Top Euro NCAP: Care sunt cele mai sigure mașini din 2025

Sursă foto: Polestar

Top Euro NCAP: Care sunt cele mai sigure mașini din 2025

Cuprins Articol:
An de an, Euro NCAP testează zeci de noi modele care ajung pe străzile europene, iar stelele pe care organizația le oferă pot să trimită o întreagă echipă de ingineri înapoi la lucru într-o zi de weekend sau pot provoca deschiderea sincronizată a unui șir de sticle de șampanii. Recent, Euro NCAP a publicat lista scurtă a celor mai sigure mașini care i-au trecut prin mână în 2025, câte una pentru fiecare segment relevant al pieței europene.

Care a a fost cea mai sigură mașină în testele Euro NCAP

Mercedes-Benz CLA, o „radiografie” a zonelor de amortizare a impactului. Sursă foto: Mercedes-Benz

Nu demult, scriam despre cele mai nesigure mașini testate în ultima vreme de Euro NCAP. În timp ce respectivul top trebuie să fie luat cu un gram de sare - pentru că multe mașini cu scoruri mai puțin satisfăcătoare dezamăgesc mai ales la capitolul sistemelor active de siguranță (ADAS) - putem să luăm în vedere tot cu titlu orientativ și această listă cu cele mai sigure mașini pe care Euro NCAP le-a bușit anul trecut.

De ce? Pentru că, în linii mari, aproape toate modelele lansate în ultimii ani sunt foarte sigure, din simplul motiv că toate reglementările UE îi obligă pe producători să proiecteze mașini care să reziste în diverse scenarii și care să aibă, în echiparea standard, o suită de sisteme de siguranță, atât active (electronice), cât și pasive (airbag-uri, de pildă). Cu alte cuvinte, nu înseamnă că te pui în pericol dacă ai o mașină care a primit 3 stele la testele Euro NCAP față de cel care merge cu o mașină care a primit 5 stele. 

De asemenea, într-un alt material, în care am vorbit despre faptul că Dacia Duster III a primit „doar” 3 stele la testele Euro NCAP, am explicat cum se realizează aceste teste și după ce standarde se ghidează această organizație independentă, standarde care, trebuie spus, se modifică și devin tot mai stricte aproape an de an. 

Acestea fiind zise, mașina declarată ca fiind „cea mai sigură” pe care Euro NCAP a testat-o în 2025 a fost Mercedes-Benz CLA. Coincidență sau nu, modelul, disponibil cu propulsie termică hibridă sau electrică, a primit și titlul de Mașina Anului 2026 în Europa (varianta BEV). Acesta este al doilea an consecutiv când un automobil Mercedes-Benz primește titlul de „Best Performer”, adică cea mai sigură mașină testată. În anul 2024, laurii au fost strânși de Mercedes-Benz Clasa E.

Cum jurizează Euro NCAP mașinile și care au fost câștigătorii în fiecare segment

Euro NCAP oferă puncte mașinilor în patru categorii mari și late: protecție pentru pasagerii adulți, protecție pentru pasagerii infanți (copii), protecție pentru participanții la drum vulnerabili (pietoni, cicliști etc.), respectiv sisteme de siguranță (ADAS). 

Conform Auto Express, Mercedes-Benz CLA a obținut un scor de 94% pentru protecția adulților, precum și 93% la protecția participanților vulnerabili la drum – cu aproape 10% mai mult decât Clasa E. Acest lucru i-a permis berlinei compacte să obțină și titlul de „Cea Mai Bună Mașină de Familie Mică”, precum și premiul general. 

Experții Euro NCAP au apreciat sistemul de ridicare preventivă a capotei de pe CLA, care reduce gravitatea unui impact cu un pieton, dar și sistemul de frânare automată, descris de aceștia ca fiind „rafinat”. Mașina germană a învins crossoverul Tesla Model Y, dar și berlina compactă Model 3, vedete ale testelor de siguranță de ani de zile grație sistemelor active, dar și din cauza design-ului are protejează pietonii (la Model 3, cu a sa capotă joasă). 

Totuși, aceste modele au obținut titlurile de „Cea mai Bună Mașină de Familie Mare” (Tesla Model 3), respectiv titlul de „Cel mai Bun SUV Compact” (Tesla Model Y), care a punctat mai bine la protecția pasagerilor. 

Mini Cooper E electric a ocupat primul loc în clasamentul Euro NCAP pentru mașini de oraș și supermini, experții subliniind scorurile sale mari la testele de impact structural. Smart #5 a câștigat premiul pentru Cel mai bun SUV de talie mare, în timp ce, în final, Polestar 3 a fost desemnat Cea mai bună mașină executivă pentru „impresionantul său scor de protecție a ocupanților copiilor și suita de tehnologii de asistență a șoferului de ultimă generație”.

„Anul 2025 a fost un an în care tehnologia de siguranță a ajuns cu adevărat din urmă ambiția protocoalelor de testare Euro NCAP. Vedem vehicule electrice nu doar că egalează, ci adesea depășesc performanța de siguranță a mașinilor tradiționale. Acest lucru ar trebui să-i liniștească pe consumatorii care iau în considerare trecerea de la o mașină pe bază de combustibil la un vehicul electric,” a spus Dr. Aled Williams, Programme Manager la Euro NCAP.

Personalizate pentru tine