Coronavirusul continuă să dea bătăi de cap, mai ales prin apariția noilor tulpini și pe fondul scăderii constante a ratei de vaccinare. Cu toate acestea, cei vaccinați sau cei care doresc să se testeze anti-COVID pot pleca în vacanță, în țările care sunt pe lista verde (pentru a evita testarea sau carantina la întoarcerea în țară). Și pentru că ne aflăm în plin sezon estival, iată cinci dintre cele mai sigure, și chiar izolate, plaje pentru vacanțele din 2021.

Plaja Mellieha - Malta

Malta este una dintre primele țări europene care a atins imunitatea de turmă, încă de la sfârșitul lui mai, aceasta având cea mai ridicată rată de vaccinare.

În plus, toți cei care lucrează în turism au fost vaccinați, astfel încât turiștii să se simtă în siguranță. Asemenea Greciei, intrarea în Malta se face completând un formular online, o declarație pe proprie răspundere, dar și prezentând certificatul de vaccinare sau un test PCR, efectuat în ultimele 72 de ore.

Mellieha este cea mai întinsă plajă din Malta, unde există cu siguranță loc pentru prosoapele turiștilor. Plaja este una cu nisip fin și întâmpină turiștii și cu 12 golfuri spectaculoase. Fiind cea mai întinsă plajă, mai mult ca sigur puteți menține distanțarea socială față de alți turiști prezenți în zonă.

Sursa Foto: Unsplash.com

De asemenea, începând din iunie, restaurantele, cafenelele sau barurile sunt deschise până la miezul nopții. Inclusiv piscinele sunt disponibile pentru turiști.

Ceea ce este de menționat este faptul că purtatul măștii de protecție pe plajă este recomandat, dar NU obligatoriu, scrie europeanbestdestinations.com.

Plaja Porto Santo - Portugalia

Madeira este considerată una dintre cele mai sigure destinații pentru această vară. În plus, zona este chiar una dintre cele mai puțin afectate de pandemie. În prezent, purtarea măștii este obligatorie doar în spațiile aglomerate, nu și pe plajă.

Intrarea în Portugalia se face în baza Certificatului digital sau prezentând un test PCR negativ, completând anterior un formular online.

Madeira este, de fapt, un arhipelag care cuprinde mai multe insule, ceea ce duce la o îmbinare între plajă, soare, relaxare și natură. Madeira este principala insulă, dar mai există și unele mai mici precum Porto Santo, unde locuiesc aproximativ 5.500 de oameni.

Sursa Foto: Unsplash.com

Plajele din Porto Santo sunt faimoase pentru nisipul fin și auriu. În plus, se spune că nisipul din zonă are chiar efect terapeutic (este numit Psammotherapy, adică nisipul fierbinte).

Și apropo, dacă ajungeți în Porto Santo, e posibil să întâlniți pe mama lui Cristiano Ronaldo, care adoră regiunea.

Plaja Ribeira Grande - Portugalia

Rămânem în Portugalia și mergem la Ribeira Grande, un oraș situat în nordul insulei Sao Miguel, ușor accesibil și se poate ajunge în 20 de minute cu mașina din capitala ”Ponta Delgada".

Sursa Foto: www.discover-azores.com

Plaja este numai bună pentru cei care fac surf, dar și pentru cei care vor să se bucure de o zi la soare. Regiunea este și ea una dintre cele mai puțin afectate de pandemie. Azore a experimentat cazuri ușoare de boală, comparativ cu Portugalia continentală.

Cu o plajă extinsă, înconjurată de natură, dar și cu posibilitatea de a deveni o țintă pentru aventurieri, Ribeira Grande este o destinație sigură pentru reîncărcarea bateriilor în această vară.

Pentru intrarea în Azore, însă, este necesară prezentarea unui test COVID negativ.

Preveza - Grecia

Nu mai este niciun secret că Grecia este una dintre cele mai dorite destinații pentru vacanța de vară. În plus, este și una dintre cele mai puțin afectate state de pandemie (de patru ori mai puțin impactată decât Belgia, spre exemplu).

Încă de anul trecut, Grecia a stabilit un protocol pentru turism în pandemie, iar după cum bine știm, intrarea în statul elen (aerian sau terestru), se face astfel:

  • completarea PLF-ului, cu 24 de ore înainte de călătorie,
  • prezentarea certificatului digital (vaccinare sau test PCR negativ).

În plus, grecii schimbă filtrele aerelor condiționate după fiecare turist, iar distanța dintre umbrelele de pe plajă depășește 2 metri.

Plaja Monolithi, principala plajă din Preveza, are 22 de kilometri lungime și peste 80 de metri lățime. Este, astfel, una dintre cele mai lungi plaje din Europa.

Sursa Foto: Pixabay

Cunoscută pentru prețurile bune, Preveza este antonimul lui Saint Tropez: costurile pentru hoteluri, restaurante și cafenele sunt accesibile, iar, vara aceasta, șezlongurile sunt chiar gratuite. Grecia a redus, de asemenea, taxele pe zboruri, trenuri, autobuze și multe servicii pentru a vă face să cheltuiți mai puțin în această vară.

Plaja Egremni - Grecia

Tot la capitolul Grecia, găsim și plaja Egremni, cu ape turcoaz, nisip alb și fin și roci care ”coboară„ în mare.

Localizatî în Lefkada, Egremni este considerată una dintre cele mai frumoase insule grecești. În plus, până nu demult, plaja era inaccesibilă turiștilor. În prezent, turiștii se pot bucura de soare și plajă, însă trebuie să țină cont de faptul că nu există restaurante sau baruri în regiune, prin urmare, trebuie să își aducă provizii.

De menționat este și faptul că plaja face parte din topul plajelor cu cea mai ”albastră” apă din lume.

Sursa Foto: Pixabay

Iar dacă turiștii își doresc să exploreze zona, pot parca mașina pe plaja Egremni și să meargă la Porto Katsiki. Porto Katiski înseamnă „portul caprelor”, deoarece doar caprele puteau ajunge în această zonă înainte. Plaja se află în partea de jos a unei stânci palide concave. Se află la 35 kilometri de orașul Lefkada, lângă satul Athani, care cum este accesibil și turiștilor.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri