporite de forte pe Aeroportul Henri Coanda