Aici au venit mii de tineri care vor, dar n-au cu ce sa-si transforme masina de serie intr-o rautate cu aripi din fibra de sticla si 50 de cai in plus
Simbata, la deschiderea Salonului de tuning de la Prisma 2, baietii de la Asociatia No Speed Limit isi faceau incalzirea arzind cauciucurile unor venerabile BMW-uri, la o sesiune de burn-out. Dupa ce au facut, cu rotile din spate blocate, cerculete indracite pe asfalt, parcarea de la Prisma incepuse sa semene cu un spital de campanie pentru masini. In fumul inecacios de anvelopa arsa, temerarii isi schimbau cauciucurile facute praf negru sau isi tractau bolidul al carui motor intrase in radiator de la atita efort.

In interiorul salonului stateau stralucitoare un Porsche Cayenne, a carui infrumusetare a costat 45.000 de euro, un Lamborghini Gallardo, care face furori pe strazile Bucurestiului, Mazde rupte parca din filmul Too Fast, Too Furious, BMW-uri cu subwoofere, difuzoare si condensatoare care cucerisera si portbagajul, si bancheta din spate si te dezintegrau cu bubuitul basilor. Pina si citeva modeste Loganuri avusesera parte de un lifting si clipeau si ele din faruri noi cu xenon, Angels Eye, brevetate de BMW.

Mici copii fata de americani

Modificarea masinilor expuse la salon i-a costat in genere pe proprietari cam intre 5.000 si 50.000 de euro. In fiecare an, in Romania, saloanele de tuning cresc cu 100%. Segmentul asta s-a dezvoltat foarte mult in ultimul timp, de la barele taiate cu flexul si umplute cu chit cit cuprinde pina la modificari exterioare extreme si kituri complete de motor (n.r.- cipuri pentru cresterea puterii, filtre sport, sistem de evacuare), dar sint in continuare si multe kitsch-uri, spune Bogdan, un tunat din Brasov care si noaptea se gindeste la programe complete de tuning pentru Subaru Impreza si Mitsubishi Evo Lancer, masinile la care viseaza si el ca orice tuner de calitate, fiindca seamana cel mai bine cu cele de raliuri.

Un BMW rozaliu cu vinisoare albe si cu o capota albastra cu vedere la motor, plus un Mitsubishi impodobit cu beculete ca un magazin de cartier la Craciun pareau sa-i confirme tunerului afirmatiile despre kitch. Steve Tasu, de la asociatia Insomnia Racing, care si-a petrecut primii 15 ani de viata in State, crede ca romanii sint inca mici copii in ale tuningului: Saloanele de tuning din SUA sint imense fata de ce-i aici: sint de trei ori cit un stadion de fotbal in suprafata si de cinci ori in inaltime. (Raluca Ion)

Cit costa tuningul

Un tuning serios costa 8.000 de euro, bani investiti in performanta, design si segmentul audio si multimedia.

Daniel Petrescu, reprezentantul departamentului de tuning si accesorii din cadrul NVT Motorsport, ne-a prezentat un calcul succint a ceea ce inseamna transformarea masinii astfel incit sa arate mai bine decit in seriile Need For Speed. NVT Motorsport este importatorul direct in Romania al casei de tuning ABT Sportsline, cea care se ocupa de restilizarea marcilor Audi si Volkswagen.

Performante sporite

Petrescu ne-a prezentat a cincea generatie a modelului Golf, insa restilizat. In ceea ce priveste performanta, motorul de 2 litri si 200 de cai-putere care echipeaza Golf-ul GTI a suferit un upgrade de putere pina la 230 de cai. Costul unei astfel de operatiuni este de 850 de euro. Tot pentru marirea performantelor stradale, s-a optat si pentru montarea unui element filtrant marca K&N de 95 de euro si pentru o evacuare ABT de 720 de euro.

Design cit iti permite buzunarul

Cel mai amplu capitol este cel al designului. Multitudinea optiunilor conduce si la costurile cele mai mari cind vine vorba despre alegerea kit-urilor de caroserie. Spoilerul de sub bara fata costa 360 de euro, iar buza de carbon de sub spoilerul fata are un pret de 468 de euro. Un set de praguri laterale costa 430 de euro, in timp ce un spoiler spate este cu circa 100 de euro mai ieftin. Jantele din aliaj usor propuse de ABT pentru Golf-ul GTI au un pret de 540 de euro bucata. Un set de balamale Lombodooers costa 1.750 de euro. Cele mai ieftine sint capacele cromate pentru oglinzi - 70 de euro, pleoapele - 85 de euro si capacele pentru stopuri - 120 de euro.

In plus, cei care vor sa-si personalizeze si interiorul trebuie sa fie pregatiti sa scoata din buzunar intre citeva sute si citeva mii de euro, in functie de natura optiunilor.

Cit de tare e bass-ul

Un sistem DVD si un ecran de 6,5 inci costa aproximativ 1.200 de euro. Amplificatorii JBC si setul de difuzoare Infinity au un pret cumulat de circa 300 de euro. La acestea se adauga doua subwoofere de 60 de euro bucata si doua condensatoare Alfatec de 140 de euro bucata.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri