Trebuie sa recunosc, de la bun inceput, ca eu am fost si intr-o oarecare masura inca sunt, un mare sceptic al conceptului de responsabilitate corporatista. Pe langa scepticismul meu natural, dambovitean, sentimentul mi-a fost accentuat si de graba cu care se inghesuiau la gale de binefacere fabricantii ultimului drog letal si legal, firmele de tutun.
In ultima vreme, insa, am inceput sa-mi schimb parerea. Pe de o parte, pentru ca am intalnit oameni sincer preocupati de a da inapoi societiaii o parte din profiturile pe care le face cu ajutorul ei. Dar, mai ales, pentru ca am observat un fenomen care, pentru mine, a dat dimensiuni noi conceptului. Toate schimbarile in bine pe care le-am vazut eu in societate, sau macar toate care chiar conteaza, au venit pe calea corporatiilor si a marilor organizatii. Ele au adus cu ele o alta mentalitate a muncii, cultura efortului si a reusitei, salariile decente, aspiratia de mai bine, pretentiile, an ultiuma instanta, care pe de o parte ne enerveaza pe noi, managerii, dar pe de alta parte fac din angajati oameni cu motivatii proprii, nu o masa de manevra. Pentru acest lucru eu salut si multumesc corporatiilor si marilor organizatii.
Din pacate, aproape la pachet cu toate bunele de mai sus, ele au adus si o multime de tare noi. Birocratia absurda, excesul de presiune, dezumanizarea, politica interna, goana dupa aparente, lichelismul marunt sau mai putin marunt, cinismul fata de valori, lipsa generala de autenticitate, si, nu in ultimul rand, o noua limba de lemn de esenta foarte tare.
Una dintre firmele la care sunt partener are drept motto: „Schimbam lumea, organizatie cu organizatie”. Ni se spune ca e un slogan arogant si imposibil. Dar cred ca e posibil in Romania. Toate datele pe care le-am adunat din toate organizatiile cu care am lucrat arata ca oamenii se comporta asa cum o fac nu din convingerea ca e bine, ci pentru ca e singura cale pe care o vad posibila. Intreaga societate e asezata intr-un echilibru de tip Nash in care toata lumea ar vrea ca lucrurile sa fie altfel, dar nimeni nu are curajul sa schimbe primul, de teama de a nu fi prins pe picior gresit. E nevoie de leadership si de viziune pentru a schjimba aceasta stare de lucruri, iar acesta nu va veni, stim deja, de la clasa politica.
De aceea, cred eu ca, principala indatorire sociala a corporatiilor, inainte de a da cadouri la aziluri de batrani si burse de studii, este de a genera o cultura de organizatie autentica, care sa cultive valorile umane fundamentale si sa permita oamenilor sa redevina ceea ce in mod natural sunt si vor sa fie: fiinte independente, implinite, autentice, responsabile. Stiu ca multi manageri de companii vor spune acum citind randurile astea ca sunt visator si naiv, ca oamenii de fapt nu sunt deloc asa. Poate ca sunt naiv dar pe mine viata m-a invatat ca oamenii sunt in primul rand asa cum crezi ca sunt si in al doilea rand asa cum le ceri sa fie. Nimeni dintre cei pe care i-am vazut valorizand si accentuand valorile fundamental umane nu a dat gres.
E adevarat ca e greu sa faci asta, cere efort si talent. Cere atitudini si feluri de a conduce care nu sunt usor de pus in practica si nici nu dau rezultatele imediate pe care organizatiile le cer. Dar dau rezultate, si inca foarte bune, sistematice si consecvente. Dureaza ceva pana aliniati o organizatie la un spirit constructiv si indraznet, dar chiar merita efortul. V-o spun pentru ca l-am vazut facut de clientii mei si le-am vazut rezultatele. Ca sa dau doar un exemplu, cineva ma intreba ieri cum or face cei de la Xerox de sunt asa de destinsi si fericiti ori de cate ori apar in public. Asa fac. Au un lider care are valori personale puternice si crede ca e misiunea sa sa le construiasca in organizatie. Si are nu doar o organizatie multumita si loiala ci si cele mai bune rezultate dintre toate organizatiile din partea asta de lume. Daca-l intrebati ce a facut pentru asta veti afla ca nu i-a fost usor si ca nu se considera nici pe departe la capatul drumului. Dar merita. Si pentru el, si pentru oamenii pe care-i conduce dar si pentru societatea in care acesti oameni isi traiesc viata. Pentru ca ei sunt oameni care stiu ca se poate si altfel. E un joc in care chiar sunt numai castigatori. Si este, as zice eu, prima indatorire sociala a corporatiilor.
