Cat de angajati esti? Te-ai gandit vreodata? Este o intrebare simpla, la care te invit sa privesti din mai multe perspective, pentru a intelege cum functioneaza, de fapt, angajamentul in organizatiile de astazi.
Pentru cei care nu au timp sa citeasca tot articolul, pe scurt, voi aduce o perspectiva noua despre a fi angajat: nu inseamna doar persoana care este incadrata intr-un loc de munca (cel mai frecvent uzitat mod de a privi) ci si persoana care serveste constient o cauza. Antreprenorii ar putea sa se gandeasca cat de angajati sunt ei in propria companie si cat de angajati sunt ceilalti in afacerea pe care ei o conduc. Care este cauza pe care o servesc? In schimb, cei angajati ar putea sa se intrebe daca ei si-au luat cosntient vre-un angajament in organizatia respectiva sau este vorba doar despre conformare.
Angajament vs. conformare
Ma voi folosi de a o analogie, pentru a explica diferenta dintre angajament si conformare.
Limita de viteza in Romania este de 50km/ora in localitate, 90km/ora in afara localitatii si 130 km/ora pe autostrada. O persoana, care are un angajament real fata de aceasta norma sau care isi doreste sa contribuie la cresterea sigurantei pe soselele din Romania, va conduce in limita legala, indiferent de circumstante.
O persoana care se conformeaza formal ar putea depasi cu 10-20 km/ora limita, deoarece este binecunoscut faptul ca rareori polististii vor amenda soferul in aceasta limita. Cineva care se conformeaza doar din cauza legislatiei va conduce cu aceeasi viteza, dar se plange permanent de acest lucru. Cineva care nu se conformeaza va calca acceleratia pana la capat si va face tot ce ii va sta in putere pentru a se abate de la lege.
In majoritatea organizatiilor, de dimensiuni mici sau mari, mare parte din angajati sunt in stadiul de conformare formala sau din obligatie. Sunt si angajati pe care i-am vazut autentic interesati sa contribuie cu ceea ce pot ei la anumite cauze, viziuni sau obiective. Pe de alta parte, frecvent ies in evidenta oamenii care nu se conformeaza sau se conformeaza mai mult in sila.
Cand te uiti atent, ii zaresti repede pe cei din urma. Se opun scopurilor sau regulilor de baza si isi fac cunoscuta opozitia, fie prin inactivitate, fie prin supunere malitioasa: „Am sa fac asta doar pentru a va demonstra ca nu merge”. Ei nu isi manifesta public nemultumirea fata de scopurile organizatiei, dar punctele lor de vedere se fac auzite la o tigara, pe holuri sau in grupurile sanitare ale companiei.
Poate prea multi manageri vad angajatul ca o resursa la dispozitia lor si uita sensul “cel care serveste constient o cauza”. Uita sensul sau uita cauza. Sau, frecvent, considera ca sensul, cauza, viziunea impartasita sunt “americanisme care nu functioneaza la noi”. Poate ca vulpea care nu ajunge la struguri spune ca sunt acri?
Viziuni „de vanzare”
Este ceva obisnuit sa aud manageri care isi doresc “cum au nevoie sa invete sa isi vanda ideile” sau “cum sa ii faca pe oameni sa le cumpere viziunea”. Aceasta gandire sugereaza un proces de vanzare – cumparare, in care cineva vinde si altcineva cumpara. Insa este un proces care transforma oamenii in marfuri sau resurse. “A vinde cu orice pret” inseamna a face pe cineva sa faca ceva ce poate nu ar face daca ar sti toate dezavantajele situatiei respective. Provocarea managerilor e aceea de “a inrola” angajatii in organizatie. “A inrola” inseamna “a intra intr-un grup, intr-o organizatie”, implica libera alegere.
Iarna trecuta, multi oameni s-au „inrolat” pentru aceeasi cauza: au iesit in strada si au manifestat impotriva proiectului minier Rosia Montana.
Mediul corporatist pune mare pret pe angajament. Sunt multe studii care arata ca cei mai multi angajati dau dovada de angajament scazut. Organizatiile masoara frecvent angajamentul si iau masuri. Din pacate, de cele mai multe ori, masurile apartin aceluiasi tip de gandire care a generat angajamentul scazut.
Coach fiind am lucrat cu echipa de management a unei filiale locale dintr-o multinationala. Isi doreau sa se antreneze pentru a excela in ceea ce fac, a fi foarte buni si a avea rezultate ambitioase. Cea mai mare parte a antrenamentului a constat in a-i provoca sa gaseasca sensul activitatii lor, impactul asupra vietii lor si vietii altora, dar si vizunea impartasita. Si-au asumat o viziune ce presupune crearea de locuri noi de munca in Romania si de a contribui la crearea unui impact pozitiv in economie, printr-un mediu de lucru sanatos, oameni care invata continuuu si au respect fata de munca. La inceput le-a fost teama ca nu “va cumpara nimeni vizunea”. Insa tocmai aici era provocarea. Teama lor era reala, nici macare ei nu „cumparasera viziunea”. Verbal isi doreau, insa nu era dispusi sa faca tot ceea ce trebuia sa faca pentru a o trai. Ca intr-o casatorie, doar in momentul in care si-au asumat ca vor face tot ce au de facut, la bine si la rau, au avut puterea sa impartaseasca intregii organizatii si sa le ceara sa ii urmeze. Oamenii au ales sa fie alaturi de ei si sa contribuie la cresterea organizatiei intr-un mod in care toti sa beneficieze. Pare simplu sa povestesc, insa in practica a fost nevoie de timp, incredere si rabdare.
Ce ii stimuleaza, de fapt, pe oameni sa lucreze cu spor si placere
Pana acest angajament a intrat in obisnuita au trecut luni bune, a fost nevoie sa fie testat si validat permanent, sa fie facute multe experimente, dar de la un punct incolo au inceput sa se vada roadele muncii lor: loialitatea angajatilor, reputatia pozitiva, zambetele, nivelul inalt de participare, rezultatele inalte atinse.
Nu poti avea o organizatie care invata si participa la crearea unui viitor mai bun, fara o viziune impartasita. Fara un tel pe care oamenii cauta sa il atinga, fortele care sprijina mentinerea situatiei prezente (status quo-ul) pot fi foarte puternice. Viziunea impartasita stimuleaza asumarea riscurilor si experiementarea. Cand oamenii sunt absorbiti de o viziune, adesea nu stiu cum sa procedeze, dar au curajul sa experimenteze. Poate totul este experiment, dar e foarte clar de ce se face ceea ce se face.
Organizatiile interesate sa construiasca viziuni impartasite incurajeaza angajatii sa isi dezvolte propriile viziuni. Daca oamenii nu au o viziune personala, tot ce pot face este sa “voteze” pentru viziunea altcuiva – rezultatul este insa conformarea, nu angajarea.
Asadar, oamenii nu isi pasteaza concentrarea pe termen lung si responsabilitatea pentru ca trebuie, ci pentru ca vor.
