Cum au evoluat depozitele populatiei si companiilor

Cum au evoluat depozitele populatiei si companiilor
Initial, inainte ca pe piata bancara din Romania sa fie lansate depozitele in valuta, singura posibilitate a romanilor era pastrarea economii lor in lei, adica in moneda in care aveau si veniturile. De asemenea, inainte de diversificarea sistemului bancar autohton, cel mai des, populatia si companiile alegeau sa isi patreze economiile “la saltea” sau sa le plaseze la CEC (actuala CEC Bank).

Ulterior, dolarul american, euro si mai putin “monedele exotice” (francul elvetian si yenul japonez) au diversificat optiunile bancilor in materie de produse si servicii bancare.

In prezent, economiile plasate in depozite bancare tind sa se dezvolte mai ales pe partea de valuta, romanii fiind mai motivati sa isi pastreze banii in euro sau dolari din cauza deprecierii pe care a suferit-o leul in raport cu cele doua monede in ultimul an.
Cum arata structura depozitelor si care a fost evolutia acestora in ultimii doi ani:

30. 09. 2009 30. 09. 2008 30. 09. 2007
Depozite in lei 100, 61 mld lei 95,4 mld lei 75,2 mld lei
Depozite in valuta 61,08 mld lei 49,98 mld lei 34, 45 mld lei
TOTAL 161, 69 mld lei 145,38 mld lei 109,65 mld lei

Tendinta de migrare a depozitelor bancare dinspre lei spre valuta a fost subliniata si de economistul-sef al Bancii Nationale a Romaniei, Valentin Lazea, care a subliniat ca aceasta schimbare va diminua capacitatea bancilor de a acorda imprumuturi in moneda locala.

Cum a evoluat cursul de schimb al celor mai importante monede

Cum a evoluat cursul de schimb al celor mai importante monede
Desi in trecut leul a fost considerat una dintre cele mai puternice monede din economiile emergente, ulterior a pierdut semnificativ teren in fata monedei europene, dar si a altor valute, in perioada 2008-2009.

Fata de euro, moneda nationala a suferit o depreciere accentuata pe parcursul untimilor doi ani, cursul de schimb de referinta urcand cu 16% fata de 27 octombrie 2008 si cu 28% fata de valoarea din data de 26 octombrie 2007. Astfel, cei care si-au schimbat economiile din lei in euro nu au suferit de pe urma cursului de schimb, ci, dimpotriva, au castigat.

Curs de schimb 27 oct. 2009 27 oct. 2008 26 oct. 2007
EUR/RON 4,2897 3,6869 3,3508
USD/RON 2,8803 2,9607 2,3329
GBP/RON 4,7316 4,5509 4,7896
CHF/RON 2,8306 2,5526 2,0032
Sursa: BNR

Dolarul american a fluctuat puternic in ultimii doi ani, cursul de schimb USD/RON inregistrand cresteri, dar si scaderi importante. Acum 2 ani un dolar era cotat cu 2,3329 lei, iar un an mai tarziu rata de schimb ajunsese la 2,9607 lei pentru un dolar.

Criza financiara si economica declansata intai in Statele Unite ale Americii a pus o mare presiune asupra evolutiei dolarului la nivel mondial. Acest lucru s-a observat si in Romania, astfel ca Banca Nationala a anuntat, pentru astazi, un curs de referinta de 2,8803 lei in schimbul unui dolar american.

Oscilatii mai usoare s-au inregistrat in cazul evolutiei cursului de schimb dintre lira sterlina sau francul elvetian si leul. Astazi, o lira sterlina valoreaza 4,7316 lei, cu 4% mai mult fata de acum un an, dar cu 1,2% mai putin comparativ cu nivelul de acum 2 ani. Francul elvetian s-a apreciat fata de leu cu 10% in ultimele 12 luni si cu 41% fata de acum 2 ani, cursul de schimb ajungand la 2,8306 lei pentru un franc elvetian.

Care sunt sfaturile analistilor

Care sunt sfaturile analistilor
In momentul de fata, un cos de economii format din plasamente in lei si in euro este cea mai indicata varianta in opinia lui Radu Craciun (foto), director de investitii la Eureko Fond de Pensii.

"O combinatie de economii in lei cu euro este cea mai indicata varianta in acest moment, iar ponderea fiecarei monede depinde de toleranta pe care o au deponentii fata de risc. O persoana care nu este dispusa sa isi asume un risc ridicat de curs si care doreste sa se simta la siguranta va avea o parte mai mare a economiilor in euro. In acelasi timp, daca doreste randamente mai bune, va avea o pondere mai mare a plasamentelor in lei intrucat dobanzile sunt mai mari la acestea", a explicat, pentru Wall-Street, Radu Craciun.

Dragos Cabat (foto stanga), managing partner al companiei de consutanta Financial View, sustine ca populatia si companiile trebuie sa stabileasca intai pe ce perioada doresc sa isi plaseze economiile in depozite si abia apoi sa decida in ce moneda.

"La termen de o luna sunt avantajoase dobanzile la depozitele in lei, insa pe o perioada de 3-6 luni este mai bine ca deponenti sa aleaga euro. In cazul depozitelor pe perioade cuprinse intre 1 si 3 ani este indicat sa fie realizate in lei, iar in cazul plasamentele pe perioade si mai lungi tot valuta ramane o optiune mai buna, dar in Romania depozite la termen de peste 5 ani nu exista", a declarat, pentru Wall-Street, Dragos Cabat.