Fondurile de Casa Națională de Asigurări sau mai bine zis, lipsa lor, constituie o problemă acută a societății românești. Cu ajutorul acestor fonduri, pacienții români pot beneficia de analize sau alte investigații gratuit, fondurile nefiind altceva decât taxele strânse de-a lungul perioadei active de lucru

”Pentru mine, care lucrez de 11 ani în sistemul acesta medical, e jenant să refuzăm pacienții că nu mai avem fonduri de la CAS. Asta pentru că fondurile acelea există, numai că sunt alocate în alte părți, dar pacientul vine aici. E ca și cum i-ai da un bon pentru benzină, dar îl trimiți doar la o anumită benzinărie, deși avem și aici combustibil”, a declarat Luca.

laurentiu luca synevo romania

Sursa Foto: Synevo România

Acesta a explicat faptul că situația este și mai gravă la imagistică, unde pacienții așteaptă cu lunile. În acest sens, directorul Synevo insistă că toată această tergiversare și lipsă de strategie duc, de fapt, la costuri mai mari pentru stat.

”Mi se pare de neacceptat că poți face un RMN în trei luni în contract cu CAS, dar dacă îl plătești, îl poți face și în două zile. Statul nu conștientizează că dacă un pacient așteaptă trei luni pentru o investigație imagistică, boala avansează, iar costurile tratării acesteia cresc”, a lămurit acesta.

Prevenția este sublimă, dar lipsește cu desăvârșire

Pornind de la ideea creșterii costurilor pe măsură ce boala unui pacient avansează, nefiind tratată la timp, Laurențiu Luca face apel la autorități pentru promovarea prevenției în România. Politicile de sănătate publică sunt fundamentale, iar în România ar trebui să se pună mai mult accent pe medicina primară și programe de prevenție, potrivit informațiilor furnizate de acesta.

”La noi politica este că plătim mai puțin pe tratament decât pe descoperirea la timp a bolii. Însă toate sistemele deștepte din străinătate se gândesc să mute prevenția pe primul loc pentru că este mai ieftin și cuprinzi o populație mult mai mare”, a declarat Luca.

Synevo pune la dispoziție diferite pachete de screening pe categorii de vârstă, cel mai accesat fiind cel pentru detecția cancerului de col uterin. Iar odată cu pandemia, multe dintre pachetele disponibile pe site pot fi achiziționate online, astfel încât să evitați aglomerația în recepție pentru efectuarea plăților.

Chiar și așa, încă există centre Synevo unde nu este necesară programarea pentru recoltarea analizelor.

Bineînțeles, există și analize post-COVID, despre care Laurențiu Luca spune că nu e nimic deosebit față de ceea ce am face la o evaluare anuală generală.

Online-ul, gura de aer pentru medicină

Dacă tot am ajuns la capitolul online și achiziția anumitor pachete prin acest mijloc, pandemia a adus digitalizarea pentru ca viitorul medicinei să pară mai îmbucurător. Telemedicina vine în sprijinul medicilor și pacienților, deopotrivă, pentru ca sfaturile medicale să fie distribuite în timp real sau așa cum spune Luca, online-ul este o modalitate foarte bună de a obține informații fără să fii nevoit să vii în locul execuției serviciului.

Cât despre Synevo, programările pentru testările COVID se fac online, iar o testare durează circa 15 minute, astfel încât asistentele să aibă timp să dezinfecteze după fiecare pacient. În plus, pacienții pot accesa consultații online cu un medic histopatolog, genetician sau anatomopatolog, solicitând informații suplimentare pentru diferite rezultate ale analizelor.

”Telemedicina micșorează barierele de distanță, îmbunătățește accesul la servicii și va deveni destul de comod, pentru că e foarte simplu de utilizat. Cred cu tărie că online-ul va democratiza foarte mult accesul la distanță. Cu toții ne dorim sa luăm legătura cu un medic din Viena, spre exemplu, dacă avem o problemă mai serioasă, iar în online va fi mult mai ușor să facem acest lucru”, a explicat directorul Synevo.

Totuși, acesta adaugă faptul că e nevoie să treacă puțin timp pentru ca pacienții, dar și medicii să se obișnuiască cu noul format. Așa cum spune și Luca, medicii nu au fost învățați să consulte din spatele unui calculator.

”Nu suntem încă la nivelul sistemelor din Vest, unde toate investigațiile făcute de un pacient sunt băgate într-un dosar electronic la care au acces mai mulți medici, dacă e nevoie. Însă și în România lucrurile evoluează, mai greu, ce-i drept”, a completat acesta.

Strategia românească în Sănătate

Un alt lucru care lipsește cu desăvârșire este o strategie în Sănătate, deși un plan al autorităților există pe site-ul Ministerului. Totuși, Luca admite că cei din ministere nu sunt rău intenționați, însă le lipsește controlul și un timp mai mare de acțiune.

Trebuie să recunoaștem ceea ce nu putem face.

Laurențiu Luca, Synevo România

”Ar trebui să fim mai onești cu ceea ce știm și ce putem face. Vrem și ieftin și rapid și de cea mai bună calitate, nu se poate, e o inconsistență. În plus, nu vom avea niciodată un sistem performant daca nu se finanțează, nu se controlează și nu se pune accent pe rezultat”, a precizat Luca.

În aceeași ordine de idei, directorul Synevo menționează trei mari direcții de care autoritățile din România ar trebui să țină cont în Sănătate, după cum urmează:

  • mutarea atenției dinspre tratament spre prevenție.

”Medicii de familie ar trebui să facă evaluări anuale, fără ca pacienții să aibă vreo boală anume. Așa vom ști ce boli sunt și la ce categorii de vârste. Practic, medicul de familie ar trebui să fie o mini clinică, ce ar putea diminua presiunea din spitale. La noi, medicii de familie sunt doar niște liste cu nume”, a completat acesta.

  • odată ajuns în spital un pacient, plata să fie făcută pentru rezultat, nu pe tratament.

”E un concept din SUA, pay per result. Dacă sunt făcute anumite terapii, plătim pentru vindecare, nu pentru terapia în sine. E o modalitate prin care creștem motivația în rândul cadrelor medicale, iar așa îți poți justifica mai ușor bugetul din spate”, a mai spus Luca.

  • încă o dată, focus pe rezultat, nu pe proces.

Luca a insistat cu această direcție, mai ales că aceasta elimină barierele între public și privat. ”Plata se duce acolo unde pacientul se duce”, a precizat acesta.

”Noi cheltuim de trei ori mai puțin bani în Sănătate, față de alte state. Plătind bine medicii, nu se rezolvă toate probleme. E nevoie de investiții în condiții, în echipamente...să nu cumpărăm un aparat pe care nu avem unde să îl punem sau pentru care nu avem specialist. Dacă nu educi oamenii și nu îi ai sănătoși, e greu să formezi o societate digitalizată, cu viziuni în modernitate”, a adăugat directorul Synevo.

Sursa Foto: Synevo România

Educația și pandemia, baba și mitraliera în România

Educația reprezintă baza unei societăți fără doar și poate, motiv pentru care școala se face în copilărie, nu la maturitate. Acestea fiind spuse, în orice am face sau am zice, educația ne urmărește și se reflectă în comportamentul nostru.

Ei bine, un astfel de comportament a reieșit și în pandemie, în timpul campaniei de vaccinare, aflată în plină derulare. Chiar dacă și state din Occident (Franța sau Italia) au avut și au parte de proteste, nu putem să nu admitem diferența dintre ratele de imunizare înregistrate. România abia a depășit 30%, deși pare că valul patru mai ajută puțin la creșterea acestui procent.

”Chiar dacă am avea toate lucrurile puse la punct, tot nu am avea o rată de vaccinare extrem de mare. Așa suntem noi, ne place să fim puțin contra...Poate doar dacă se termină sau nu mai e gratis vor veni mai mulți. E foarte greu să schimbi comportamentul oamenilor. Sunt uimit că poți să faci vaccinul cu patru mici și o bere”, a mai spus Luca.

Totodată, directorul Synevo România, medic generalist de meserie, confirmă că vaccinurile au ajuns la timp, nu prea rapid, așa cum susțin teoriile conspiraționiste.

”Tehnologia ARN mesager era deja disponibilă din perioada MERS-Cov, din 2012 (n.r. virusul care a apărut în Arabia Saudită, o altă specie de coronavirus), doar că nu a mai fost folosită, deoarece virusul nu a mai fost o problemă. În plus, structura virusului Sars-Cov 2 a fost făcută public în câteva luni, ceea ce a ajutat la crearea unui antidot. De asemenea, au fost mulți voluntari în acest proces, nu a fost nevoie ca aceste companii să caute participanți pentru testarea vaccinului”, a explicat Luca, pentru cei care nu mai cred în evoluția științei, dar se tem ca nu cumva să le fie implantat un cip.

Directorul Synevo insistă ca oamenii să nu mai asculte ”toate tâmpeniile din jurul nostru”.

”E multă necunoștiință și mult zgomot negativ în jurul vaccinurilor, fără să știi care este motivul. În India, dacă nu ai asigurare medicală și te îmbolnăvești de COVID, plătești. La fel, e și cu vaccinul, cei care nu au asigurare medicală, plătesc. Noi ne-am obișnuit cu binele, avem drepturi, mai puțin obligatii și nouă ni se cuvin multe lucruri”, a adăugat acesta.

Nu în ultimul rând, Laurențiu Luca a precizat că Synevo se află în permanentă căutare de noi locații și că pregătesc noi deschideri de centre de recoltare. În general, compania mizează pe 20 de inaugurări pe an. În plus, în ultima perioadă, Synevo s-a dezvoltat și pe partea de genetică (Medicover Genetics), o platformă de care pacienții pot profita pentru anumite probleme de sănătate.

Sursa foto: Shutterstock