Victor Ponta: Se implinesc 24 de ore de cand vorbesc doar despre economie

Victor Ponta: Se implinesc 24 de ore de cand vorbesc doar despre economie"Se implinesc 24 de ore din scurtul meu mandat de premier de cand vorbesc doar de economie" a spus Victor Ponta, in deschiderea Bucharest Economic Forum, un eveniment asemanator forumului de la Davos care isi propune sa reuneasca si sa coaguleze ideile mediului de afaceri local si ale factorilor de decizie.

Premierul a incercat sa sublinieze importanta problemelor economice, in pofida faptului ca in cateva ore va incepe campania electorala. El a explicat ca Romania are nevoie de repere pentru dezvoltarea economica, asa cum au fost aderarea la NATO, integrarea in Uniunea Europeana si asa cum ar putea fi, in 2019, preluarea mandatului semestrial la presedintia UE.

"Romania a experimentat in ultimii ani cea mai dura terapie in ceea ce priveste austeritatea raportat la alte state din UE, dar sper ca s-au invatat lectii importante, una dintre ele fiind disciplina fiscala", a apreciat Ponta.

Premierul considera ca dezvoltarea economica a Romaniei se va construi cu ajutorul mediului privat, iar in prezent suntem "la un moment 0, cu potential pozitiv".

Florin Pogonaru: Societatea romaneasca se lupta cu 5 traume

Florin Pogonaru: Societatea romaneasca se lupta cu 5 traumePe de alta parte, mediul de afaceri, prin vocea presedintelui AOAR, Florin Pogonaru, avertizeaza ca "a inceput sa depinda excesiv de mult de politica".

"Ne uitam toti cu spaima la ce face politicul, la ce surprize neplacute poate sa ne faca politicul", atentioneaza Pogonaru.

El vorbeste despre cinci traume de care sufera societatea romaneasca si mai ales mediul economic. Prima este legata de faptul ca, dupa ce perioada de boom economic a creat o clasa de mijloc, chiar daca "formata prin indatorare", in prezent criza a facut sa avem o clasa de mijloc care saraceste.

A doua trauma vizeaza accentuarea dezechilibrului demografic si scaderea ocuparii. In al treilea rand, produsul intern brut (PIB) a scazut si din punct de vedere nominal, ceea ce face ca "placinta economica" sa fie mai mica si astfel fiecarui individ sa ii revina mai putin. A patra trauma este data de faptul ca "societatea este plina de -isme, populisme, protectionisme", iar in al 5-lea rand societatea este traumatizata de globalizare.

"Propunerea noastra este ca, in momentul in care vorbim de austeritate, de 1,9-2,2% din PIB (cu referire la tinta de deficit), sa discutam si despre o crestere economica cu 2% peste media europeana. Sa discutam serios despre structura reala a economiei, unde capitalul strain reprezinta 70%. Sa recunoastem ca problema IMM-urilor este o problema esentiale pentru economie", a concluzionat Pogonaru.

Mircea Geoana: La o crestere economica de 4%, Romania va avea dificultati sa recupereze decalajele

Mircea Geoana: La o crestere economica de 4%, Romania va avea dificultati sa recupereze decalajeleMircea Geoana, presedintele Aspen Institute Romania, a remarcat ca Romania inregistreaza un declin in ceea ce priveste cresterea economica, de la peste 4%, inainte de criza, la circa 2%.

"Dar potentialul Romaniei trebuie sa fie mai mare. Estimarea mea este ca la o crestere de 4%, Romania va avea dificultati sa recupereze decalajul cu statele UE si probleme in ceea ce priveste competitivitatea", a spus Geoana.

Totodata, Geoana a reamintit oportunitatea pe care o are Romania sa devina un hub regional, o poarta de intrare dinspre Asia, pe "noul drum al matasii".