Grupul City Grill a inregistrat, in 2017, o cifra de afaceri de 33,7 milioane euro, in crestere cu 11% fata de anul precedent. Motoarele cresterii cifrei de afaceri au fost investitiile in tehnologie, eficientizarea operatiunilor si deschiderea a doua noi restaurante. Valoarea totala a investitiilor demarate anul trecut a fost de 4,5 milioane de euro.

Grupul City Grill administreaza in prezent 19 restaurante si cafenele, deschise sub brandurile Caru’ Cu Bere, Hanu’ lui Manuc, Pescarus, Hanul Berarilor, Trattoria Buongiorno, City Grill si City Café. In 2017, in restaurantele Grupului City Grill, peste 40% dintre vanzarile grupului au trecut prin programul de fidelizare Out4food.

“Aplicatia Out4Food este pariul nostru in tehnologie si in cei 5 ani de la lansare s-a dovedit a fi cel mai performant sistem de fidelizare al clientilor din industria noastra. A ajuns la peste 80.000 conturi active si este folosita in special de persoane cu varsta intre 27-40 ani, mai multi barbati, casatoriti, cu copii, studii superioare si pozitii de middle si top management", a declarat Daniel Mischie, CEO City Grill Group (foto).

Valoarea medie a unei tranzactii in restaurantele din Grupul City Grill este 99 lei. Cele mai comandate preparate difera, in functie de brandul si specificul restaurantului, insa se remarca interesul ridicat al clientilor fata de ciolanul de porc cu varza, mici, pizza si paste, papanasi, bors de cocos sau Mancarea Berarului (pulpe de rata la cuptor).

Cel mai mare angajator roman din industria restaurantelor

Grupul City Grill are peste 1.350 de angajati in cele 19 restaurante si cafele opereate, fiind cel mai important angajator roman din industria restaurantelor. In 2017 au fost infiintate peste 200 locuri de munca, iar in 2018 numarul angajarilor pe pozitii noi va depasi 350. Cele mai cautate pozitii sunt cele de picoli, ospatari, bucatari si ajutor de bucatar.

“Academia City Grill este un proiect pe care l-am lansat anul trecut pentru a facilita intrarea persoanelor necalificate in domeniu. In cadrul Academiei se desfasoara cursuri de formare, practice si teoretice, pentru meserii precum ospatar sau bucatar, dar si pentru functii de conducere, precum sef de sala sau sef de restaurant. O persoana fara experienta care isi doreste sa invete meserie, sa primeasca un venit stabil si la timp, poate de exemplu sa inceapa intr-o pozitie de ajutor de bucatar, sa urmeze cursurile Academiei si in 6 luni sa fie calificat pentru o pozitie de bucatar, cu diploma acreditata de Ministerul Muncii", a declarat Daniel Mischie.

Investitii in tehnologie, resurse umane si noi restaurante

Cresterea cifrei de afaceri in 2017 s-a datorat investitiilor in tehnologie, eficientizarii operatiunilor si deschiderii a doua noi restaurante sub brandul Trattoria Buongiorno. Valoarea totala a investitiilor demarate in 2017 a fost de 4,5 milioane de euro.

Valoarea estimata a investitiilor in 2018 se situeaza in jurul a 4,2 milioane de euro, iar directiile strategice catre care sunt alocate sunt resursele umane (programe de formare profesionala, dezvoltare personala si fidelizare pentru angajati) si tehnologie (dezvoltarea aplicatiei Out4Food), precum si dezvoltarea si modernizarea retelei si un nou segment de business, livrarile la domiciliu.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri