Tot mai multe voci, dintre care s-a remarcat de curand cea a lui Gabriel Biris in articolul publicat pe contributors.ro, sustin modificarea modului de calcul al impozitelor pe proprietate dupa destinatia imobilului si nu dupa natura contribuabilului.
Cu alte cuvinte, persoanele fizice si companiile ar urma sa plateasca un impozit similar, daca proprietatile detinute de acestea au aceeasi destinatie, spre deosebire de situatia actuala unde impozitul este calculat diferit in functie de natura proprietarului - 0,1% din valoarea impozabila fixa in cazul persoanelor fizice, respectiv 0,25-1,8% din valoarea contabila a imobilului in cazul companiilor.
Plecand de la argumentatia lui Gabriel Biris, as dori sa vin cu cateva completari si propuneri concrete pe aceasta tema, subliniind cateva scapari majore ale sistemului actual de impozitare, marele perdant in aceasta formula fiind bugetul local.
1. In primul rand, diferentele reale de impozitare dupa natura contribuabilului determina, in numeroase cazuri, ocolirea efectiva a impozitelor prin transferul proprietatilor de catre companii pe persoane fizice. Ne aflam si aici intr-un joc al portitelor, diferentele de impozitare fiind suficient de mari incat sa justifice demersuri administrative, relativ simple.
2. Un alt aspect, mai putin evocat, dar care merita punctat este falsa senzatie cum ca firmele ar plati acelasi impozit pe cladiri. In fapt, logica impozitarii diferentiate, unde contributia creste direct proportional cu valoarea contabila a imobilului (valoare care depinde de anul constructiei si calitatea materialelor folosite) are un mare minus: determina descurajarea propriu-zisa a dezvoltatorilor de a investi in tehnologii scumpe, generatoare de valoare adaugata.
Gasesc absurd ca dezvoltatorul unei cladiri verzi, moderne si performante, a carei constructie presupune oricum investitii mai mari, sa fie sanctionat de actualul sistem fiscal, acesta platind un impozit considerabil mai mare decat proprietarul unor cladiri vechi si depasite, cu o suprafata similara si situata in aceeasi zona.
Exista in marile orase din Romania zeci de proprietati uzate moral, a caror valoare contabila este simbolica, iar impozitul in consecinta. Proprietarilor le este mai comod sa-si lase cladirile sa zace in paragina, nereprezentand costuri reale pentru ei. Ori, ajustarea taxelor pe proprietati la un nivel just in raport cu amplasamentul si suprafata lor ar avea ca efect imediat repunerea acestor resurse nefolosite in circuitul economic si revalorificarea lor, fie prin modernizare si exploatare directa, fie prin scoaterea lor pe piata. Astfel, propunerea care sugereaza aplicarea unor coeficienti (diferiti de valoarea contabila) in calcularea impozitului este mai mult decat binevenita, avand rolul de a percepe taxe la un nivel just pentru propretiatile nereevaluate si de a reduce povara fiscala a proprietatilor calitative.
3. In aceasi linie, as accentua practica altor state care, dimpotriva, incurajeaza prin mecanisme fiscale construirea de cladiri sustenabile energetic. In Romania inca suntem la inceput cu un astfel de sistem (noi inca pedepsim dezvoltatorii care au viziunea aceasta) dar un prim pas concret a fost facut. Merita astfel mentionat demersul vizionar si solitar, deocamdata, al autoritatilor clujene care incurajeaza dezvoltarea de proiecte moderne, printr-o masura simpla, adoptata recent, ce vizeaza reducerea cu 50% a impozitelor aplicate pentru cladirile certificate ca fiind verzi incepand din 2013.
4. Nu in ultimul rand, o alta mare scapare a actualului sistem se refera la diferentele enorme de la o localitate la alta, intre impozitele percepute de la companii pentru cladirile detinute. Intervalul actual mult prea larg in care consiliile locale pot decide nivelul impozitarii, desi neconstientizat la prima vedere, duce la ecarturi nejustificate, de la simplu (0,25%) la de 7,2 ori (1,8%), intre nivelul impozitului pentru cladiri cu aceasi valoare contabila, dar situate in doua localitati diferite, fapt lipsit de orice logica, fie ea economica, sociala sau politica.
Sunt un sustinator al autonomiei locale in privinta stabilirii impozitelor pe proprietate, insa pentru a preveni astfel de dezechilibre majore, o plaja rezonabila ar fi cuprinsa intre 0,5% si 1%, in linie cu alte legislatii europene.
Desigur ca intr-o tara ca Romania, in care majoritatea populatiei are venituri modeste, impozitele pentru proprietatile ce servesc drept domiciliu trebuie mentinute la un nivel suportabil, de pana la zece ori mai mic, as zice, decat pentru orice alta intrebuintare comerciala a imobilului. Aceasta este, de altfel, singura exceptie acceptabila din punctul meu de vedere. In schimb, pentru orice alta destinatie ce are ca obiect un act comercial, ca vorbim de segmentul de retail, office sau rezidential, impozitul pe cladiri ar trebui sa fie unul unitar indiferent de natura contribuabilului.
De adoptarea unui sistem de calcul al impozitului pe cladiri, corect aliniat, raportat la destinatia acestora si nu la tipul de proprietar sau gradul de modernitate, ar beneficia in primul rand bugetele locale. Eventualele pierderi rezultate in urma reducerii taxelor pentru cladirile noi la un nivel rezonabil ar fi considerabil mai mici decat sumele colectate suplimentar prin impozitarea corecta a persoanelor fizice pentru imobilele detinute a caror destinatie este comerciala, dar si a firmelor care au in posesie cladiri vechi, depasite moral. Am face un pas inainte, spre modernizare, iesind astfel din logica absurda a sanctionarii investitiilor si cea a subventionarii uzului moral.
Cu alte cuvinte, persoanele fizice si companiile ar urma sa plateasca un impozit similar, daca proprietatile detinute de acestea au aceeasi destinatie, spre deosebire de situatia actuala unde impozitul este calculat diferit in functie de natura proprietarului - 0,1% din valoarea impozabila fixa in cazul persoanelor fizice, respectiv 0,25-1,8% din valoarea contabila a imobilului in cazul companiilor.
Plecand de la argumentatia lui Gabriel Biris, as dori sa vin cu cateva completari si propuneri concrete pe aceasta tema, subliniind cateva scapari majore ale sistemului actual de impozitare, marele perdant in aceasta formula fiind bugetul local.
1. In primul rand, diferentele reale de impozitare dupa natura contribuabilului determina, in numeroase cazuri, ocolirea efectiva a impozitelor prin transferul proprietatilor de catre companii pe persoane fizice. Ne aflam si aici intr-un joc al portitelor, diferentele de impozitare fiind suficient de mari incat sa justifice demersuri administrative, relativ simple.
2. Un alt aspect, mai putin evocat, dar care merita punctat este falsa senzatie cum ca firmele ar plati acelasi impozit pe cladiri. In fapt, logica impozitarii diferentiate, unde contributia creste direct proportional cu valoarea contabila a imobilului (valoare care depinde de anul constructiei si calitatea materialelor folosite) are un mare minus: determina descurajarea propriu-zisa a dezvoltatorilor de a investi in tehnologii scumpe, generatoare de valoare adaugata.
Gasesc absurd ca dezvoltatorul unei cladiri verzi, moderne si performante, a carei constructie presupune oricum investitii mai mari, sa fie sanctionat de actualul sistem fiscal, acesta platind un impozit considerabil mai mare decat proprietarul unor cladiri vechi si depasite, cu o suprafata similara si situata in aceeasi zona.
Exista in marile orase din Romania zeci de proprietati uzate moral, a caror valoare contabila este simbolica, iar impozitul in consecinta. Proprietarilor le este mai comod sa-si lase cladirile sa zace in paragina, nereprezentand costuri reale pentru ei. Ori, ajustarea taxelor pe proprietati la un nivel just in raport cu amplasamentul si suprafata lor ar avea ca efect imediat repunerea acestor resurse nefolosite in circuitul economic si revalorificarea lor, fie prin modernizare si exploatare directa, fie prin scoaterea lor pe piata. Astfel, propunerea care sugereaza aplicarea unor coeficienti (diferiti de valoarea contabila) in calcularea impozitului este mai mult decat binevenita, avand rolul de a percepe taxe la un nivel just pentru propretiatile nereevaluate si de a reduce povara fiscala a proprietatilor calitative.
3. In aceasi linie, as accentua practica altor state care, dimpotriva, incurajeaza prin mecanisme fiscale construirea de cladiri sustenabile energetic. In Romania inca suntem la inceput cu un astfel de sistem (noi inca pedepsim dezvoltatorii care au viziunea aceasta) dar un prim pas concret a fost facut. Merita astfel mentionat demersul vizionar si solitar, deocamdata, al autoritatilor clujene care incurajeaza dezvoltarea de proiecte moderne, printr-o masura simpla, adoptata recent, ce vizeaza reducerea cu 50% a impozitelor aplicate pentru cladirile certificate ca fiind verzi incepand din 2013.
4. Nu in ultimul rand, o alta mare scapare a actualului sistem se refera la diferentele enorme de la o localitate la alta, intre impozitele percepute de la companii pentru cladirile detinute. Intervalul actual mult prea larg in care consiliile locale pot decide nivelul impozitarii, desi neconstientizat la prima vedere, duce la ecarturi nejustificate, de la simplu (0,25%) la de 7,2 ori (1,8%), intre nivelul impozitului pentru cladiri cu aceasi valoare contabila, dar situate in doua localitati diferite, fapt lipsit de orice logica, fie ea economica, sociala sau politica.
Sunt un sustinator al autonomiei locale in privinta stabilirii impozitelor pe proprietate, insa pentru a preveni astfel de dezechilibre majore, o plaja rezonabila ar fi cuprinsa intre 0,5% si 1%, in linie cu alte legislatii europene.
Desigur ca intr-o tara ca Romania, in care majoritatea populatiei are venituri modeste, impozitele pentru proprietatile ce servesc drept domiciliu trebuie mentinute la un nivel suportabil, de pana la zece ori mai mic, as zice, decat pentru orice alta intrebuintare comerciala a imobilului. Aceasta este, de altfel, singura exceptie acceptabila din punctul meu de vedere. In schimb, pentru orice alta destinatie ce are ca obiect un act comercial, ca vorbim de segmentul de retail, office sau rezidential, impozitul pe cladiri ar trebui sa fie unul unitar indiferent de natura contribuabilului.
De adoptarea unui sistem de calcul al impozitului pe cladiri, corect aliniat, raportat la destinatia acestora si nu la tipul de proprietar sau gradul de modernitate, ar beneficia in primul rand bugetele locale. Eventualele pierderi rezultate in urma reducerii taxelor pentru cladirile noi la un nivel rezonabil ar fi considerabil mai mici decat sumele colectate suplimentar prin impozitarea corecta a persoanelor fizice pentru imobilele detinute a caror destinatie este comerciala, dar si a firmelor care au in posesie cladiri vechi, depasite moral. Am face un pas inainte, spre modernizare, iesind astfel din logica absurda a sanctionarii investitiilor si cea a subventionarii uzului moral.
