Care este miza principală a standardelor BRIO în educația din 2026
Standardele naționale de evaluare dezvoltate cu sprijinul BRIO se află în prezent în faza de pilotare, fiind testate în 75 de școli, iar implementarea lor la nivel național ar putea începe din toamnă, odată cu noul an școlar.
Profesorul Dragoș Iliescu consideră că proiectul urmărește să ofere un reper comun pentru evaluarea elevilor, astfel încât rezultatele școlare să fie mai clare, comparabile și utile pentru profesori, părinți și elevi.
- Interlocutorul Wall-Street susține că standardele naționale de evaluare sunt descrieri clare ale competențelor pe care un elev ar trebui să le aibă la un anumit moment al parcursului școlar, în funcție de materie, clasă și nivel de dezvoltare.
"Nota de 9 nu înseamnă același lucru peste tot"
Miza principală a proiectului este reducerea diferențelor de interpretare a notelor între școli, dar și decalajul uriaș între ceea ce scrie în programă și ceea ce se întâmplă efectiv la clasă.
"Nu este un lucru nou ca idee - curriculumul național conține deja așteptări de acest tip -, dar ce facem noi aici este să transformăm acele așteptări generale în criterii observabile, măsurabile și aplicabile uniform în toată țara. De ce sunt importante? Pentru că, în acest moment, sistemul nostru de educație funcționează cu un decalaj uriaș între ceea ce scrie în programă și ceea ce se întâmplă efectiv la clasă, iar acest decalaj produce nedreptate.
Un copil dintr-un sat sărac și îndepărtat și un copil dintr-un colegiu de elită din București învață, teoretic, după aceeași programă, dar sunt evaluați cu standarde foarte diferite. Nota de 9 nu înseamnă același lucru peste tot.
Standardele aduc un reper comun - o limbă comună a performanței, dacă vreți - care permite sistemului să se vadă pe el însuși cu onestitate
Și aici intervine BRIO: noi punem la dispoziție expertiza psihometrică, infrastructura digitală și experiența operațională acumulată în ultimii ani prin testările făcute deja cu sute de mii de elevi. Standardele nu sunt produsul nostru, sunt produsul sistemului - al Ministerului, al profesorilor, al experților de conținut -, dar BRIO oferă coloana vertebrală tehnică pe care a fost posibilă această construcție", a explicat Dragoș Iliescu, profesor universitar la Facultatea de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității din București.
Evaluarea standardizată vs. evaluarea de la clasă
- Un punct important subliniat de fondatorul companiei BRIO este acela că evaluarea standardizată nu trebuie privită ca un substitut pentru testele date de profesori la clasă, cele două forme de evaluare având roluri diferite.
Interlocutorul Wall-Street explică faptul că testele de la clasă sunt flexibile, adaptate la ritmul elevilor și la conținutul predat recent, rămânând importante pentru evaluarea formativă, pentru urmărirea progresului și pentru relația directă dintre profesor și elev.
Potrivit profesorulului universitar Dragoș Iliescu diferența majoră ține de fidelitate, validitate și comparabilitate. Un test standardizat este conceput pentru a arăta unde se află un elev față de un reper național, nu doar față de colegii din clasă.
Testarea standardizată nu înlocuiește evaluarea de la clasă. Profesorul rămâne, de departe, cel mai bun evaluator al elevului său în multe privințe
Dragoș Iliescu, profesor universitar și fondator BRIO
Ce problemă încearcă să rezolve standardele BRIO în școlile din România
- Una dintre problemele semnalate de Dragoș Iliescu este lipsa de comparabilitate între rezultatele elevilor din școli diferite.
Acesta consideră că în absența unor repere comune, părinții pot lua decizii importante - cum ar fi alegerea liceului, nevoia de meditații sau schimbarea școlii - pe baza unor informații incomplete sau greu de comparat.
Tocmai de aceea, explică acesta, evaluarea standardizată ar urma să ofere o defalcare mai clară pe domenii și competențe, dar ar putea face și mai vizibile inegalitățile dintre școli și regiuni.
"Părinții iau decizii importante - la ce liceu să dea copilul, dacă are nevoie de meditații, dacă să schimbe școala - pe baza unor informații care nu sunt comparabile. Profesorii nu știu, în mod real, unde stau elevii lor față de o normă națională. Și mai ales, copilul însuși crește cu o imagine de sine deformată: poate fi convins că «e bun la mate» pentru că ia mereu 9, până când dă un examen național sau o admitere și află brusc că nu este așa.
A doua problemă pe care o atacăm este lipsa de diagnostic. Nota nu îți spune unde anume are copilul o problemă. Îți spune doar că «nu știe destul». O evaluare bine făcută îți spune că nu știe destul la geometrie plană, sau la lectura inferențială, sau la operații cu fracții. Asta schimbă complet conversația, pentru că poți acționa țintit."
În al treilea rând, încercăm să rezolvăm problema invizibilității inegalităților. Astăzi, inechitățile sistemice se ascund. Cu standarde naționale, ele devin vizibile
Dragoș Iliescu, profesor universitar
"Sunt împotriva oricărei publicări de ierarhii care expun copiii sau profesorii"
- În locul unei simple note, elevul ar urma să primească un raport mai detaliat, care să includă nivelul de competență, punctele forte, zonele care trebuie îmbunătățite și recomandări concrete, precizează profesorul Iliescu.
Scopul acestui demers este ca elevul, profesorul și părintele să înțeleagă mai clar ce știe copilul și ce anume trebuie exersat.
"Trebuie să fim onești de la început: evaluarea, în sine, nu reduce diferențele. Evaluarea le face vizibile. Diferența o fac intervențiile care se construiesc pe baza acestor date. Este ca o radiografie: radiografia nu vindecă pneumonia, dar fără ea, nu știi că ai pneumonie.
Acum, ce se schimbă cu o evaluare standardizată este următorul lucru. Astăzi, inegalitățile dintre școli sunt cunoscute intuitiv - toată lumea știe că există școli bune și școli mai puțin bune -, dar lipsesc datele concrete care să ne spună unde anume este problema. Cu standarde naționale, vedem clar: copiii din școala X au lacune mari la lectura inferențială; copiii din zona Y au probleme cu operațiile cu fracții; o regiune întreagă are rezultate slabe la științe.
Școala vede negru pe alb unde stă
Există și un efect indirect: când rezultatele sunt vizibile, școlile încep să se auto-responsabilizeze. Nu vorbesc despre rușinare publică - sunt împotriva oricărei publicări de ierarhii care expun copiii sau profesorii. Vorbesc despre faptul că o școală care vede negru pe alb unde stă, are un instrument intern de management mult mai puternic. În timp - și subliniez, este o muncă de un deceniu, nu de un an - aceste date bine folosite pot reduce real decalajul. Dar fără date, nu se reduce nimic", susține profesorul Iliescu.
“Un raport prost comunicat poate face mai mult rău decât bine”
- Dragoș Iliescu insistă și asupra felului în care sunt comunicate aceste rezultate și susține că rapoartele ar trebui redactate într-un limbaj accesibil, astfel încât să nu pună etichete asupra copilului, ci doar să ofere o hartă a progresului.
"Aceasta este, sincer, una dintre cele mai delicate părți ale întregului proces, și ar trebui investit efort și expertiză în ea. Un raport prost comunicat poate face mai mult rău decât bine - poate genera anxietate, conflict în familie, presiune pe copil. Un raport bine comunicat este un instrument de sprijin.
- Primul principiu este limbajul accesibil. Părintele nu este specialist în domeniu și nu trebuie să devină. Îi spunem, simplu: «copilul dumneavoastră se află la nivelul 3 din 5 la matematică, ceea ce înseamnă că poate face X, Y, Z. Pentru a ajunge la nivelul 4 ar fi util să exerseze următoarele…»
- Al doilea principiu este contextualizarea. Un scor în sine nu spune mare lucru. Trebuie pus în raport cu așteptările pentru vârsta copilului, cu evoluția lui în timp - dacă există măsurători anterioare - cu domeniile în care este puternic. Părintele trebuie să plece din lectura raportului cu o imagine echilibrată, nu cu un verdict.
Părintele are nevoie să simtă că are pârghii, nu doar că primește o sentință
- Al treilea principiu este orientarea către acțiune. Niciun raport nu se termină cu «atât poate.» Mereu se termină cu «iată ce puteți face.» Lista de recomandări concrete, resurse, exemple.
- Al patrulea principiu este evitarea comparațiilor toxice. Nu spunem niciodată «copilul dumneavoastră e mai slab decât majoritatea.» Spunem «copilul dumneavoastră are aceste puncte forte și aceste zone de dezvoltare.» Comparațiile, dacă sunt necesare, sunt cu propria evoluție a copilului, nu cu alți copii.
Și, în final, încurajăm ca aceste rapoarte să fie discutate, ideal, în întâlniri cu profesorul - pentru că un om care îți explică e mai bun decât orice document
profesorul Dragoș Iliescu
Cum ar ajuta profesorii, elevii și părinții evaluarea standardizată
- Pentru profesori, susține fondatorul BRIO, evaluarea standardizată ar putea funcționa ca un instrument de diagnostic la nivel de clasă, considerând că datele obținute ar putea arăta la ce competențe stau bine elevii, unde există lacune și ce grupuri de copii au nevoie de sprijin diferențiat.
Dragoș Iliescu respinge ideea că evaluarea standardizată ar fi un mecanism de control asupra profesorilor.
În viziunea sa, aceasta ar trebui să fie un instrument pus “la dispoziția profesorului, nu unul îndreptat împotriva lui.” În plus, susține că testele standardizate ar putea reduce timpul pierdut cu evaluări improvizate, corectări și calcule administrative.
Profesorul Iliescu spune că rezultatele ar trebui explicate simplu, fără jargon tehnic, și orientate spre acțiune: ce poate face copilul, ce mai are de lucrat și cum poate fi sprijinit.
- "Pentru elev, beneficiul cel mai important este claritatea. Un copil care primește un raport standardizat știe, în mod real, unde stă - nu față de colegul lui de bancă, ci față de o normă națională. Știe ce a învățat bine și ce trebuie să mai exerseze. Aceasta este o informație care, dacă este folosită bine de către adulții din jurul lui, îl scutește de surprize neplăcute mai târziu - la admiteri, la examene majore - și îi dă control asupra propriei învățări.
- Pentru profesor, principalul câștig este diagnosticul agregat la nivel de clasă și de școală. Un profesor primește, după o testare standardizată, o radiografie a clasei: la ce competențe clasa stă bine, unde are lacune sistemice, ce subgrupe au nevoie de sprijin diferențiat. Asta este o informație extrem de valoroasă pentru proiectarea didactică - te scutește de a preda «în orb» sau de a te ghida doar după impresie. În plus, poate economisi enorm de mult timp pentru profesori, care și așa sunt inundați nu doar de muncă importantă ci și de muncă sisifică, fără sens.
- Pentru părinte, beneficiul este, înainte de toate, transparența. Părinții români sunt, în general, foarte preocupați de educația copiilor, dar adesea funcționează cu informație insuficientă sau confuză, în orb. Un raport clar, scris pe înțelesul lor - nu cu jargon psihometric sau pedagogic -, le permite să înțeleagă unde este copilul lor și ce pot face concret pentru a-l ajuta", a explicat profesorul Iliescu.
Părintele nu se mai bazează pe „așa zice doamna” sau pe comparații anxiogene cu copiii vecinilor sau ”restul clasei
Dragoș Iliescu, profesor universitar la Facultatea de Psihologie și Științele Educației
Accesul inegal la tehnologie, printre riscurile evaluării digitale
- Un alt punct abordat în interviul realizat cu profesorul Dragoș Iliescu pe subiectul evaluării BRIO este riscul ca evaluarea digitală - accesul inegal la tehnologie, nevoile elevilor cu cerințe educaționale speciale etc - să dezavantajeze anumite categorii de copii. Fondatorul BRIO consideră că aceste riscuri trebuie anticipate și corectate.
"Primul, și cel mai evident, este accesul digital inegal. Copiii din mediul rural, din familii cu venituri mici, din comunități defavorizate, pot avea acasă o conexiune la internet slabă, dispozitive vechi sau partajate cu alți membri ai familiei. Asta nu ar trebui să le influențeze rezultatul. Soluția noastră este ca evaluarea să se desfășoare la școală, în cabinete dotate corespunzător, cu sprijinul școlii și al programelor naționale de digitalizare a educației.
Pe de altă parte, cred că e important să spunem că evaluarea standardizată nu trebuie neapărat să fie digitală – ea poate fi aplicată la fel de bine, cu aceeași tehnologie pedagogică din spate, și în formatul clasică, creion-hârtie.
Al doilea risc este pentru copiii cu cerințe educaționale speciale. Un copil cu dislexie, cu deficit de atenție, cu probleme de motricitate fină, cu deficiențe senzoriale, are nevoie de adaptări - timp suplimentar, text mai mare, citire vocală, interfețe simplificate.
Al treilea risc, mai subtil, este biasul cultural. Un item poate fi «obiectiv» din punctul de vedere al competenței măsurate, dar să dezavantajeze copiii dintr-un anumit mediu pentru că face referire la situații, obiecte sau experiențe nefamiliare. De exemplu, o problemă matematică construită în jurul «comenzii de pizza prin aplicație» poate fi străină pentru un copil din mediul rural foarte sărac, care poate nu a comandat niciodată pizza printr-o aplicație digitală. Verificăm sistematic itemii pentru astfel de bias, pe loturi reprezentative, și eliminăm sau ajustăm acolo unde detectăm probleme.
Niciun sistem nu este perfect. Deci nu construim cu naivitatea că nu există riscuri - le anticipăm, le măsurăm, le corectăm
Dragoș Iliescu, profesor universitar la Facultatea de Psihologie și Științele Educației
“O singură breșă de date ar arunca în aer ani de muncă”
- În ceea ce privește datele elevilor, Dragoș Iliescu subliniază că orice sistem digital de testare trebuie să respecte GDPR, să colecteze doar datele necesare și să limiteze accesul în funcție de rolul fiecărui participant.
"Nu ar trebui vreodată ca un astfel de sistem să fie folosit pentru a clasifica și expune copii sau cadre didactice în mod individual. O singură breșă de date sau o singură utilizare necorespunzătoare ar arunca în aer ani de muncă. Tratăm asta în consecință", a explicat profesorul Iliescu.
“Creativitatea pedagogică poate înflori cu adevărat”
- O preocupare frecventă legată de ideea de standardizare este și riscul de uniformizare a predării. Dragoș Iliescu susține însă că standardele “definesc destinația, nu drumul.” Cu alte cuvinte, ele stabilesc ce ar trebui să știe elevul, dar nu impun metoda prin care profesorul ajunge acolo.
Astfel, profesorul își păstrează libertatea de a alege metodele, materialele, exemplele și strategiile didactice.
Bondatorul BRIO punctează că evaluarea standardizată ar urma să ofere un reper comun, nu să înlocuiască evaluarea formativă de zi cu zi, proiectele, dezbaterile sau activitățile creative de la clasă.
“Standardele sunt despre ce trebuie să știe copilul la final. Drumul rămâne complet în libertatea profesorului - ce metode folosește, ce materiale alege, cum își construiește lecția, ce povești spune, cum aprinde curiozitatea copilului. Toate astea sunt și rămân teritoriul lui.
Un profesor care are date obiective despre clasa lui devine, de fapt, mai liber pedagogic
Pentru că știe exact unde să intervină, poate experimenta cu metode noi pe zona în care are nevoie, fără să-și piardă orientarea generală. Datele eliberează profesorul de anxietatea de a face «pe ghicite.» Deci nu, nu vorbim despre uniformizare. Vorbim despre cadre clare în interiorul cărora creativitatea pedagogică poate înflori cu adevărat, în loc să se piardă în incertitudine."
Există apoi tot domeniul evaluării formative - cea de zi cu zi, cea care urmărește procesul, nu doar produsul. Acolo, creativitatea profesorului este totală: jocuri, dezbateri, proiecte, evaluări reciproce, portofolii. Evaluarea standardizată nu intră în acest spațiu și nu îl înlocuiește. Ele sunt complementare", a explicat fondatorul companiei BRIO.
Când ar putea fi folosite standardele
- Potrivit lui Dragoș Iliescu, standardele ar putea fi folosite teoretic din toamnă. Totuși, implementarea lor la scară largă depinde de decizii care țin de Ministerul Educației, inspectorate, școli, profesori și părinți.
“BRIO contribuie cu expertiză psihometrică, infrastructură digitală și experiență operațională, însă standardele sunt prezentate ca rezultat al unui efort colectiv, la care participă Ministerul, experți de conținut, profesori, formatori și specialiști în evaluare”, a precizat Dragoș Iliescu.
În viziunea profesorului Iliescu, succesul proiectului depinde nu doar de calitatea instrumentelor, ci și de modul în care acestea vor fi integrate în viața școlii, considerând că Implementarea ar trebui făcută gradual, cu formare, pilotare și feedback constant din partea profesorilor.
Cine sunt experții, formatorii și profesorii implicați în scrierea standardelor?
- Profesorul universitar susține că în spatele scrierii acestor standarde este o echipă mare și diversă, fiecare cu o expertiză bogată pe domeniul său de activitate.
"Apoi avem psihometricieni și specialiști în evaluare educațională - aceștia sunt oamenii care se asigură că itemii respectă proprietățile tehnice necesare, că standardele sunt operaționalizate corect, că procedurile statistice de calibrare se aplică riguros. Este partea «invizibilă» a proiectului, dar este o parte critică.
Avem, de asemenea, formatori care lucrează direct cu cadrele didactice din teren, pentru că o parte importantă a procesului este pilotarea: scriem itemi, îi testăm pe mii de copii, ajustăm, retestăm. Fără profesorii care aplică efectiv pe teren, nu am avea datele necesare.
Și mai avem specialiști în accesibilitate, în tehnologie educațională, oameni care lucrează pe interfața digitală, pe rapoarte, pe felul în care comunici rezultatul către copil și părinte într-un mod inteligibil și non-anxiogen. În total, sunt sute de oameni care contribuie."
Standardele nu sunt produsul unui singur om sau al unei singure instituții - sunt rezultatul unui efort colectiv
Dragoș Iliescu, fondator BRIO
Cum vor fi pregătite școlile pentru utilizarea acestor instrumente?
- Pregătirea școlilor este un element vital în tot ceea ce înseamnă implementarea acestor standarde, a precizat Dragoș Iliescu, susținând că primul strat în tot acest proces educațional este formarea profesorilor și a directorilor.
"Un instrument bun în mâini nepregătite produce mai multă confuzie decât claritate. De aceea, fiecare introducere a unei evaluări într-o școală e bine să fie însoțită de sesiuni de formare - cum se administrează, cum se interpretează rapoartele, cum se discută cu părinții, cum se transformă rezultatele în plan de intervenție. E de investit foarte mult aici, pentru că aceasta este, de fapt, partea decisivă.
- Al doilea strat este materialul de suport. Ghiduri, exemple de rapoarte interpretate, studii de caz, webinarii înregistrate, comunitate online unde profesorii pot pune întrebări și pot învăța unii de la alții. Asta este resursa care rămâne după ce sesiunea de formare se încheie.
- Al treilea strat este infrastructura tehnică. Aici e nevoie să se colaboreze cu școlile pentru a evalua ce dotări au, ce le lipsește, cum se pot completa golurile - fie prin programe de digitalizare derulate de Minister, fie prin parteneriate, fie prin soluții ingenioase de gen testare pe rând în cabinetul de informatică.
Mai bine mai încet și bine, decât rapid și nefuncțional
Al patrulea strat, poate cel mai important, este pilotarea. Ar trebui să existe etape de pilotare în care fiecare element - platforma, itemii, raportul, procedura - este testat pe cazuri reale, iar feedback-ul de la profesori este integrat în versiunea finală. Și, transversal peste toate astea, există un principiu de ”ritm uman”. Nu ar trebui să împingem nimic forțat.
Profesorii nu sunt simpli „utilizatori” ai sistemului - ei îl construiesc împreună cu noi
Dragoș Iliescu, profesor universitar la Facultatea de Psihologie și Științele Educației
Reamintim că Ministerul Educaţiei şi Cercetării a pus în consultare publică proiectul de ordin privind aprobarea „Cadrului de Referinţă al Curriculumului Naţional din România” (CRCNR), documentul strategic care stabileşte regulile după care vor fi construite şi actualizate planurile-cadru, programele şcolare, standardele de învăţare, evaluarea elevilor, resursele curriculare şi formarea profesorilor, de la educaţia timpurie până la finalul liceului.
