23 imagini
De mai mulți ani îmi tot doream să ajung la Electric Castle, însă abia anul trecut am reușit să ajung pentru prima dată. Anul acesta mi-am spus că trebuie neapărat să merg la Bonțida. Am văzut Massive Attack pe afiș și mintea și inima mea pur și simplu n-au acceptat niciun răspuns negativ.
Mărturisesc că m-am reconectat foarte greu cu festivalurile în perioada de după pandemie, însă Electric Castle am simțit că îmi oferă senzația aia de loc aerisit, libertin în care mă pot mișcă și distra în voie. Este același vibe pe care l-am simțit și anul acesta, indiferent de căldură și de ploaie, căci #EC10 a fost cu de toate pentru toți. Nu-s singura care s-a prins că-i mișto (deși cârcotașii care vin de la primele ediții ar spune că nici Electric Castle nu mai e ce a fost odată!) și asta pentru că în total, la ediția din 2024 au participat 274.000 de oameni, cel mai mare număr de până acum.
Massive Attack, un show cu încărcătură emoțională
„Atenție urmează o lecție de muzică, arte vizuale și activism!”. Este ceva ce i-aș spune unei persoane care urmează să meargă, în următoarea perioadă, la un concert Massive Attack. Asta și pentru că celebrul grup britanic care are mai mulți ani de activitate decât am de viață, nu cred că mai are nevoie de prezentări. După o întârziere de câteva minute și un suspans care creștea de la o secundă la alta, ne-am oprit din vorbă ca să-l întâmpinăm cum se cuvine pe Robert Del Naja. Și el ne-a răsplătit, la rândul sau, în numeroasele momente în care ne-a vorbit în limba română.
La Massive Attack am avut așteptări, dar concertul le-a depășit mult. A fost un show manifest, cum am văzut că l-au numit mulți, în care preț de două ore au rulat imagini video care îndeamnă la empatie și respect și care m-au trezit și m-au extirpat într-un mod foarte frumos din bula mea.
Sursa foto: Theodor Tudose via Electric Castle
A fost un performance în care s-au abordat subiecte grele precum războiul din Ucraina și cel din Palestina despre care societatea a obosit să mai asculte, dar și teme ce țin de manipulare, dezinformare, amintind de Cambridge Analytica, dar și de lipsa de protecție a drepturilor omului din scrutinele electorale. De pe ecranul din spatele scenei n-au lipsit nici imagini din Războiul din Golf, culminând cu ilustrații de pe Autostrada Morții, un drum cu șase benzi dintre Kuwait și Irak, cunoscută oficial sub numele de Autostrada 80, în care un număr mare de vehicule militare și soldați irakieni au fost uciși, în timpul primului Război din Golf.
Eforturile pro-pace ale trupei au putut fi văzute nu doar pe scenă, ci și în luna iunie a acestui an, când membri Massive Attack au anulat un concert în Tbilisi, capitala Georgiei (programat pentru 28 iulie 2024), în semn de protest faţă de „atacul guvernului asupra drepturilor fundamentale ale omului”, după cum scria atunci The Guardian.
Massive Attack a oferit un moment artistic complet, venind pe scenă și cu hit-urile care i-au consacrat, dar și cu artiștii din formulă originală a proiectului, ce au adus mesaje sociale puternice și îndelung aplaudate pe scena principală a festivalului. N-au lipsit, așadar, „Unfinished Sympathy”, „Angel”, „Safe From Harm”, „Teardrops” sau „Karmacoma”.
O altă mică surpriză a fost un moment de 1-2 minute în care trupa a ales să ruleze pe fundal o melodie comercială (zău că nu mi-o amintesc în momentul acesta), încadrată într-un spectru complet opus dacă ne raportăm la compozițiile lor. Cu siguranța mulți au interpretat-o, ca și mine, de altfel, ca un afront adus superficialității, dar și ca o ironie la incapacitatea noastră de a ne conecta la un nivel mai profund cu arta.
Cu greu îți venea să dansezi, motiv pentru care am sesizat și câteva grupuri de oameni care au preferat să iasă din public. „A fost prea politic pentru mine”, mi-a spus un participant cu care m-am întâlnit ulterior la scena Drip. Cu toate astea, publicul a empatizat foarte mult cu show-ul britanicilor. Nu au lipsit nici huiduielile când au rulat în fundal imagini cu Putin și cu armata rusă.
În final, show-ul asta a fost o adevărată lecție civică, în care simți că te-ai trezit la o realitate atât de cruntă, încât nu poate ajunge să devină suportabilă decât prin muzică. Ultima piesă m-a lăsat cu lacrimi în ochi, dar n-am avut timp prea mult să-mi revin, căci am fugit imediat la Hangar, unde deja începuse DJ Shadow, un artist care până la cei 52 de ani ai săi a jonglat cu o paletă atât de largă de stiluri și genuri, încât orice încadrare ar fi nedreaptă. Am nimerit cum nu se putea mai bine, când a început „Six Days” pentru că mai apoi să mă bucur de „Nobody Speak”, de „Rocket Fuel” și de multe altele. Aș mai fi vrut, am simțit că s-a terminat prea repede.
Am „bifat”, desigur și alți artiști precum Rema, Sevdaliza, Bonobo DJ Set, Chase and Status, HVNDS (într-un Hangar umplut până la refuz), dar și mulți alții. O altă surpriză pentru mine au fost și Khruangbin. Trio-ul american s-a auzit excelent pe scena principală și chiar am fost surprinsă să văd că și la noi a prins oarecum acest val de soul, psychedelic rock și funk. Mă aștept ca și în edițiile viitoare să mai regăsesc în line-up trupe similare, cum este și Glass Beams, o trupa australiană despre care cârcotașii spun că sună cam ca un Khruangbin, dar mai din Orientul Mijlociu.
O scenă de stand-up comedy la care n-am mai reușit să ajung
Joi, când am ajuns, mi-am luat repede ceva de băut și am dat fuga la scena de stand-up comedy. Merg să mă binedispun, mă duc să râd, ca mai apoi să mă duc distrată la concerte. În capul meu era planul perfect, ca și cum nu s-a mai gândit nimeni la asta, la un festival cu mii de oameni. Câți dependenți de comedie, ca mine, să mai fie? Dar astrele nu s-au mai aliniat pentru că era deja full când am ajuns acolo și nu mai puteam intra la spectacolele celor de la Comedy Box.
De când a fost la lansat, la finalul anului trecut, Comedy Box, serviciul românesc de streaming, a căpătat tot mai multă popularitate, lucru care s-a văzut și în cozile de zeci de oameni care așteptau să intre la scena lor. „E bătaie, mă, pe ăștia”, l-am auzit spunând pe un băiat care a ieșit din rând pentru că nu mai avea răbdare să stea. În cazul meu, muzica a învins, în final. M-a ținut mai mult aproape de ea decât de comedie și asta pentru că nici n-am mai apucat să mă prea întorc acolo să-mi mai încerc norocul.
Cei care vor să-și încerce norocul pentru anul viitor, biletele s-au pus deja în vânzare, în etapa de super early birds. Prețul unui abonament pentru 5 zile pornește de la 89 de euro.
Surse galerie foto: Arhivă personală & Electric Castle
